Dar ce-ar fi dacă ne-am folosi de toată povestea asta pentru a ne reinventa ca profesori?

”Dar ce-ar fi dacă ne-am folosi de toată povestea asta pentru a ne reinventa ca profesori? Pentru a regândi tot ce știam noi despre pedagogie? Metode, strategii didactice, instrumente de evaluare. Tot.”

de Marcel Bartic, director Little London International Academy

Eu cred că ar trebui să vedem perioada asta ca pe o oportunitate excepțională de reformare a învățământului românesc.

Doar un șoc puternic în educație ar fi putut clinti din loc mentalități și reflexe de secol XIX. Doar o criză cum este cea pe care o traversăm ar fi putut zgâlțâi din temelii un sistem anemic și ineficient, aflat într-o continuă mișcare browniană, fără alt scop și sens decât acelea de a bifa încheierea unor medii.

Tocmai experimentăm asta. Cum procedăm?

În loc să ne resemnăm în fața problemelor apărute, să ne plângem că nu se poate, ar trebui să vedem totul ca pe o posibilitate de a face lucrurile altfel. Începând cu Ministerul Educației, inspectorate, casa corpului didactic, institutul de științe ale educației și terminând cu profesorii din ultimul cătun din țara asta, toți, dar absolut toți, ar trebui să vedem în aceste zile un prilej de a aduce școala românească acolo unde ar fi trebuit să fie de multă vreme.

În secolul XXI.

Sigur că e greu. Nu ne-am mai confruntat niciodată cu așa ceva. Dar ce-ar fi dacă ne-am desprinde mental de indicațiile prețioase venite de … de oriunde ar veni ele și am face ce știm noi să facem mai bine?

Educație.

Educația nu înseamnă doar notele din catalog. Nu înseamnă doar rapoartele de activitate, standardele de la ARACIP, situațiile școlare, regulamentele sau ordinele de ministru. Educația este acel proces în care un copil face ochii mari și are un mare zâmbet pe față atunci când profesorul lui reușește să-i arate cheia cu care se deschid porțile cunoașterii. Educația este acel peisaj superb din care obiectivul școlii reușește să suprindă doar o părticică. Curiozitatea, entuziasmul, mirarea, neastâmpărul de a afla mereu și mereu lucruri noi sunt lucruri care nu pot cuprinse de metodologii și regulamente. Că ești cu creta în mână la tablă. Că ești în spatele unui monitor. Că te plimbi cu copiii în parc sau într-un muzeu, tot învățare se cheamă.

Tocmai de aceea simțim că e greu zilele astea. Pentru că nu mai suntem în sala de clasă unde simțeam, ca profesori, că noi deținem controlul. Că noi suntem cei care avem puterea de decizie. Constrângere. Coerciție. Acum suntem pe teritoriul lor. Al copiilor. Nu, de data asta nu mai merge cu „tu să taci, ia și scrie.” Ușa pe care poate evada copilul de la orele noastre e la un click distanță.

Dar ce-ar fi dacă ne-am folosi de toată povestea asta pentru a ne reinventa ca profesori? Pentru a regândi tot ce știam noi despre pedagogie? Metode, strategii didactice, instrumente de evaluare. Tot. Trebuie să predăm online? Foarte bine. Spunem că-i pregătim pe copii pentru viață. Atunci hai să le arătăm că suntem noi în primul rând pregătiți pentru asta. Va trebui să învățăm cum să predăm și în felul acesta. Va trebui să fim mai creativi. Mai atenți la reacțiile copiilor din fața noastră. Va trebui să regândim sistemul de evaluare și notare. Va trebui să investim mai mult în acest segment de educație digitală în așa fel încât să fie accesibilă tuturor copiilor din România. Puneți CCD-urile la treabă. Specialiștii în educație. Directorii din ministere. Nu la întocmit rapoarte și dări de seamă că nu de asta e nevoie acum.

Spuneți-le profesorilor că nu e sfârșitul. Ci un nou început.

Începutul unui act educațional autentic. De impact. Cu sens.

Se poate. Sigur că se poate.

Hai la treabă.