fbpx

Decizii care PAR în favoarea copiilor, dar care NU sunt în favoarea copiilor – Orarul ”de iarnă”

de Daniela Vișoianu – expertă în educație

Ora de 40, de 45 sau de 50 de minute?
Dar pauza? De 5 sau de 10 minute?
Și cele 20 de minute de pauză mare? Mai este nevoie de ele?

Altfel spus – când un abuz declanșează un domino care antrenează tot felul de derapaje:
Când s-a aprobat legea cu numărul maxim de ore per ciclu de învățământ, respectiv 20-25-30 de ore/săptămână, ceea ce ar fi însemnat, dacă nu e vreun bilingv/vocațional, o schemă care poate începe chiar la 16 ore – pentru ca numărul maxim să nu depășească 20 de ore/săptămână, am crezut că,
în sfârșit,
lucrurile sunt pe un drum bun.

Nope. Prevederea aia „s-a ascuns” pentru că a apărut scurtătura cu durata orelor și varianta de a nu simplifica planurile cadru, ci chiar de a mări numărul de ore. Și apoi am combinat asta cu numărul maxim de elevi în clasă și drama „redistribuirilor” de la clasa a V-a.

Să ne înțelegem. Derapajele acestea sunt caracteristica marilor orașe/metropole. Care au încă o demografie decentă – ceea ce înseamnă că o decizie impusă la nivel național va produce efecte adverse la București. Nașpa.

În micile orașe, sau chiar municipii nu metropole, vorbim deja de un învățământ decent aproape de casă, cu învățare doar de dimineața, cu grădinițe prietenoase cu familiile. Sigur, scurtarea programelor pentru profesori e un fenomen tot mai extins și la nivelul grădinițelor, care, față de „vremea mea”, adică a copiilor mei, nici vorbă să mai aibă program până la 18.00. Acum 16.00 pare să fie noua limită. Cu prezentarea, ideal, a părinților pentru a-și lua copii la 15.30/15.45.

Altfel spus – calitatea educației nu depinde de legea educației, ci de stabilirea și respectarea unor standarde. Standardele sunt naționale și limitele de încadrare nu pot fi subiect de autonomie locală. Eu nu cred că putem vorbi despre aceeași calitate a educației într-o școală cu trei schimburi versus în una cu un singur schimb și eventual un program prelungit, un program de SdS public.

Ci de decizii care PAR în favoarea copiilor (de exemplu să nu plece acasă după ora 19.00 seara), dar care NU sunt în favoarea copiilor. Care, de exemplu, la gimnaziu, nu pot fugări 6/7 discipline/zi în câte 40 de minute. Copiii ăștia de gimnaziu și de liceu NU au greșit cu nimic pentru deciziile proaste ale familiilor și ale autorităților. Sunt doar obosiți, tensionați, frustrați și sigur că apar violență, bullying, adicție.

Pentru că sunt nesiguri și nu înțeleg ce li se întâmplă.
Ei bine, se întâmplă să fie folosiți.

Am eu un articol mai vechi – ”numărul care face catedre”. Și astăzi m-a lovit legătura cu:
„We’re not numbers we’re free, we’re so alive
Cause the day we give in is the day we die.” (Godbye to gravity)
Cum, în puii mei, fix pe viitorul acestei țări construim politici publice în care elevii sunt „niște numere.” Fix așa.
Plus încă un vers:
„F***k all your wicked corruption.”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.