David: Nu am o problemă să existe o unitate de învățare cu numele ”educație sexuală”

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că i se pare o idee acceptabilă să existe o unitate de învățare denumită ”educație sexuală”.

Declarația ministrului vine după ce, într-o conferință de presă care a avut loc săptămâna trecută, afirmase că nu este de acord cu o disciplină separată denumiră ”educație sexuală”.

”Ca unitate de învățare n-am nici o problemă. Ce-am spus este ca sunt foarte multe discipline, foarte multe teme pe care oamenii le doresc discipline. Si va dau teme: educație financiară, educație juridică, educație sexuală, educație pentru democrație, cetățenie europeană, antreprenoriat…multe. Dacă toți, sau cei mai mulți, doresc ca tema respectivă să fie o disciplină, avem o problemă. Nu sunt suficiente ore într-o zi, să aveam atâtea discipline. Copilul va sta la școală de la 07:00 la 20:00”, a declarat Daniel David, în cadrul emisiunii Info Edu, difuzată de TVR Info.

”Aș vrea să am un curriculum național, de educație sexuală, cu unități de învățare și aș vrea ca unele unități de învățare, primele, ca se fac obligatoriu, să le ducem într-o disciplină obligatorie, anume biologia. Sau pe unele le putem duce la nivel de consiliere și orientare. Atunci dacă copilul are aceste unități de învățare în cadrul biologiei și sau consiliere și orientare, și începe să fie interesat, poate să fie o disciplină care se numește ‘educație pentru sănătate’ care aduce unitățile de învățare, într-o manieră mai avansată dar necolorată ideologic. Problema este că, vedeți, în educația pentru sănătate, eu pot cuprinde educația sexuală dar nu pot cuprinde educația pentru sănătate în educația sexuală, atunci nu uitați, eu nu vreau să am două discipline, ca nu am unde să le pun, una”, a adăugat ministrul Educației.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.