fbpx

Doar 60% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a au promovat Evaluarea Națională

La începutul anului școlar 2018-2019, numărul elevilor înscriși în clasa a VIII-a era de 175.463, potrivit ministerului Educației. Dintre aceștia, doar 154.956 s-au înscris la Evaluarea Națională. Numărul celor care au obținut medii mari mari de 5,00 este de 106.838, adică  60,8%. din totalul copiilor care au intrat în anul școlar.

Organizația Human Catalyst atrage atenția asupra altor cifre care sunt la fel de îngrijorătoare: ”Dacă în 2017 aproximativ 13.000 de copii n-au promovat clasa a VIII-a, în anul 2018 numărul lor a crescut cu peste 9.000. Asta înseamnă că unui număr de 22.000 de copii până în 14 ani sistemul de învățământ le-a spus că nu pot merge mai departe.”

Laura Greta Marin, președinta Human Catalyst, spune că asta se întâmplă din cauza orgoliului conducerii școlii și a cadrelor didactice de a avea rezultate ”bune” pe hârtie. Astfel, copiii ajung să fie lăsați corigenți sau repetenți intenționat. ”Este absurd. Pe parcursul celor opt ani profesorii îi trec clasa de fiecare dată, iar la sfârșit, brusc, le taie aripile”. 

Ministerul Educației a anunțat, la rândul său, într-un comunicat, că a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a (înainte de contestaţii), sesiunea 2019.

Situația statistică generală relevă că dintre cei 146.105 candidaţi prezenți106.838 de candidați au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 429 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 candidaţi prezenţi dintr-un total de 155.020 de elevi înscrişi.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 118.074 de candidați (80,6%), iar 1.956 de candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 91.606 candidați (62,7%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 2.535 de candidați au obținut nota 10 (zece). La limba și literatura maternă, 8.130 de candidați (din 8.559 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Opt elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Contestaţiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 14:00 – 20:00, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 29 iunie. Rezultatele finale vor fi publicate atât la avizierul unităților de învățământ, cât și online, pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.