fbpx

Dr. Alexandru Ulici: ”Majoritatea celor care au murit de COVID-19 nu credeau în COVID-19”

Dr. Alexandru Ulici este managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, cel mai mare spital de pediatrie din România. Într-un interviu acordat platformei Educație Privată, el povestește cum se vede pandemia dintr-o astfel de unitate sanitară și cât de greu este de gestiionat, în absența normelor legislative clare. În același timp, dr. Alexandru Ulici își spune părerea și despre ”negaționiștii” care  răspândesc teoriile conspirației, în calitate de medici sau de oameni obișnuiți.

  • Cum este pandemia la Spitalul Grigore Alexandrescu?

Pandemia a depins și ea de perioadele prin care a trecut societatea noastră: perioada de stare de urgență, perioada de stare de alertă, cu relaxările ei. Noi, aici, am avut următoarea filosofie: am fost primul spital care a impus și a obligat purtarea măștii încă din luna februarie, am fost unul dintre puținele spitale care, înainte să se pună în discuție vreo stare de urgență, am făcut o secție specială pentru pacienții cu COVID, am imaginat zonele-tampon pentru fiecare secție în parte și am pus la bătaie toate mijloacele proprii, toate cunoștințele, toate relațiile pentru atragerea de sponsorizări.

  • Cum ați folosit sponsorizările?

Le-am trimis în special către testele rapide, pentru că acestea nu sunt neapărat omologate, nu sunt acceptate de către toată lumea, și de aceea  ni s-a părut incorect să le cumpărăm din bani publici. Toate testele rapide pe care le-am primit în spitalul Grigore Alexandrescu au fost primite ca donații. Nu am fost dispus să investesc niște bani în ceva ce nu este sută la sută unanim acceptat din banii publici. Am avut, de asemenea, contract cu rețeaua Regina Maria, o perioadă de timp destul de bună, pentru testarea PCR gratuită, un contract cu Cantacuzino, dar nu gratuit, la fel unul și cu Institutul Matei Balș, tot pentru testare PCR. Practic, la noi toți pacienții erau testat și rapid, și PCR, în toate variantele posibile, astfel încât să scădem cât mai mult riscul de a avea un pacient contaminat cu COVID și să-l răspândească în spital.

  • De ce ați luat măsurile încă din februarie? Cum v-a venit ideea?

Mi-am dat seama foarte simplu. În februarie, trebuia să plec la schi cu soția mea și cu copilul. Eram cu bagajele puse în mașină și am venit la spital, că mai aveam ceva de strâns și ceva de rezolvat. Înainte să plec de la spital, directorul nostru medical, care e un tip foarte practic, îmi zice: ”Eu, în locul tău, n-aș pleca!” Încă nu se închiseseră granițele, nu se întâmplase absolut nimic. Îl sun pe monitorul nostru de schi din Italia, care îmi spune cum e situația. În zece minute, vine și o circulară de la UMF, care spunea că toți cei care vin din Italia trebuie să intre în izolare obligatorie 14 zile. În secunda aia, mi-am dat seama că lucrurile nu sunt chiar așa de simple și atunci am luat decizia de a nu mai pleca. Am dat bagajele jos din mașină. În primul rând, nu puteam lăsa spitaluș. Am aflat că va urma ceva serios și grav. 

  • Și ce ați făcut?

Mi-am dat seama că am două variante. Ori că constat că sunt tâmpit, ori să constat că sunt genial. Dacă vreau să fiu genial, atunci trebuie să fac absolut tot ce e necesar. Am impus măști, am impus halatele de unică folosință, cu niște costuri fabuloase. Majoritatea costurilor au fost acoperite din sponsorizări. O mască simplă ajunsese să coste 8 lei, de la 30 de bani, cât era înainte. Iar noi am cumpărat cu maximum 3 lei. A fost cu nebunie, cu certuri, cu scandal, cu toate resursele ca să cumpărăm cât mai ieftin. Cu dat din picior, cu spus ” nu mai veniți niciodată prin spitalul ăsta, dacă nu scădeți prețul”. Cu tot ce se putea, astfel încât toată lumea să aibă ceea ce trebuie. Așa am reușit să luăm zeci de mii de măști FPP 2, FPP3, mănuși, combinezoane. Am făcut trei triaje, cu termoscanare, cu zone speciale, cu de toate.

  • Câte cadre medicale din spital au fost infectate?

Patru, până acum. Au venit contaminate din exterior și nu au dat virusul mai departe.

  • Dar pacienți infectați?

Avem, dar noi suntem un fel de spital de suport. Însă nu am avut niciun deces dintre pacienți. Noi ținem în spital pacienți pozitivi la COVID-19 numai dacă au o afecțiune supraadăugată. De exemplu, o fractură, o apendicită, ceva ce are nevoie de tratamentul nostru. Altfel, ei pleacă la Matei Balș. La UPU avem zona cea mai de foc, din punct de vedere al pacienților. Dar problema noastră nu e pacientul. Grigore Alexandrescu este un spital care există din 1860, cu circuite la limită și este pus în situația, fără să aibă niciun sprijin de nicăieri, în afară de societatea civilă, să trateze pacienți care sunt copii, să rezolve problema aparținătorilor, care, evident, sunt adulți, și trebuie și ei testați și cazați undeva, și a  personalului pe care trebuie să îl izolezi dacă e vreo problemă. Întrebarea mea este: Unde? La pediatrie am 17 saloane și doar cinci au grup sanitar propriu. Saloanele au câte cinci paturi, dar un salon rămâne pentru un singur pacient, dacă e contaminat. Și acum vin și întreb: când dai tu o lege, cum să faci unele norme de neaplicat? Când spui în norme că trebuie în spital distanțare, de ce nu faci o anexă în care să explici ce se întâmplă în situația spitalului de pediatrie? Eu nu am doi pacienți. Eu am doi pacienți plus două mame! Cum mai distanțez? Mi-a dat cineva vreo normă în care să spună dacă un copil cu mama reprezintă o unitate și aceasta trebuie distanțată de cealaltă unitate, adică un alt copil cu altă mamă? Nu a dat nimeni o astfel de normă. Nu mi-a zis nimeni asta. Asta trebuia precizat pe hârtie, pentru că este foarte important.

  • Ați cerut astfel de norme?

Da! Și credeți că am primit vreo hârtie? Nu există! Nu există niciun fel de răspuns la toate întrebările noastre. Pentru că nu au nici ei răspunsuri. Trebuie să facem distanțare, dar, în același timp, să tratăm toți bolnavii. Este imposibil. Înainte de criză, pe toate cele 30 de paturi de ortopedie, aveam doi bolnavi în pat. Acum, numărul de prezentări, adică de cazuri, este la fel ca înainte. Unde să-i punem pe 10 paturi? Și eu nu am dreptul legal să îi refuz.

  • Și cum faceți?

Nu știm încă. Facem așa, trăind de pe o zi pe alta. Echipamente de protecție consumate la greu și ne rugăm să trecem câte o zi pe rând. De-asta stresul e foarte mare. Și în acest moment nu există niște criterii de performanță pentru un manager sau pentru un șef de secție. Altă problemă. În condițiile astea de pandemie, care e performanța mea? Că n-am avut timp de patru luni niciun caz de contaminare în spital  și m-am apărat sau că am fost devastat și nu mai am unde să pun pacienți, iar asta ar însemna că a fost un management prost? Câtă vreme nu există niciun document cu criteriile, totul depinde de partea din care privești. Când nu ai un criteriu obiectiv, n-ai de unde să știi că faci rău sau bine.

  • Ce i-ați spune unui om care susține că nu există COVID-19?

I-aș spune că majoritatea celor care au murit de COVID nu credeau în COVID. Știu și cazuri de cadre medicale care s-au contaminat cu COVID și nu credeau în COVID, așa că stăteau fără mască. În special cadre medicale fără pregătire academică înaltă: infirmiere, îngrijitoare, ambulanțieri.

  • Este raportarea la COVID-19 o problemă de educație sau una de discernământ?

Este, categoric, o problemă de educație, în primul rând. Cu cât ești învățat mai bine să respecți normele de igienă, ai mai puține riscuri.

  • Dar sunt și medici care susțin teoria conspirației. Despre ei ce părere aveți?

Fiecare încearcă să se pună în valoare. Despre un medic care face așa ceva cred că nu i-a murit niciun apropiat. Când o să-i moară un apropiat, o să-i mai treacă din atitudinea asta.

Dr. Alexandru Ulici Dr. Alexandru Ulici Dr. Alexandru Ulici Dr. Alexandru Ulici Dr. Alexandru Ulici Dr. Alexandru Ulici

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *