
Daniel David, ministrul Educației, a anunțat, în această seară, că în noile planuri-cadru va fi acordată o atenție specială dezvoltării curriculumului legat de cultura și identitatea națională.
David precizează că programa școlară referitoare la aceste teme va fi dezvoltată în colaborare cu Academia Română.
Anunțul ministrului, făcut în urma unor discuții în cadrul coaliției de guvernare, vine în contextul în care David a avut o polemică publică cu președintele Academiei Române, pe subiectul planurilor-cadru.
”Am prezentat azi în Coaliția de guvernare strategia de consultare/dezbatere publică a proiectelor planurilor-cadru pentru învățământul liceal. Așa cum am anunțat deja în diverse contexte, aceasta presupune următoarele:
(1) Colectarea propunerilor până în 6 martie 2025, alături de o serie de dezbateri naționale deja anunțate;
(2) Adaptarea proiectelor planurilor-cadru pe baza acestor propuneri, pentru a exprima o modernizare a educației din țară, larg acceptată în sistem, care să pună în centru elevul, să susțină profesorii și să lase loc pentru implicarea părinților/societății;
(3) O atenție specială va fi acordată dezvoltării curriculumului legat de cultura și identitatea națională, prin colaborare cu actorii principali din domeniu, în principal cu Academia Română.
Vă invit așadar să construim împreună educația pentru viitorul națiunii noastre!”, a transmis Daniel David, pe blogul său.
Mai devreme în cursul zilei de astăzi, Daniel David i-a răspuns lui Ioan Aurel-Pop, președintele Academiei Române, în legătură cu obiecțiile transmise de acesta referitor la noile planuri-cadru propuse pentru liceu.
”Îl întreb pe președintele Academiei Române dacă ne place cum actualul sistem de educație ne tratează copiii și domeniile legate de identitatea/cultura națională. Mie, nu (și știu că nici lui)! Mă uit la testele naționale și internaționale și sunt extrem de îngrijorat când văd procente adesea de peste 40% sub sau la limita funcționalității. Mă uit în jur și văd prea mulți copii care nu vorbesc corect limba română, se plictisesc de clasicii literaturii noastre, au teorii istorice pseudoștiințifice, fac confuzii grosolane în geografia țării, latina devine subiect de ironii etc. Acestea, prin faptul că sunt un risc inacceptabil care afectează cultura națională, devin chiar probleme de securitate națională. Acum avem oportunitatea să regândim sistemul care a generat acest risc și această problemă”, transmite Daniel David, pe blogul său.
Și cum faci asta? Tocmai scoțând istoria și geografia de la clasele a XI și a XII. Asta este ipocrizie și fățărnicie. Mm