fbpx

De ce i-am spus copilului meu ”Ai deja 10!”

de Sofia  Crudu, profesoară pentru învățământul primar, LLI Academy

Trei copii și toți foarte diferiți. Unul foarte bun la matematică, informatică, debate și engleză, altul la limba română, retorică, cu o memorie fantastică sau abilități pentru instrument și altul cu niste calități reale pentru compuneri, scenă, plin de umor, sensibil și spumos.

Și întorcându-mă la ziua de azi, noi i-am spus Sophiei așa:
ai deja zece pentru determinarea ta și modul în care ai recuperat anii pandemici;
ai zece pentru fiecare zâmbet pe care îl dăruiești celor din jur;
ai zece pentru modul direct în care ai învățat să pui limite;
ai zece pentru coloana vertebrală care-ți stă dreaptă mereu;
ai zece pentru că nu pui etichete și te împrietenești exact cu cine dorești;
ai zece pentru că îți ceri mereu drepturile;
ai zece pentru că în clasa a opta ai știut să te și bucuri de cei 14 ani abia împliniți;
ai zece pentru că te uiți curajoasă in ochii noștri și ne spui adevărul;
ai zece pentru cum te-ai mobilizat și autodepășit, despre asta a fost vorba tot anul.

Ceva e profund greșit și prea puțini mai sunt interesați în a îndrepta lucrurile.
Atât de mult aud în stânga și-n dreapta despre cât de mult îi apreciem pe adolescenți pentru cum sunt, pentru că sunt unici, inegalabili, speciali, pentru că iubim diversitatea lor, dar e de-ajuns o zi ca cea de azi, ca din nou și din nou, aceeași placă să prindă voce – copiii de zece.
Și cei de șapte, opt sau nouă? Ce facem cu ei?

Mie mi-a deschis ochii un copil și tot al meu a fost. Norocul cel mare e că l-am ascultat și am inteles ce era de înțeles, mult mai mult decât din toate cărțile de pedagogie scrise până atunci.

Pustiul cu 10 pe linie in clasa a opta, intrat la mate-info bilingv engleză, liceu de top, cu ani de studiu în fața calculatorului (că de, pandemia ne-a lovit pe toți) mi-a spus cam așa: nu aveam nevoie să fiu la un liceu de top, învățam oricum la materiile care îmi plac, știu ce vreau să fac. Pentru Bac am nevoie în continuare de pregătire la info și puțin la mate, la română câteva ședințe, doar ca să-mi structurez materia. Pustiul e deja student in anul al doilea, acolo unde a vrut, iar sfaturile date surorii mijlocii, eu nu le-am contestat: important e să îți găsești drumul, să descoperi ce-ți place. Și da, e bine să ai liceul aproape de casă, ăsta să-ți fie criteriul. Restul, știi tu, ține de tine!

Am aflat rezultatele azi dimineață, când eram deja în drum spre un alt acasă, Grecia.
Eu m-am bucurat tare mult pentru ele, la fel și ea, până când a început să primească mesaje și să compare notele pentru că, ,,da, mami, știu, mi-ai spus de mii de ori că eu concurez cu mine, dar la evaluare concurez cu toți copiii din București, nu am ce face”.

Dar eu am. Am să fac scut in jurul ei până când, toți adulții din lume, vor înțelege că niciodată nu vom putea compara mere cu pere, că suntem unici și tocmai asta e frumusețea vieții, că școala ar trebui să-i dezvăluie, să poată să ni-i arate pe copii în toată splendoarea lor, să-i îndrume cu adevărat pe drumul lor și nu să-i uniformizeze.

În timp ce scriu, de-aici din lăcașul zeilor – de la poalele Muntelui Olimp – a plouat și a ieșit soarele deja de două ori, semn că natura-și vede de treabă.
Doar noi, fiecare sub soarele lui, ne credem
,,l’ ombelico del mondo”, până când viața ne arată (dacă vrem să vedem) că drumul parcurs umăr lângă umăr e cel care contează cu adevărat.

Și în casele unde poate notele nu au fost tocmai cele așteptate, mai gânditi-vă puțin: câți dintre noi am fluturat, mândri, notele de la examene? Cine ne-a întrebat de ele? Câți am fost angajați doar in baza unei diplome de liceu? Câți dintre adulții de azi au rămas cu răni adânci, pentru că niște părinți speriați, au pus mai presus de tot și toate, ce zice gura lumii.

Sau câți ne-am reapucat de școli după 40 de ani, diverse formări și am luat 10 curat la examene pentru că, acum într-adevăr avem mize personale, învățăm din plăcere, fără a mai dovedi nimănui nimic.
Felicitări tuturor adolescenților care, de azi, sunt cu un pas mai aproape de viața de liceu!🫶

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.