Doina Cornea, profesoara de franceză care a predat în România o lecție de libertate

Ziua Internațională a Profesorului de Franceză, sărbătorită pe 28 noiembrie, ne oferă ocazia de a vorbi despre una dintre figurile remarcabile ale istoriei recente. Doina Cornea, profesoara de limba franceză care a protestat deschis împotriva regimului comunist și care a devenit una dintre personalitățile cele mai importante din tranziția României.

Născută la Brașov în 1929, Doina Cornea și-a început studiile de franceză și italiană la actuala universitate Babeș-Bolyai din Cluj. După terminarea studiilor, a fost profesoară la ciclul gimnazial la o școală din Zalău, căsătorindu-se cu un avocat din localitate. În 1958 s-a întors la Cluj, la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

După cum a afirmat ea însăși, originea angajării sale politice s-a aflat la Strasbourg, în 1965, când era în vizită la prieteni. L-a văzut pe unul dintre ei criticându-l pe Charles de Gaulle în timp ce se aflau pe terasa unei cafenele. S-a așteptat să-l vadă arestat, fără întârziere, însă nu s-a întâmplat nimic. După cum a mărturisit public i-a fost rușine că în România cenzura o împiedica să facă același lucru, iar această rușine a incitat-o, puțin câte puțin, să acționeze.

În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), Încercarea labirintului, urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note și prefețe: Petru Gherman, Ieremia Valahul, Lao-tse, Tao te king, Gabriel Marcel, Dreptate și Adevăr, Ștefan Lupașcu, – partea de Trialog din Omul și cele trei etici ale sale.

Momentul care i-a adus notorietate publică a avut loc în iulie 1983, după cum notează jurnalista Elena Tănase, într-un reportaj realizat pentru Digi 24. Atunci, Cornea a trimis o scrisoare postului de radio Europa Liberă de la Munchen. Vorbea despre penuria și mizeria morală în care se zbătea societatea românească în comunism. Securitatea a încercat să o denigreze pe Doina Cornea, să o înspăimânte, inclusiv prin agresiuni fizice și închisoare. Cu toate riscurile, aceasta a continuat să se comporte ca un om liber.

Leontin Iuhas, fiul Doinei Cornea: Mama era la Vama Veche cu tata, tata care nu ştia nimic despre scrisoare. Şi l-a intrebat dacă vrea să asculte Europa Liberă. La sfârşit se dă numele. S-a făcut o tăcere, mama a înlemnit, a trecut-o un fior rece pe șira spinarii. Tata a amuțit, după care a zis: hai să ne plimbăm. Nu au fost reacții negative din partea lui tata, deși, aparent, nu o susținea. Pentru că el fiind avocat, un om al legii, cunoştea sistemul. Cunoștea sistemul, știa riscurile la care se supune mama. Din 82 și până în 89, în cele mai grele momente, chiar a susținut-o.

În noiembrie 1987, Doina Cornea și-a declarat public solidaritatea cu mișcarea de protest a muncitorilor de la Brașov. Ea a afișat pe poartă o hârtie de formatul unui bloc mare de desen pe care scrisese: “Solidaritate cu muncitorii brașoveni în grevă!”. Fiul ei povestește, în reportajul realizat de Elena Tănase, că acea hârtie a rămas acolo, pentru că eu venind și reparând mașina, nu a îndrăznit nimeni să o smulgă: ”În timp ce eu reparam mașina, mama a început să scrie nişte manifeste, nişte bileţele, m-a întrebat dacă nu vreau sa o însoțesc seara, ca să le împrăștiem manifeste.”

Anchetată, bătută şi arestată la domiciliu de comunişti, disidenta a anunţat, în euforia victoriei Revoluției din 1989, că îşi iartă torţionarii. Însă a refuzat să-i ierte pe cei care au făcut din Frontul Salvării Naţionale un partid politic. Pentru că şi-a simţit trădate iluziile, a fost primul membru care a demisionat din conducerea FSN, pe 23 ianuarie 1990. Liderii ţărănişti, în frunte cu Corneliu Coposu, ar fi dorit ca rivalitatea dintre ea şi Ion Iliescu să se „joace“, oficial, în alegerile din 1990, însă Doina Cornea n-a mai dorit să ia calea politicii. A preferat să-i „amendeze“ pe politicieni din postura de legendă vie a societăţii civile.

Într-un interviu acordat ziarului Evenimentul Zilei în anul 2007, Doina Cornea mărturisea că, la vremea respectivă, trăia din 10 milioane de lei vechi pe lună: pensia ei şi pensia de urmaş a soţului. Când s-au făcut recorelările, ea a intrat în grilă la pragul minim.
A refuzat să meargă să facă o contestaţie: „Eu nu am cerut niciodată statului român să-mi dea bani. Cât au vrut, atât mi-au dat. Şi nici nu am cerut vreodată un leu din postura mea de disident. Ceea ce am făcut eu pentru România a fost darul meu. Cum să ceri bani pentru un dar?“

Doina Cornea a decedat la 4 mai 2018, în locuința ei din Cluj-Napoca. A fost înmormântată, cu onoruri militare, în Cimitirul Central din Cluj.

Dacă ați ajuns până aici, s-ar putea să vă intereseze și:

Sinan Kosak, director ISB: ” Educația nu este ca orice altă afacere. Este vorba despre modelarea vieții următoarelor generații”