
Ligia Deca, ministra Educației, a vorbit, într-un interviul acordat platformei Școala 9, despre faptul că elevii români nu sunt notați uniform la nivelul țării.
”Avem o tradiție a meritocrației, care pleacă de la premisa că toți copiii au aceleași șanse de la naștere, ceea ce, sociologic, noi știm că nu este adevărat. Mai este și o tradiție a meritocrației bazată pe medii și premii. Noi știm că nu avem cum să notăm uniform la nivelul țării. Pe lângă faptul că nu avem o formare extinsă în acest domeniu al evaluării în formarea inițială a profesorilor de până acum, în același timp, noi știm că se notează și raportat la colectiv”, a spus Deca, în interviul citat.
”Avem așteptarea că, dacă ai trecut de o anumită medie, că e 9, că e 9,50, că e 8,50, media asta înseamnă același lucru pentru toată lumea. nu înseamnă același lucru și noi știm asta. Sigur, vârfurile sunt vârfuri, dar este foarte important de înțeles că performanța individuală a unui copil nu este predictor pentru succesul ulterior în profesie, în societate. Pot să fie copii care au ani cu lipsă de performanță în educație, dar care, cu sprijinul potrivit, se dezvoltă foarte bine. Putem să avem copii care au probleme nedescoperite și care nu au rezultatele respective. Și atitudinea noastră este cumva să recunoaștem efortul doar celor care sunt foarte sus. Or, în multe școli, trebuie să recunoaștem efortul de a veni la școală în fiecare zi. Trebuie, de exemplu, să recunoaștem efortul unor copii de vârste de liceu care își susțin frații acasă, își ajută părinții la muncile din jurul casei sau la muncile câmpului și, în același timp, reușesc să ia examenele naționale cu medii foarte bune”, a adăugat ministra.