Închide
De 1 iunie, să ne amintim: înainte de orice examen, este încă un copil
de Radu Popescu, consilier parental
În fiecare an, 1 iunie vine cu baloane, fotografii, urări, zâmbete, amintiri și mesaje despre copilărie. Vorbim despre copii cu mai multă blândețe, ne uităm la ei cu mai multă emoție și ne amintim, măcar pentru o zi, că înainte de rezultate, diplome, medii, examene și opțiuni, există un copil care are nevoie să fie văzut.
Pentru copiii de clasa a VIII-a, însă, 1 iunie vine într-un moment aparte. Nu mai este doar Ziua Copilului. Este și perioada în care Evaluarea Națională se apropie foarte mult. Pentru mulți dintre ei, copilăria pare să se strângă brusc între variante, teste, calcule, liste de licee și întrebări despre viitor. În timp ce adulții spun „mai e puțin”, copilul simte adesea că mai este mult de dus.
Poate că exact de 1 iunie merită să ne oprim puțin și să ne întrebăm: cum îl privim pe copilul nostru în aceste săptămâni? Ca pe un elev care trebuie să producă un rezultat sau ca pe un copil care are de trecut printr-un moment important și are nevoie de sprijin?
Evaluarea Națională contează, ar fi fals și inutil să spunem că nu. Contează nota, contează media, contează liceul, contează opțiunile. Dar felul în care copilul ajunge la examen contează la fel de mult, pentru că un copil poate ști mai mult decât reușește să arate. Poate avea noțiunile în minte, dar să se piardă în emoție. Poate fi pregătit, dar să se blocheze. Poate lucra bine acasă și totuși, în fața foii de examen, să simtă că nu mai are acces la ce știe.
Aici începe, de fapt, rolul părintelui în ultimele săptămâni. Nu să mai pună încă un strat de presiune. Nu să repete zilnic cât de important este examenul. Nu să transforme fiecare greșeală într-o dovadă că „nu e suficient”. Ci să ajute copilul să ajungă într-o stare în care poate folosi cât mai bine ce a acumulat.
A arăta ce știi nu ține doar de materie. Ține și de claritate, de ritm, de atenție, de somn, de emoții, de încrederea că o greșeală nu distruge totul. Ține de capacitatea copilului de a rămâne prezent în lucrare, de a citi cerința până la capăt, de a nu abandona când întâlnește un exercițiu dificil, de a-și gestiona timpul și de a nu se lăsa definit de primul blocaj.
În ultimele săptămâni, părintele poate ajuta foarte mult prin lucruri mici, dar bine așezate. Poate ajuta copilul să își facă un program realist, nu unul eroic. Poate să îl încurajeze să lucreze variante în condiții cât mai apropiate de examen. Poate să îl ajute să observe unde pierde puncte, fără să transforme discuția într-un proces. Poate să îi amintească să doarmă, să mănânce, să ia pauze, să iasă puțin afară, să nu își consume toată energia în panică.
Uneori, cea mai bună întrebare nu este „cât ai mai învățat?”, ci „ce anume te-ar ajuta azi să lucrezi mai bine?”. Alteori, nu este „de ce ai greșit iar?”, ci „ce putem învăța din greșeala asta pentru data viitoare?”. Iar uneori, pur și simplu, copilul are nevoie să audă: „Știu că e greu. Sunt aici. Hai să luăm lucrurile pe rând.”
Nu este vorba despre a-l scuti de responsabilitate. Este vorba despre a nu-l lăsa singur cu o responsabilitate prea mare pentru vârsta lui. Pentru că un copil de 14–15 ani poate părea mare, poate răspunde ironic, poate spune că nu îi pasă, poate refuza ajutorul, poate părea absent sau nepăsător. Dar, de foarte multe ori, în spatele acestor reacții se află frică, oboseală sau sentimentul că nu mai știe cum să facă față așteptărilor.
De 1 iunie, poate ar fi bine să ne amintim că elevul de clasa a VIII-a este încă un copil. Un copil aflat într-o etapă de trecere, prins între finalul gimnaziului și începutul unei alte lumi. Un copil care are nevoie să fie pregătit pentru examen, dar și păstrat întreg pe interior. Un copil care are nevoie de direcție, dar și de încredere. De structură, dar și de aer. De sprijin, nu doar de evaluare.
Pentru această perioadă, am construit Ghidul de supraviețuire pentru Evaluarea Națională exact ca un instrument practic pentru părinții care vor să își ajute copilul fără să îl sufoce. Ghidul este disponibil în format PDF și adună repere clare pentru aceste ultime săptămâni: organizare, comunicare, emoții, interpretarea rezultatelor, ziua examenului și alegerea liceului. Nu promite miracole și nu înlocuiește munca elevului sau rolul profesorilor. Dar poate ajuta familia să aibă mai multă claritate și mai puțină tensiune într-un moment în care fiecare reacție contează.
Pentru părinții care simt că au nevoie de un cadru simplu, aplicat și ușor de folosit acasă, ghidul poate fi cerut și pe e-mail și parcurs în ritmul propriei familii. Este gândit ca un sprijin concret, “nu ca încă o listă de lucruri de bifat”. Ca un reper pentru întrebările care apar seara, după o variantă nereușită. Pentru momentele în care copilul spune „nu mai pot”. Pentru zilele în care părintele simte că nu știe dacă să insiste sau să se oprească. Pentru această perioadă în care nu avem nevoie de perfecțiune, ci de decizii mai bune, luate cu mai mult calm.
Poate că 1 iunie ne amintește ceva ce riscăm să uităm exact în perioadele importante: copilul nu este doar rezultatul lui. Nu este doar media lui. Nu este doar liceul la care va intra. Nu este doar un număr într-o listă de repartizare.
Este un copil care are nevoie să simtă că părinții lui îl văd și dincolo de examen.
Iar dacă vrem să îl ajutăm să arate ce știe la Evaluarea Națională, poate că primul pas este să nu îl facem să creadă că trebuie să arate, prin examen, cât valorează ca om. Să îl ajutăm să ajungă acolo mai așezat, mai organizat, mai încrezător și cu sentimentul că nu intră singur în această probă.
Pentru că un copil care se simte susținut nu devine mai puțin responsabil. Devine, de multe ori, mai capabil să își folosească resursele.
Și poate acesta este unul dintre cele mai importante cadouri pe care i le putem face de 1 iunie: nu încă o presiune, nu încă o comparație, nu încă o teamă, ci încrederea că este iubit, văzut și însoțit — și înainte, și în timpul, și după Evaluarea Națională.
La mulți ani tuturor copiilor — și celor mici, și celor care par deja mari, dar încă au nevoie să fie ținuți cu blândețe aproape. La mulți ani copiilor care cresc, se tem, încearcă, greșesc, învață și merg mai departe — iar noi să le fim mereu aproape, nu doar martori ai rezultatelor lor!