
Raportul QX, care reprezintă viziunea ministrului Daniel David despre educația din România, a fost publicat, în această după-amiază, pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării.
Raportul se numește „QX” pentru că țintește să propună un sistem de educație-cercetare, prin care, prin problematizări adecvate (Questions), țara să poată să confrunte necunoscutele (X) viitorului, explică David, într-un comunicat.
Documentul poate fi accesat, integral, aici: Daniel_David_Raport_QX
”Raportul QX are o parte de diagnostic, care se bazează pe date, unde nu mă aștept la puncte de vedere foarte diferite între cei care se pricep și analizează serios domeniile educației și cercetării. Dar Raportul QX are și o parte de propuneri de reforme – unele ghidate de date (dar adesea nu avem suficiente cercetări relevante pentru a implementa doar politici bazate pe dovezi), altele de bune practici europene/internaționale, iar altele de analizele mele reflexive -, unde mă aștept la unele viziuni/strategii potențial diferite (dar nu neapărat incompatibile) ale diverșilor specialiști. Reformele propuse nu sunt, așadar, ghidate ideologic, putând constitui arhitectura relativ stabilă a sistemelor noastre de educație și cercetare pe termen lung, dar pot fi colorate în ideologii de stânga/centru/dreapta, în funcție în diversele programe de guvernare”, precizeacă ministrul.
”În contextul politic complicat din decembrie 2024, angajamentul meu ca ministru tehnocrat al coaliției, asumat de PNL, a fost acela de:
(1) a întări profilul euroatlantic al Guvernului României și al țării (sper că am făcut onorabil acest lucru),
(2) a asigura în această perioadă funcționarea adecvată a sistemelor de educație și cercetare, dar și de a întări aspectele care funcționează deja bine și chiar de a iniția unele reforme realizabile pe termen scurt pentru aspecte fundamentale care nu funcționează bine și care ne expun la risc (sper că am făcut bine acest lucru, considerând complexitatea sistemelor și problemele anuale inerente – ex. în preajma stabilirii bugetelor, a pregătirii examenelor naționale, bacalaureatului și titularizării)
și
(3) de a face un diagnostic și propuneri de reforme pe termen mediu/lung în educație și cercetare (ceea ce fac prin prezentul Raport QX, inclusiv marcând reformele deja implementate/în curs de implementare). Angajamentul meu inițial a fost complicat de apariția unei crize economico-financiare, suprapusă cu cea politică, astfel încât reformele asumate pe termen scurt au fost constrânse și economico-financiar”, adaugă David.