Închide
Din nou, școala începe înainte ca sistemul să fie pregătit
de Cătălin Zaman, profesor de limba română și director al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău
Un nou an școlar începe. Cu emoții pentru copii, cu griji pentru părinți, cu responsabilități pentru profesori și, din păcate, cu aceleași incertitudini pe care sistemul românesc de educație pare să fi învățat să le considere normale.
Avem planuri-cadru noi. Avem schimbări. Avem reformă. Avem discursuri despre modernizarea educației. Dar elevii nu au manuale.
Pare aproape neverosimil că, după atâția ani în care am început școala în septembrie, această dată continuă să ne ia prin surprindere. Cum reușește sistemul să fie, de fiecare dată, în ofsaid la începutul anului școlar este greu de înțeles.
Licitațiile pentru manuale sunt încă în desfășurare. În scenariul optimist, acestea ar putea ajunge pe băncile elevilor abia la începutul modulului al doilea.
Și până atunci? Până atunci, cu ce învață copiii?
Se gândește cineva, atunci când se iau aceste decizii, și la elevul care intră într-o clasă și căruia îi spunem că începe să studieze după o programă nouă, dar pentru care manualul încă nu există pe bancă?
Dar la profesori se gândește cineva?
Profesorului i se cere să aplice programa, să proiecteze, să adapteze, să diferențieze, să evalueze, să remedieze și, evident, să ofere educație de calitate. Numai că instrumentele care ar fi trebuit să însoțească schimbarea vin… mai târziu.
A devenit aproape o obișnuință ca profesorii să acopere, prin efort personal, ceea ce sistemul nu reușește să asigure la timp. Vor căuta materiale, vor crea fișe, vor multiplica, vor adapta resurse, vor găsi soluții. Pentru că, în fața lor, dimineața, sunt niște copii. Iar copiilor nu le poți spune: „Așteptați până se termină licitația”.
Dar faptul că profesorii găsesc de fiecare dată soluții nu poate deveni scuza instituțiilor pentru a nu le găsi la timp.
Problema nu este că educația se schimbă. Dimpotrivă. Un sistem de educație are nevoie să se adapteze, să evolueze, să se modernizeze. Problema este cum facem schimbarea.
De ce implementezi ceva atunci când tu, Minister al Educației, știi că nu ești pregătit să asiguri toate condițiile necesare implementării?
De ce nu sincronizezi programa, planurile-cadru, manualele și formarea profesorilor astfel încât, în prima zi de școală, reforma să poată exista nu doar într-un document oficial, ci și într-o sală de clasă?
Pentru că reforma adevărată nu începe odată cu publicarea unui ordin.
Începe în clasă. Începe în momentul în care profesorul deschide catalogul, copilul își deschide caietul și ar trebui să poată deschide, firesc, și manualul.
Nu putem vorbi la nesfârșit despre „elevul aflat în centrul sistemului”, în timp ce îi cerem aceluiași elev să aștepte până când sistemul reușește să se organizeze în jurul lui.
Nu putem cere profesorilor predictibilitate, performanță și adaptare permanentă într-un sistem care le oferă, la început de an, impredictibilitate.
Școala începe în fiecare an la o dată cunoscută cu multe luni înainte. Copiii sunt acolo. Profesorii sunt acolo.
Ar fi timpul ca, într-un an, să fie pregătit și sistemul.