
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în seara aceasta, că MEC a decis să amâne publicarea planurilor-cadru pentru a nu interfera cu intervalul de timp în care se desfășoară examenul de bacalaureat.
”Am fi putut să le dăm drumul în această săptămână, așa cum am anunțat, n-am promis, dar am anunțat, este drept, însă ne-am răzgândit, ca să spun direct, pentru motivul că n-am vrut să interferăm cu examenul de bacalaureat, n-am vrut să avem în spațiul public două tipuri de discuții. Am preferat să ne focalizăm pe bacalaureat și săptămâna viitoare vom pune în consultare și planurile-cadru pentru învățământul liceal”, a declarat Daniel David, într-o intervenție în direct pe pagina de Facebook a ministerului.
Ministerul a anunțat, anterior, că, după ce noile planuri-cadru pentru liceu vor fi adoptate, urmează și revizuirea programei școlare. De asemenea, el a explicat că acestea trebuie să fie gândite în funcție de viitoarea formulă a examenului de bacalaureat.
‘Avem un context legislativ nou în care bacalaureatul va fi regândit și atunci trebuie să și regândim planurile-cadru la nivelul învățământului liceal pentru a le lega de formula viitorului bacalaureat’, a afirmat ministrul, la dezbaterea națională online în legătură cu proiectul noilor planuri-cadru, eveniment care a avut loc în luna martie.
publicarea planurilor-cadru