fbpx

Despre notele la religie. Dragă Biserică, ai o problemă

Photo 169005507 / Patriarch Daniel © Cateyeperspective | Dreamstime.com

de Marcel Bartic, profesor de istorie

Despre notele la religie
Pe fondul discuțiilor referitoare la eliminarea mediilor din gimnaziu, s-a strecurat și propunerea privind renunțarea la note pentru disciplina religie.

Este singura materie la care îmi este indiferent ce formă de notare există.
Explicația este una foarte simplă și nu ține de ateismul meu ci de cunoașterea legii. În prezent, ora de religie este o ciudățenie curriculara. Nu din perspectiva conținutului ci al modului în care apare în planurile cadru. Religia face parte din trunchiul comun. Ca matematica, biologia, geografia etc. Pe de altă parte, cine vrea sa învețe religie face o cerere. Ultimul detaliu o transformă într-un opțional. Disciplinele din planul-cadru sunt obligatorii. Religia nu e tocmai pentru că trebuie să semnezi dacă vrei să participe copilul la această materie. Și, cu toate astea, face parte din trunchiul comun deci este obligatorie deși nu poate fi pentru că trebuie să-ți dai acordul mai întâi. Ca la un opțional.

V-am cam amețit de cap până aici, este?
Bine, să știți că există o explicație și pentru ciudățenia asta. E vorba despre posturile titularizabile la religie. Dacă n-ar fi parte din trunchiul comun, n-ar putea fi titularizati profesori pe catedrele astea.
Dar să zicem că povestea de mai sus nu este un nonsens lipsit de logică impus cu forța de Biserica Ortodoxă cu complicitatea unor politicieni evlavioși și bătuți în cap.
Să zicem.

Ora de religie rămâne o materie care are clienții ei în termenii stabiliți de Biserică. Cine vrea, participă, cine nu, stă pe hol și măsoară pereții pentru că, de obicei, ora asta e pusă pe la mijlocul programului. Dintre cei care participă, se presupune că își asumă tot ce înseamnă ora de religie. De la tufișuri vorbitoare la oameni care învie sau merg pe apă. Câtă vreme au semnat că vor asa ceva iar materia nu e obligatorie, este fix problema lor cum sunt notați. Cu note, calificative, mătănii sau binecuvântări.
La educație plastică sau muzicală, da, mă interesează. La religie nu. Cât timp nu e obligatorie.
Care ar fi totuși efectul eliminării mediilor din gimnaziu, inclusiv al celei de la religie?

Hai să fiu optimist mai întâi. Nimic, elevii vor merge în continuare la aceste ore, vor învăța conștiincioși, lumea va fi mai bună iar sexomarxistii ca mine vor fi mai puțini.
Sau nu.

Sau o parte dintre acești elevi, care s-au dus la religie doar pentru că notele de zece le mai creșteau un pic media, vor vedea acum că efortul lor este perfect inutil și vor renunța. Și atunci, va fi foarte interesant de văzut cum va mai putea fi justificată menținerea religiei în planul-cadru. Pentru că, dacă nu va mai fi în planul-cadru, nu vor mai putea titulariza pe nimeni pe catedrele de religie. Dacă nu mai au perspectiva titularizarii, ce absolvent de teologie o să mai vrea la catedră?a
Dragă Biserică, ai o problemă.
Cu plăcere.

1 comment

  1. Alin spune:

    Nu cunosc cine a scris acest articol,dar vreau ,sa-i spun că se inseala amarnic la modul cum gândești. Am fost implicat în învățământ o perioada îndelungată de timp și am fost implicat într-un proiect european ,,Commenius”” în care au fost implicate scoli din Germania, Italia, Franța, România iar în cadrul proiectului a fost implicata și Religia,cea care făcea parte din trunchiul comun dar,care era privită că o cenușăreasa de sistemul securist ce controla școală, cel care de fapt a fesfiintat și școlile profesionale.In cadrul proiectului școală din România a luat locul 1 ,deși profesoara de religie avea 3800 euro salariul ,iar noi aveam. Undeva la 400 de euro și astfel situația aceasta de incertitudine,bătaie de joc a facut că mulți dintre profesorii capabili sa plece dintr-un învățământ discriminatoriu…..DA !Religia fiind singura materie ce avea nevoie de o mulțime de semnături,aprobări că sa poata fi predata și atunci ….era pusă în orar fie prima sau ultima ora că profesorii din sistem sa poată avea orarul perfect,profesorii de religie erau singurii care stăteau la program cu pauze.Apropo !Nu cunoașteți multe detalii legate de ora de religie,dar ,scoaterea religiei din trunchiul comun face ca,profesorii titulari sa rămână la mana unui sistem corupt și atât, restul nu spun mai mult…

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.