David: Promovarea pseudoștiinței de către profesori să apară în evaluarea anuală, ca problemă etică
21 Mai 2025, 22:34
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, îşi doreşte ca în evaluarea anuală a profesorilor să fie semnalată, ca problemă etică, promovarea pseudoștiinței.
”Cred că în acea evaluare pe care o facem anual şi, dacă va fi modelul pe care l-a propus eu, evaluarea la interval de cinci ani, prezenţa unor astfel de demersuri de pseudoştiinţă trebuie să fie semnalată ca o problemă etică. Acolo putem să controlăm lucrurile”,, a declarat, astăzi, Daniel David, în cadrul unei conferințe de presă.
Întrebat dacă poate oferi un termen până la care acele cadre didactice care promovează pseudoştiinţa ar urma să dispară din sistem, David a răspuns:
„De exemplu, nu mă opreşte nimeni şi nimic să facem o metodologie care să completeze modalitatea pe care o folosim acuma pentru evaluarea anuală sau periodică a cadrelor didactice în care să ai şi o componentă de pseudoştiinţă şi care să intre sub auspiciile unei probleme de tip etic”, a adăugat Daniel David.
”Când am propus o evaluare la cinci ani, nu m-am referit că dai încă o dată un examen de titularizare sau ești încă o dată trecut într-un examen. Pe lângă evaluările anuale pe care le faci, propunerea pe care am avut-o în minte (…) este că la cinci ani evaluarea este mai sumativă. La cinci ani luăm feedbackul de la director, de la colegi, de la beneficiari. Vedem dacă ai atins standardele minimale”, a adăugat ministrul.