fbpx

De ce e atractivă pseudoștiința în Psihologie

Pseudoștiința în psihologie

de Petruț Rizea, profesor pentru învățământul primar și psiholog

Dintre toate disciplinele de învățământ pe care le-am avut în facultate (Facultatea de Psihologie), cea mai importantă pentru mine a fost Metodologia Cercetării Științifice. Psihologia a fost mereu și încă este un domeniu profitabil pentru oricine se crede un Guru al tuturor problemelor.

 

E adevărat că Psihologia e și un domeniu din care s-au scos mulți bani murdari datorită absenței unei educații de tip științific în rândul populației, a unei gândiri critice care să te facă să îți pui un semn de întrebare clar atunci când cineva îți livrează o rețetă minune pentru problemele de cuplu, care îți vindecă depresia în doar 30 de zile, care te ajută să îți accesezi forțele interioare și altele asemănătoare pe care sunt sigur că le veți găsi la un click distanță oriunde pe internet.

 

Revenind, această disciplină m-a ajutat să diferențiez realitatea de restul elementelor neverificate și înșelătoare care promit marea cu sarea și care îți dau zahăr la final. Mi-a lărgit perspectiva asupra informațiilor pe care le primim zilnic și pe care, fără să știm dacă sunt reale, dacă sunt adevăruri științifice ori nu, dacă sunt sau nu simple asumpții, alegem să le dăm mai departe în mod iresponsabil.

 

Scriu aceasta fiindcă am citit recent un articol în care domnul profesor Andrei Ion explică cum afirmațiile lui Gabor Maté sunt pseudoștiință. Nu m-am forțat să mă gândesc la un argument care să combată ceea ce a spus fiindcă răspunsul dumnealui nu poate fi combătut. Da, multe dintre afirmațiile pe care le face Gabor Maté nu sunt verificate științific, ci simple presupuneri cărora adepții lui le conferă veridicitate aburiți fiind de efectul autenticității prin care își promovează ideile, deloc rău și care pare că prinde bine publicului, da, publicului mai puțin informat și care n-a trecut vreodată prin ceea ce înseamnă analiza științei, a metodelor sale, a modului în care aceasta funcționează în mod real.
Am citit cartea lui, una dintre cele mai vândute pe care le are (”Când corpul spune nu”). Nu am fost convins de cele ce le cuprinde ea. Multe dintre informații, în special cele legate de traumă, sunt deja întâlnite și în studiile altor autori mai puțin vocali și care nu și-au prezentat rezultatele cu artificii și confeti.

 

Gabor Maté a câștigat popularitate prin activitatea sa din domeniul adicțiilor, obținând mai multă notorietate în ultimul timp datorită abordării sale unice (așa cum o denumesc simpatizanții lui) în zona traumei.

 

Nu am să insist asupra lui, ideea postării este alta. Suntem tentați să dăm crezare celor ce știu să vorbească frumos și să ne lase falsa impresie că soluția pe care o au ei este categorică când lucrurile nu stau așa, iar cei care fac cu adevărat cercetare și au capacitatea să prezinte un adevăr științific clar și fără floricele inutile sunt și cei care nu îți vor promite că lucrurile se vor rezolva peste noapte, că schimbarea necesită timp, răbdare și mult realism asupra situației în sine.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.