Închide
Dați-ne afară pe toți!
de Cristian Tănase, profesor
Eu am intrat în învățământ pentru a aduce o schimbare, pentru a pregăti elevii, în sfera mea, pentru viață. Și știu că fac bine asta. Și, la fel ca mine, sunt convins că există mulți profesori. Profesori dintr-aceia care se implică în activități extrașcolare, Erasmus-uri, depun proiecte unde găsesc o linie de finanțare, participă la concursuri. Sunt unul dintre profesorii care de multe ori închide școala, pentru că mai are câte o întâlnire cu elevii din diferite proiecte. Iar seara, când ajung acasă, mai lucrez, îmi pregătesc lecții, fișe de lucru etc. Nu m-am plâns niciodată că lucrez prea mult, chiar dacă sunt conștient de asta. Îmi neglijez puțin viața personală pentru că îmi este drag de elevii mei și pentru că îmi iubesc meseria. Nu am cerut ministrului să fiu plătit în plus pentru ceea ce fac extra (deși s-ar putea discuta despre asta), dar cer respect. Față de mine, față de colegii mei, față de elevi și părinți. Atât cer. Oare este prea mult?
Mă simt jignit de afirmația că profesorii contribuie la deficit. O astfel de afirmație nicidecum nu arată respect! Mă rog, ultimele măsuri menite să scadă deficitul, nu fac decât să scadă calitatea actului educațional și să provoace haos în sistemul educațional. Și o să vă explic de ce, „pas cu pas”, vorba unui clasic în viață, tot profesor și el:
👉🏻1. Comasarea școlilor:
O școală va avea personalitate juridică dacă are minimum 500 de elevi. La prima impresie am spune că este o măsură bună, dar ridicarea pragului de la 300 la 500 de elevi pentru ca o școală să își poată păstra personalitatea juridică este, de fapt, o lovitură directă dată comunităților mici, cele din mediul rural sau din orașele mici. Și în București sunt multe unități de învățământ care vor dispărea sub articolul comasării. În spatele unor argumente reci, contabile, se ascunde o altă realitate. Deși se vorbește tot mai mult de descentralizare, prin această măsură nu facem decât să centralizăm. Această măsură nu înseamnă „eficientizare” sau „optimizare”. Înseamnă să le spunem copiilor din satele și orașele mici, că educația lor contează mai puțin, că viitorul lor se decide departe de casa lor ori că îl decice altcineva decât o persoană din școala unde studiază. Când distrugi autonomia unei școli, frângi încrederea unei întregi comunități. Educația nu se măsoară în foi de calcul și în economii la buget. Se măsoară în copii salvați, în visuri împlinite, în comunități care trăiesc și respiră prin școala lor.
👉🏻2. Creșterea numărului de elevi la o clasă: Încercările de a reduce numărul de elevi la clasă în România durează de peste 20 de ani. Însă, concret, discuțiile au început să prindă contur în jurul anului 2005, odată cu demersurile pentru alinierea la standardele europene și pentru îmbunătățirea calității actului educațional. În noile modificări legislative, ministrul Educației, în loc să scadă numărul de elevi de la o clasă, acesta crește de la 28 la 30 de elevi. Nu pare grav, nu? Dar ce înseamnă, în realitate, acești „doi elevi în plus”? Înseamnă două voci care se pierd în mulțime.
Educația nu este și nici nu trebuie să fie o fabrică de diplome, unde contează doar să comprimăm cât mai multe „produse” în același spațiu. Educația înseamnă relație, timp, ascultare, învățare. Fiecare elev în plus rupe din acest timp prețios, diluează atenția și crește distanța emoțională dintre profesor și copil. În țările unde se respectă cu adevărat viitorul, clasele devin tot mai mici. Se investește în educatori, în spații moderne, în grupe restrânse, tocmai pentru a cultiva gândirea critică, empatia și performanța individuală. Noi, în schimb, continuăm să înghesuim copii, să punem presiune pe profesori și să ne prefacem că două scaune în plus nu schimbă nimic. Și în prezent sunt multe clase cu 30 de elevi, copii veniți prin transfer cu aprobarea inspectoratului. Imaginați-vă 30 de elevi într-o clasă și încă 2 cu aprobarea inspectoratului. Creșterea numărului de elevi nu este o economie, ci putem spune că un faliment moral.
👉🏻3. Creșterea normei didactice:
În prezent, un profesor are o normă didactică de 18 ore de predare pe săptămână, la care se adaugă, 22 de ore de muncă nevăzută: pregătirea lecțiilor, realizarea fișelor de lucru și a materialelor didactice, planificarea pe termen lung și scurt, corectarea testelor și a temelor, monitorizarea progresului fiecărui elev, întocmirea rapoartelor cerute de minister, participarea la comisii și consilii, întâlnirile cu părinții, activitățile extrașcolare și multe altele. Această muncă nu se regăsește în fișele de pontaj și nu se vede în ochii celor care privesc educația doar prin prisma unor cifre seci, prin prisma normei didactice.
Știu că se dorește ca un profesor să stea zilnic 8 ore în școală. A mai încercat acest lucru Elena Ceaușescu prin 1972, atunci când a vrut printr-un amendament la Legea Învățământului, să introducă obligativitatea profesorilor universitari să stea în instituție 8 ore pe zi. Ideea era să transforme profesorii în „oameni ai muncii”, sub control direct. La acea ședință din Minister, când a cerut părerea Consiliului, ministrul Malița, la înțelegerea prealabilă cu matematicianul Grigore Moisil, a jucat un teatru de zile mari:
„Ce părere aveți, tovarășe profesor?”, îl întreabă firesc ministrul.
„Depinde ce aveți nevoie – răspunde G.Moisil – aveți nevoie de capul meu sau de fundul meu? Că, dacă aveți nevoie de fundul meu, eu pot sta opt ore pe zi în Universitate cu fundul pe scaun.”
Prin noua reglementare, se propune creșterea normei didactice la 20 de ore de predare pe săptămână. La prima vedere, două ore par un fleac. Dar în realitate, aceste două ore vor provoca un haos în sistemul de învățământ din România.
Ce înseamnă, de fapt, aceste două ore în plus? Înseamnă mai puțin timp pentru fiecare elev. Înseamnă lecții pregătite în grabă. Înseamnă profesori epuizați, care nu mai au energia și timpul necesar să descopere potențialul fiecărui copil. Înseamnă sacrificarea calității educației în favoarea unei așa-zise economii, care ascunde sub preș problemele reale ale școlii românești.
Care este efectul concret? Pai, statistic vorbind, din fiecare 10 profesori, unul va dispărea. Mesajul transmis profesorilor este acela că „Munca voastră nu contează. Oboseala voastră nu contează. Viitorul copiilor nu contează.”
Prin această măsură, educația nu este reformată, ci executată. În loc să investim în reducerea numărului de elevi la clasă, în modernizarea școlilor, în sprijinirea profesorilor pentru a forma generații pregătite și încrezătoare, alegem să transformăm profesorii într-un simplu instrument birocratic. Educația nu este și nu trebuie să devină o statistică pe o foaie de Excel.
S-a tot argumentat că totul este în regulă, că ne aliniem mediei europene în ceea ce privește norma didactică. Atunci, nu ne punem întrebarea, pe bună dreptate, de ce salariile nu sunt aliniate mediei europene? Știați că profesorii români câștigă, în medie, doar 25–30 % din salariul mediu al UE. 🙂
Dacă ați urmărit, Parlamentul European nu adoptă directive în ceea ce privește aplicarea însistemul de educație. Toate directivele adoptate sunt la un nivel foarte general. De ce Uniune Europeană nu intervine în politicile educaționale ale fiecărui stat membru? Pentru că fiecare sistem de educație este diferit și are caracteristicile sale.
Peste câteva zile, începe un examen de titularizare pentru profesori. Vor fi unele persoane care susțin acest examen pentru prima dată și alte persoane care îl susțin a 6-a oară, pentru că nu au găsit loc până acum într-o școală, căci este „normal” ca în România să scoți la concurs 4 posturi pe aceeași disciplină, incomplete. Iar acest examen, de anul acesta, este unul total atipic sau tipic României. De ce? Pentru că susții un examen, dar nu știi dacă vei avea șansa să îți și găsești un post. Toate posturile care sunt publicate acum, după adoptarea noilor reglementări, vor fi nule. Azi vezi că este un post vacant și titularizabil, după ce susții examenul nu îl mai vezi pentru că a fost împărțit în școală. Directorii vor trebui să refacă toate normele de încadrare pentru profesorii deja titulari și să transmită către inspectorate orele vacante. Dar care directori? Cei comasați?
În același timp, creșterea normei de predare pentru directori este o măsură care lovește direct în eficiența managementului școlar. Vrem directori care să fie lideri și manageri dedicați, capabili să construiască un climat educațional sănătos, sau vrem profesori care, pe lângă orele de la clasă, să încerce să conducă o instituție în derivă?
Un director nu poate să fie, în același timp, un profesor impecabil și un manager vizionar, dacă este împins să împartă fiecare minut între lecții, corectări și problemele administrative care, de multe ori, țin o școală pe linia de plutire.
Prin această decizie, stimate domnule ministru, nu faceți decât să sacrificați calitatea educației și să transformați directorii în funcționari epuizați, care aleargă între catedră și birou, fără timp real pentru elevi, profesori sau dezvoltarea instituției.
Mai grav, transmiteți un mesaj toxic: „Descurcați-vă cum puteți!”. În loc să investiți în formarea de lideri care să inspire, care să atragă și să păstreze cadre didactice valoroase, care să construiască proiecte și să sprijine elevii vulnerabili, preferați să le puneți în spate și mai multe ore, și mai multe hârtii, și mai multe poveri.
Eu am intrat în educație nu pentru salarii mari, nu pentru vacanțe, nu pentru aplauze. Am intrat pentru copii. Pentru viitor. Pentru șansa de a schimba destine. Astăzi însă, ne puneți la zid. Ne faceți vinovați de un deficit pe care nu noi l-am creat. Ne transformați din mentori în contabili, din formatori de caractere în executanți amorțiți. Ne luați demnitatea, puțin câte puțin, în numele unei „optimizări” reci și fără suflet. Când distrugi profesorii, distrugi temelia unei națiuni. Fără școli vii, fără profesori respectați, România va ajunge o țară de diplome goale și visuri frânte. Noi nu cerem favoruri și nici pensii speciale.
Noi cerem respect! Noi cerem să ne lăsați să ne facem meseria, să fim alături de elevi, să îi pregătim pentru o lume tot mai complexă, tot mai dură. Dar dacă nici asta nu mai contează, dacă ați hotărât deja să aruncați educația în haos, măcar aveți curajul să ne spuneți adevărul: nu mai vreți oameni liberi, gânditori, curajoși. Vreți doar tăcere și conformism. Atunci, mai aveți doar un pas de făcut: Dați-ne afară pe toți!
P.S. Respectul nu se negociază!