Închide
David, nu fugi cu elicopterul
de Cătălin Zaman, profesor și directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău
Demisia ministrului Educației, Daniel David, venită în 22 decembrie, are o încărcătură simbolică imposibil de ignorat. În aceeași zi, în 1989, Nicolae Ceaușescu părăsea sediul Comitetului Central cu elicopterul, fugind din fața mulțimii revoltate. Azi, altă fugă — mai puțin spectaculoasă vizual, dar la fel de semnificativă pentru un sistem educațional lăsat în urmă ca un câmp de ruine.
Și e greu să nu observi coincidența amară. David nu pleacă de pe acoperiș, ci dintr-un birou ministerial, dar aerul de retragere precipitată, de plecare în grabă din fața unui dezastru creat chiar de el, e același.
_*Un ministru contestat mai mult decât oricare altul*_
În ultimele decenii, Educația a avut parte de miniștri controversați, dar puțini au reușit performanța de a genera opoziție atât de largă și de diversă precum Daniel David. Profesorii, directorii, inspectorii, părinții și chiar elevii au simțit, fiecare în felul lui, că în fruntea ministerului s-a aflat un om care a înțeles prea puțin realitatea școlii și a comunicat și mai puțin cu comunitatea educațională.
Demisia sa nu surprinde, dar surprinde momentul — ales parcă pentru a marca, involuntar, sfârșitul unui mod de a conduce prin confuzie.
Puțini miniștri au reușit să lase în urmă un asemenea amestec de incoerență, măsuri contradictorii și declarații inflamatoare. România a asistat, în timpul mandatului său, la cele mai contestate reforme din ultimii ani, lipsite de dialog real cu profesioniștii din educație, confuzie totală privind noile programe, prezentate drept modernizare, dar trăite ca destabilizare, decizii pripite, luate fără evaluarea consecințelor pe termen lung.
În loc să ofere direcție, mandatul a oferit dezorientare, în loc să construiască încredere, a erodat-o, în loc să întărească școala, a slăbit-o. Un ministru care a criticat profesorii mai mult decât a colaborat cu ei. Daniel David va rămâne probabil în memoria colectivă drept ministrul care, în loc să lucreze alături de profesori, a ales să îi certe public.
Cea mai celebră dintre afirmațiile sale rămâne: „ _*Nu este o problemă majoră să avem cu 1-2 bănci în plus”*_ . Într-un sistem deja sufocat de supraaglomerare, această frază a transmis un mesaj limpede: _*nu înțeleg și nici nu vreau să înțeleg problemele reale ale școlii.*_
Criticile constante aduse profesorilor, dublate de un ton moralizator, au decredibilizat nu doar persoana ministrului, ci statutul întregului corp profesoral. Efectele acestor atitudini se vor vedea ani buni de acum înainte: profesori descurajați, imagine publică erodată, încrederea în sistem slăbită.
_*Ce rămâne după fuga cu elicopterul simbolic?*_
Rămâne haos. Rămâne neîncredere. Rămân generații de elevi și mii de profesori care, din nou, sunt obligați să repare prin profesionalismul lor ceea ce alții au stricat prin amatorism.
Dar rămâne și o lecție: oricât de mult ai încerca să controlezi discursul, oricâte declarații ai face, oricâte explicații ai schimba de la o zi la alta, realitatea școlii nu poate fi mințită.
Ieri, 22 decembrie, Daniel David nu a fugit cu elicopterul. Dar imaginea simbolică a unei plecări pripite, din fața unei mulțimi nemulțumite, rămâne aceeași.
Și poate că, într-o bună zi, Educația va avea în frunte un om care să nu fie nevoit să fugă!