Închide
de Paul Balogh, specialist în tehnologie educațională. A condus proiecte de digitalizare în România, Germania, Luxembourg, UK
Sunt peste zece ani de când manualele digitale fac parte din peisajul educațional românesc. De la lansarea primului manual digital în 2013 — „Lecția verde”, dezvoltat de echipa Learn Forward — și până azi, sute de titluri au fost digitalizate și puse la dispoziție gratuit pe platforma Ministerului Educației, manuale.edu.ro. Milioane de elevi și profesori au acces la ele în fiecare an.
Și totuși, nu există nicio cercetare publică despre cum sunt folosite.
Nu știm câți profesori le deschid cu adevărat la clasă. Nu știm dacă elevii le accesează de pe telefon sau de pe laptop, dacă le găsesc ușor de parcurs sau frustrant de navigat, dacă exercițiile interactive sunt relevante sau ignorate. Nu știm nici dacă există elevi care depind de ele — copii cu dificultăți de vedere, de exemplu, pentru care varianta digitală nu e o alternativă comodă, ci singura modalitate reală de acces la conținut.
Această lipsă de date nu e un detaliu minor. În primăvara lui 2026, România pregătește una dintre cele mai mari licitații de manuale din ultimii ani, care include pentru prima dată clasele de liceu după noua programă. Deciziile luate acum — ce criterii tehnice sunt obligatorii, ce standarde de accesibilitate se cer, ce înseamnă un manual digital de calitate — vor afecta generații de elevi pentru cel puțin un deceniu.
Contextul este îngrijorător: o nouă metodologie propusă de Ministerul Educației reduce numărul criteriilor tehnice eliminatorii de la 27 la 8, renunțând la cerințe fundamentale precum digitalizarea integrală a conținutului și responsivitatea — adică adaptarea automată la ecranul telefonului sau al tabletei. Sunt tocmai criteriile care, în practică, au asigurat că manualele digitale puteau fi citite și de elevii cu dizabilități vizuale, prin tehnologii asistive de tip screen reader.
Însă problema nu începe cu această nouă metodologie — ea doar o face oficială. O analiză proprie a manualelor digitale acceptate în licitația din 2025 arată că, din cele 15 edituri ofertante, doar 5 îndeplineau criteriile minimale de acceptanță prevăzute în caietul de sarcini — și nici acelea integral. Cu alte cuvinte, două treimi dintre manualele digitale care se află acum în școlile din România nu ar fi trebuit să treacă de evaluarea tehnică. Au trecut totuși, tacit acceptate drept conforme. Rezultatul este că elevii din generațiile 2024–2026 studiază după manuale digitale de calitate inferioară față de cele din urmă cu cinci ani — o degradare lentă, neanunțată și, până acum, necontabilizată în niciun document public. Eliminarea formală a criteriilor din noua metodologie nu face decât să transforme o practică defectuoasă într-un standard. Analiza tehnică detaliată pe care ne bazăm aceste concluzii este disponibilă și poate fi pusă la dispoziția autorităților competente la cerere.
Fără date despre utilizarea reală, orice decizie de politică educațională în acest domeniu rămâne speculativă — și orice regresie, invizibilă.
De aceea, am lansat un studiu scurt adresat cadrelor didactice din România. Chestionarul este anonim și durează aproximativ 10 minute. Vrem să înțelegem cum arată, concret, relația dintre un profesor și manualul digital: când îl folosește, de pe ce dispozitiv îl accesează elevii, ce funcționează, ce nu funcționează și ce ar trebui să se schimbe.
Nu este un studiu academic. Este o primă colectare sistematică de date despre o realitate care există de un deceniu și care, până acum, a fost documentată mai degrabă prin impresii decât prin cifre.
Dacă sunteți profesor și doriți să contribuiți, vă invităm să completați chestionarul la adresa tally.so/r/9q1EJY. Răspunsurile dumneavoastră contează — pentru noi, dar și pentru orice decizie bine informată despre viitorul manualelor digitale din România.