Despre modul în care te definesc manelele ca persoană
04 August 2023, 13:13
de Ovidiu Atanasiu, fondator Success Academy & AmSchool
Acum vreo 7 ani, era înainte de pandemie, încheiam sesiunile de training din Success Academy cu un Team Building (așa îi spuneam noi). Le plăcea sesiunea tinerilor adolescenți. Pentru că aveau ocazia să interacționeze cu alți colegi din alte grupe. O probă date uneia dintre echipe, de fiecare dată, era să realizeze o coregrafie. Guess what!!! Deși le dădeam piesa pe care să lucreze, de fiecare dată ajungeau să facă o coregrafie pe o manea sau ceva adiacent. Vreo 3 sau 4 ani la rând, s-a întâmplat la fel, cu tineri diferiți. Mi-a atras atenția. Părea fenomen. Petrecere de Crăciun în Success Academy. Muzică fancy, ei o puneau, aveau DJ-ul lor, destul de statică atmosfera. Până la un moment. Ați ghicit!! Manele. N-am văzut niciodată așa ceva. Toți s-au ridicat de la mese și au început să danseze și…, mai uimitor, știau versurile cu toții. Inclusiv cele mai liniștite fete. E etalonul meu de cumințenie. Am devenit, clar, incitat de subiect. Au urmat team building-uri în AmSchool, petreceri de Crăciun sau alte evenimente. De fiecare dată fenomenul se repetă. E o constantă la orice petrecere a tinerilor. Ca în ziua cârtitei, cu alte personaje pe rol. 
Încă o dată, dacă noi nu facem eforturi să îi înțelegem ca generație, rămânem în “lumea noastră”, judecăm eronat și… ajungem să stricăm relații. Nu uitați că și noi am fost “defecți” pentru părinții noștri. Deci…
1. Primul lucru. Ei nu-s ca noi. Noi eram grupați. Rock-erii supărați erau separat. Depeche-arii volatili aparte. Cei iubitori de transpirație, hore și alte muzichii populare, la alte mese sau petreceri, R&B-iștii melancolici cu grupul lor. Fiecare cu grupul lui. Nu ne combinam la cartelă. Nu prea ne înghițeam. Țineam la “normele” de grup.
Copiii noștri-s altfel. Altă specie. Pentru ei un playlist se poate face așa: prima piesă să fie puțin Tiesto, a două Trandafirul, a treia Rammstein și a patra Nothing Compares to You remixată, a cincea o manea, sau o trapanea, mai nou, și următoarea Coace Doamne prunele, din nou la Armin de data asta and…. so on. Știu că ideea năucește ca lovitura de tren creierele de 40-50, dar asta e. Asta e realitatea.
2. Muzica este despre a te simți bine în grup. Punct. Despre a se crea o energie puternică (vibe se numește) de grup. Și unde credeți că e cea mai mare energie? Da, ați ghicit. La manele!!! Mai sunt câteva, dar, de departe tribalul manelist are calitatea de a scoate adâncul filogenic din om. 3. Muzica nu este despre versuri. Ei urăsc poezia. Este despre jocuri de cuvinte, slang pe situații reale de viață. Fără bullshit-uri cu floricele ca pe vremea noastră. Este despre lumea pe care ei o trăiesc și o văd în jurul lor. Este despre fructul oprit – “mama, noi vorbim elevat, frumos și elegant”. N-ai să vezi. Se dezlănțuie fiară ținută în cușcă. Și ce fain mai e când organul masculin e pe buzele întregului grup. Sună altfel. Și ai voie să o spui. Cu toată gura. Nu te mai critică nimeni. Te iau fiorii. De nervi, dacă ai 45. 4. Acum, am mai spus-o. Noi judecăm că ești nu știu cum, ca persoană, dacă asculți nu știu ce manea. Pentru ei asta e o greșeală fatală de logică. Ești “bătrân” dacă gândești așa. Cea mai finuță, reținută și frumoasă domnișoară va urlă împreună cu toți ceilalți pentru că și ea vrea să fie în rând cu grupul. Dar știe că niciodată nu va deveni manelistă, nu se va îmbrăca pe specific, nu își va “ruina” viață. Pentru ea este doar un moment, irelevant, de distracție. Creierul de 45 consideră că așa ești dacă asculți asta. Sau asta vei deveni. Din fericire, vedeți că acasă, din căștile lor, altă muzică se aude. Ah, da, pot să urmărească o piesă pe youtube pentru că nu știu cine a vorbit despre ea. 
6. Nu sunt fan manele. Adică nu-mi pun acasă să ascult. Nici în mașină. Prietenii știu că le pun manele, când ne vedem, că să-i enervez. Mi se par amuzante reacțiile oamenilor la manele în contexte nepotrivite. Dar, asta nu înseamnă că nu am dat din fund sau mâini pe manele, la diverse petreceri, unele chiar foarte elitiste. Mă uit de ani de zile la petreceri, nunți, botezuri și alte conjuncturi distractive cu oameni. Majoritatea își asumă clar maneaua. Dansează pe ea. Exprimă acceptarea ei. Cei de la mese, puțini, bat din degete pe masă sau din picior pe sub masă. Când ții ritmul… prietene, dincolo de teoriile emise, îți place, mai lasă vrăjeală. Mai sunt cei atât de beți încât nu mai contează ce se aude. Și… intrebatea. De ce pe tineri îi strică, dar pe noi, adulții, nu? Ok, mă opresc. Ce am înțeles clar de la tinerii noatri? Maneaua vine clar pe nevoile lor. Și nu o să-i definească ca personalitate decât dacă asta i-ai dat că model acasă. Astăzi, pentru ei, maneaua are o utilitate. Că vrei sau nu vrei, ea unește, e team building, e energie.
Deci… 
