David: Suntem oameni ai educației. Nu-și poate bate oricine joc de noi

ID 357739632 © LCVA | Dreamstime.com

Ministrul Educației reacționează dur la valul de informații false care circulă în spațiul public, avertizând că sistemul educațional nu trebuie tratat cu superficialitate. În plină perioadă electorală, Daniel David transmite un mesaj de solidaritate și luciditate către profesori și subliniază: „Suntem oameni ai educației. Nu-și poate bate oricine joc de noi”.

„Suntem în perioada alegerilor şi aici vreau să fiu sincer şi cinstit cu toţi oamenii educaţiei din sistem. Practic, opţiunea mea este publică, opţiuna mea o ştiţi, nu este un secret. M-aş bucura să fie urmată de cât mai mulţi oameni din zona noastră, dar respect şi înţeleg faptul că alţii puteţi să aveţi o altă perspectivă”, a afirmat, joi, într-un live pe Facebook, Daniel David, potrivit News.ro.

Ministrul Educaţiei afirmă că a încercat să ţină „educaţia şi cercetarea într-o zonă mai neutră din punct de vedere politic, fiindcă eu cred că avem nevoie de o arhitectură generală care să rămână relativ stabilă, indiferent de opţiunile politice”.

„Este bine să conştientizăm că suntem într-un moment cheie, important şi să ştiţi eu ca ministru ce opţiune am, fără să fie un secret, respectând şi alte opţiuni care pot să existe din zona educaţiei”, a adăugat ministrul Educaţiei.

Oficialul s-a referit la pericolul manipulării şi la multe fake-news care circulă în spatial public.

„Trebuie să fim atenţi să nu cădem pradă manipulării. În acest moment am văzut o mulţime de presiuni, o mulţume de manipulari, o mulţime de fake news care sunt foarte puternice în zona socială. Am văzuit vorbindu-se despre concedieri, vorbinduse despre probleme de salarizare, despre modificări de norme, ceea ce este efectiv un fals. Noi suntem totuși oameni ai educației, nu-și poate bate oricine joc de noi. Așa cum v-am spus și vă spun și acum, în zona de educație și cercetare, toţi trebuie să înţeleagă că noi nu avem de dat oameni afară, noi avem de angajat oameni şi împreună vom încerca să construim rolul şi imaginea profesorului în societate, care presupune nu reduceri de salarii, ci creşteri de salari. Nu fac promisiune în acest moment, dar vreau să fiu cinstit”, a mai afirmat Daniel David.

El spune că se simte jignit de faptul că cineva îşi imaginează că oameni ai educaţiei pot să fie influenţaţi prin manipulări şi prin fake news.

„Aşa că, indiferent de opţiunea pe care o aveţi, vă încurajez să mergeţi la vot şi să ne revedem cu toţii luni pentru prezentarea raportului”, a mai transmis ministrul.

Scrisoarea unui băiat cu autism către George Simion: Nu mint niciodată. Nu știu să mint!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.