Închide
Două întrebări despre standardele de evaluare
de Cătălin Zaman, profesor de limba română și director al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Buzău
Am parcurs standardele naționale de evaluare pentru Limba și literatura română (gimnaziu) și încerc să răspund la două întrebări simple: mă ajută pe mine, ca profesor, să evaluez mai bine? Și îl ajută pe părinte să înțeleagă de ce copilul său este încadrat la nivelul de bază, consolidat sau avansat?
Consider că documentul reprezintă un pas important spre o evaluare centrată pe competențe și spre o abordare mai modernă a procesului de învățare. Direcția este una bună și necesară.
Totuși, după lecturarea standardelor, rămân cu câteva semne de întrebare.
În multe situații, diferența dintre nivelul de bază și cel consolidat este construită mai degrabă pe gradul de autonomie a elevului („cu sprijin” – „independent”), fără ca nivelul de complexitate a competenței evaluate să se schimbe semnificativ. În schimb, trecerea de la consolidat la avansat este, în general, mai bine conturată, prin apariția unor competențe superioare, precum interpretarea informațiilor implicite, argumentarea, transferul sau formularea unor răspunsuri personale.
Există însă și numeroase standarde în care diferențierea dintre niveluri se realizează prin descriptori precum „parțial”, „cu unele erori”, „corect” sau „manifestă interes”. Ca profesor, mă întreb unde este limita dintre aceste niveluri. Câte erori înseamnă „cu unele erori”? Ce înseamnă, concret, un răspuns „parțial”? În lipsa unor criterii clare și a unor exemple de aplicare, răspunsurile pot fi diferite de la un evaluator la altul.
Iar aici apare, cred eu, adevărata provocare.
Nu faptul că standardele promovează competențele este problema – această direcție este binevenită. Problema apare atunci când descriptorii nu sunt suficient de operaționali pentru a asigura o evaluare unitară. Un standard de evaluare nu ar trebui doar să descrie niveluri de performanță, ci să ofere criterii suficient de clare încât doi profesori din două colțuri diferite ale țării, evaluând aceeași lucrare, să ajungă, în mod rezonabil, la aceeași concluzie. În egală măsură, standardul ar trebui să îi permită profesorului să explice unui părinte, cu argumente și exemple concrete, de ce elevul se încadrează la nivelul de bază, consolidat sau avansat.
Din punctul meu de vedere, acesta este adevăratul test al unui standard de evaluare. Nu cât de bine este formulat în document, ci cât de predictibil și de aplicabil este în practică. Dacă doi profesori bine pregătiți pot încadra aceeași lucrare la niveluri diferite și amândoi își pot susține argumentat decizia, atunci problema nu este la profesori, ci la gradul de operaționalizare a standardului.
Cred că documentul are potențial și reprezintă un început important. Însă, pentru a deveni un instrument real de lucru, ar avea nevoie de descriptori mai preciși, de exemple concrete pentru fiecare nivel de performanță și de repere care să asigure o evaluare predictibilă, echitabilă și ușor de explicat atât profesorilor, cât și părinților.
Un standard bun nu ar trebui să lase loc întrebării „Eu aș evalua altfel”. Ar trebui să ofere suficientă claritate încât diferențele dintre evaluatori să fie minime, iar încrederea în procesul de evaluare să fie maximă.
BREAKING/ MEC a lansat în dezbatere standardele de evaluare la ciclul primar și gimnaziu