
Ministrul Educației, Daniel David, spune că este „un pic îngrijorat” de numărul mic de absolvenți de liceu înscriși la examenul de Bacalaureat din acest an. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat postului Radio România Actualități.
Potrivit ministrului, un „număr prea mare” dintre elevii care erau înscriși în clasa a XII-a nu și-au completat înscrierea pentru a susține examenul de Bacalaureat. „Asta mie mi-arătă că ceea ce spun în raportul QX este extrem de serios și grav”, a subliniat David. Ministrul consideră această situație drept un indicator al problemelor profunde din sistemul educațional românesc.
David a evidențiat necesitatea unei schimbări radicale.
„Noi trebuie cu adevărat să schimbăm ca paradigmă curriculum, metodele de predare, modul în care ne implicăm în procesul educațional pentru copii, modul în care facem învățare remedială”, afirmă ministrul Educației și Cercetării.
Scopul acestor reforme ar trebui să fie, în opinia sa, asigurarea ca toți absolvenții de liceu să fie motivați și pregătiți să susțină examenul final și să își valideze competențele.
În cadrul interviului, ministrul a explicat că „valoarea unui om nu se reduce la performanța pe care o obține la un test. De asemenea, testul nu evaluează nici măcar toate competențele pe care copiii le-au dobândit în timpul liceului, ci o parte din acele competențe.”
Reforma Bacalaureatului
David a recunoscut că sesiunea actuală reprezintă un experiment, menționând calendarul neobișnuit (cu probele susținute înainte de vacanța elevilor), „moștenit” de la administrația precedentă și păstrat „de dragul copiilor și de dragul predictibilității”. Eficacitatea acestei decizii va fi analizată după încheierea examenelor.
Totodată, ministrul a oferit o perspectivă asupra viitoarei reforme a examenului de Bacalaureat, prevăzută în legislație pentru a intra în vigoare peste câțiva ani. Noua structură va fi „mai comprehensivă, în sensul că pe lângă materiile de specialitate legate de profil și de specialitatea propriu-zis, ai și o evaluare din competențele complementare, adică dacă ești în zona de real, spre exemplu, ai și o evaluare pe zona umanistă, iar dacă ești în zona umanistă, va fi și o evaluare în zona de real, astfel încât să putem înțelege mai bine dacă liceul și-a atins sau nu și-a atins scopul în a transfera în mintea și în comportamentul copiilor cele 8opt competențe-cheie.”
Răspunzând la o întrebare despre bagajul cunoștințelor elevilor la final de liceu, David a adoptat o poziție prudentă, spunând că „vom vedea la rezultatul din acest an”.
David: Generația mea era mult mai antrenată să dea examene. Am prins și treapta a doua