Închide
„Omul sfințește locul.“ Probăm de multe ori în viață adevărul acestei vorbe din popor și așa ne ținem trează speranța. Sunt însă oameni care îi luminează și îi bucură pe copiii noștri, învățându-i și pe ei să lumineze și să bucure. Unul dintre acești oameni e profesorul de matematică Daniel Florescu. Sau să-i spun copil de matematică? Asta pentru că o iubește ca un copil și o împărtășește cu dragoste și fascinație altor copii, elevii lui.
Când și de ce ai ales să fii profesor?
Cred că am ales să devin matematician atunci când doamna învățătoare m-a acuzat pe nedrept că am copiat de la colegul de bancă rezolvarea unei probleme. Promisese un zece tuturor elevilor care rezolvă corect acea problemă. Doamna învățătoare era de toată isprava, îi mulțumesc foarte mult pentru tot ce a făcut pentru mine, însă colegul de bancă era mai bine cotat la învățătură și așa a avut impresia. Mi-am propus să îi schimb acea impresie și am reușit. Profesor de matematică am ales să fiu în clasa a XI-a, atunci când am realizat că teoria relativității timpului, studiată la fizică, se aplică perfect atunci când lucram la matematică. Orele deveneau clipe atunci când mă absorbea o problemă de matematică. Și mai e ceva, modelul unchiului meu, fratele bunicului meu pe linie maternă, fost asistent universitar la Facultatea de Filosofie, fost deținut politic, devenit după detenție muncitor necalificat într-o fabrică, pentru tot restul vieții. Unchiul meu mi-a adus, de când eram copil mic, mii de cărți, și nu exagerez când spun mii, din toate domeniile. Am avut de unde alege. Tot el a ales să facă naveta, săptămânal, un an întreg, de la București la Pitești, locul meu de baștină, când eram în clasa a VIII-a, pentru a mă pregăti la limba și literatura română, pentru examenul de admitere la liceu.
Cum au fost primii tăi ani în învățământ? Ai făcut greșeli?
Primii ani în învățământ au fost foarte grei, dar, în același timp, foarte frumoși. Facultatea de matematică este o facultate la care vin, în cea mai mare parte, oameni pasionați de matematică. Nu prea dă nimeni la această facultate doar de dragul de a face o facultate. Cei ce devin profesori de matematică sunt oameni foarte bine pregătiți la matematică. Din păcate, nu e suficient să fii bun la matematică, trebuie să știi să împărtășești cu elevii cunoștințele tale. Și aici am făcut greșeli, la început. Au trecut ani de zile până am reușit să șlefuiesc metodele de a-i face pe elevi să înțeleagă și să rețină materia. Să predai la o școală generală e mai complicat decât să predai la un liceu de elită, pentru că într-un liceu de elită elevii sunt cernuți prin sita examenelor și toți înțeleg la nivel înalt matematica. La școala generală ai, în aceeași clasă, și elevi cu abilități deosebite la matematică, dar și elevi fără înclinație spre matematică. Este extrem de complicat să îi faci pe toți să își atingă limitele.
Copiii te iubesc mult și te admiră. Ești un profesor „cool“, vii la școală cu bicicleta.
Da, probabil elevii mă consideră „cool” pentru că sunt destul de atipic pentru un profesor. Faptul că îmi place foarte mult să merg cu bicicleta e unul din motive. Păcat, însă, că este destul de periculos să mergi cu bicicleta prin București și nu se face mai nimic în sensul ăsta.
Interesant e că ei te iubesc, deși ești un profesor care își face treaba ca un ceas elvețian: ești precis, ai pretenții mari de la ei, nu te lași păcălit.
Elevii mei înțeleg foarte bine că performanța se obține prin efort continuu și prin sacrificii. Nu le pretind altceva decât ceea ce le ofer eu lor și, deși la început le e mai greu, se adaptează și ajung la rezultate frumoase. Când mai cert vreun elev că nu se ține de treabă, văzându-l mirat că îi tot fac observație, ca și cum aș avea ceva cu el, îi explic că ar trebui să fie mai îngrijorat dacă nu i-aș mai zice nimic, pentru că nepăsarea este cea mai urâtă. Îi atrag atenția pentru că îmi pasă de toți elevii mei.
Predai matematică, un obiect-sperietoare, poate cea mai mare. Cum faci tu, Daniel Florescu, de toți elevii tăi înțeleg tot ce-i înveți tu?
Sincer, nu știu cum să răspund la această întrebare. Pot spune că pun suflet în tot ceea ce fac și că nu mă las până nu îi fac să înțeleagă, abordând în acest sens diverse tehnici pedagogice.
Unii sunt mai dotați pentru matematică decât alții. Totuși, niciunul dintre elevii tăi nu are un nivel slab la matematică. Lucrul ăsta are legătură cu tine în mod clar.
Lucrez diferențiat cu elevii, am multe strategii de a vorbi aceeași limbă cu ei și am grijă ca fiecare să își atingă limita. Nu scot niciodată un elev de două ori la tablă, în aceeași oră de matematică, decât dacă au ieșit deja toți copiii din clasă la tablă. Am grijă să îi activez pe toți, să îi fac să fie actori în oră, nu spectatori.
Te-am văzut la școală, înconjurat de copii. Exerciți o fascinație asupra lor.
Am o relație foarte frumoasă cu elevii mei. Sunt un profesor atipic, iubesc ceea ce fac, sunt pasionat, pe lângă matematică, și de istorie, de informatică, de tehnologie, de apicultură. Discut cu elevii, atunci când avem timp, și despre multe alte subiecte în afara matematicii și cred că asta îi fascinează.
Ce te-au învățat copiii tăi și îți folosește ca profesor, în relația cu elevii?
Dumnezeu mi-a dăruit doi copii de la care am învățat și învăț foarte multe lucruri. Un exemplu este că m-au învățat să nu uit să mă minunez, așa cum o fac ei, descoperind miracolele vieții.
Daniel, de ce se tem unii copii de matematică? Le transmit părinții frica asta?
Sunt foarte mulți factori care aduc teama în sufletele copiilor, când e vorba de matematică. Orice vorbă spusă aiurea are un impact foarte mare asupra copiilor. Spre exemplu, nu consider că e în regulă pentru un părinte să spună că nici el nu s-a descurcat la matematică și că fiul lui seamănă cu el. Copiii sunt unici și pot fi buni matematicieni chiar dacă părinții lor nu au excelat la acest capitol. Plumb pe aripi le pune și sistemul educațional care este gândit foarte prost. De ani de zile auzim în presă că se va reforma sistemul. Adevărata reformă e să nu se depășească numărul de douăzeci de elevi la clasă. Este minunat să lucrezi așa, ai timp să te ocupi de fiecare, să interacționezi foarte frecvent cu toți elevii.
E adevărat că orice copil poate avea un nivel bun la matematică?
Orice copil de școală generală poate atinge un nivel decent la matematică, dacă toți cei trei actori își fac datoria. Este vorba despre profesor, despre părinte și în primul rând despre elevul însuși. Să îți dau un exemplu: acum două săptămâni, am corectat tema unui elev de clasa a VI-a și am identificat două scrisuri diferite pe caiet. L-am întrebat de ce a scris și altcineva și mi-a zis că i-a scris tema mama lui… Am rămas perplex. Printre primele lucruri pe care le spun la întâia ședință cu părinții sunt acelea de a lăsa copiii să mai și greșească, să vină cu exerciții nerezolvate la școală căci nu-i bai, atâta timp cât nu vin cu ele nerezolvate de lene. Se face corectarea temei și se lămuresc toate neclaritățile, acesta fiind rolul meu. Copilul trebuie să lucreze singur, nu cu părintele lângă, făcându-i observații peste observații. Foarte mulți părinți greșesc aici. Sigur, îți ajuți copilul, îi dai indicii, sfaturi, îi explici dacă poți, dar exercițiile trebuie să și le rezolve singur. Trebuie să fie independent. La examen nu poți fi lângă el, acolo trebuie să se descurce singur.
Cum e programa după care predai? Cum te raportezi la ea?
Programa este în regulă la matematică. Nu mi se pare aglomerată, așa cum aud foarte frecvent în presă. Nu sunt lucruri majore de făcut în acest sens. Cred că foarte important este să se armonizeze programele cu alte discipline. Spre exemplu, la fizica de clasa a VII-a elevii trebuie să folosească elemente de trigonometrie cu patru luni înainte de a le fi predate la matematică.
Care este legătura dintre matematică și bucurie? Mă refer la metodele de predare.
Matematica nu trebuie predată cu crispare. În fond, prin matematică se descoperă foarte multe din secretele creației. Cât de minunat este pentru un copil să afle că în urmă cu peste 2200 de ani Eratostene a demonstrat folosind un băț și raționamente de clasa a VII-a că pământul este sferic și a reușit chiar să îi calculeze circumferința!
Ce crezi tu c-ar trebui schimbat în ce privește statutul elevului și al profesorului în acest moment?
Nu sunt prea priceput la chestiunile juridice, statutare, însă pot să îți spun că nu este normal să se lucreze cu 30-35 de elevi la clasă. Cred că ceea ce ar trebui să se schimbe este respectul pentru elevi și pentru profesori. Tot de respect ține și faptul că un elev care a dat un examen de Evaluare Națională sau de Bacalaureat și vrea să facă o contestație ar fi normal să își poată vedea scanarea lucrării, alături de profesorul clasei, și să decidă dacă e cazul să depună acea contestație. De foarte multe ori, noi, profesorii lor, nu știm dacă e cazul să îi îndemnăm să depună contestație, luându-ne doar după ce își aduc ei aminte că au scris la examen.
Știu că pregătești elevii din clasa a VIII-a pe parcursul întregului an, la școală. Vin cei care doresc, nu e obligatoriu. Știu că și în vacanțe ai program, tot la școală, pentru elevii care vor mai mult. De ce faci asta? E timpul tău, nu ești plătit pentru asta.
Pregătesc elevii de clasa a VIII-a, gratuit, în școală, pe tot parcursul clasei a VIII-a, din respect față de ei și față de mine însumi. Consider că trebuie să fac și eu eforturi, alături de elevii mei, și nu văd nimic excepțional în asta. Pur și simplu îmi fac cu drag meseria. Absențele de la aceste pregătiri, chiar și în vacanțele de iarnă, intersemestriale, de Paști, sunt aproape inexistente.
De ce crezi că nu învață copiii cu plăcere? Nu spun toți copiii, dar mulți dintre ei? De ce e școala o obligație de care trebuie să te achiți, o datorie? Cum se poate schimba asta?
Este foarte simplu, unii copii nu învață cu plăcere deoarece un complex întreg de factori i-a făcut să creadă că o fac din obligație. Motivația este motorul oricărui om și de foarte multe ori această motivație lipsește. Un alt motiv este că sunt distrași de la învățat de foarte multe lucruri, ca de exemplu de jocurile de pe calculator, de Facebook, de Instagram, de Snapchat etc. Climatul familial mai este un factor foarte important. Unii părinți muncesc până seara târziu și nu mai au timp să discute cu propriii copii, să îi povățuiască. Toate acestea se pot schimba investind în educație, motivându-i să învețe, având toate mijloacele materiale necesare, având profesori mai bine pregătiți.
Ce vor copiii de la profesor, Daniel? Sigur, în afară de cunoștințe noi. Cum îi faci să iubească matematica, să o învețe cu drag, să fie curioși?
Îi determin pe elevi să iubească matematica făcându-i să-i înțeleagă rostul și educându-i să îi interpreteze cu rafinament nuanțele. Anul acesta i-am întrebat pe elevii clasei mele a V-a, cum fac cu fiecare clasă a V-a, an de an, la ce le folosește învățatul. Am primit tot felul de răspunsuri de genul „te ajută să ajungi bine în viață” sau „te ajută să iei un job mai bun când vei fi mare și vei câștiga mai mulți bani”. Toate răspunsurile, fără excepție, au fost variațiuni ale temei „ai carte, ai parte” și sunt adaptări ale discursurilor mobilizatoare ale părinților sau ale doamnei învățătoare. De fapt, nu e deloc așa… I-am întrebat la ce îți folosește învățatul, dacă oricum uiți ceea ce ai învățat? I-am invitat să își aducă aminte o lecție de anul trecut de la istorie și… Surpriză, nu o mai știau. Păi, de ce să mai înveți, dacă uiți? I-am blocat! S-a așternut liniștea și ochișorii copiilor au privit inițial în gol, căutând un răspuns, apoi s-au îndreptat către mine, plini de curiozitate. Le-am explicat, pe înțelesul lor, că, da, mintea omenească are ca mijloc de autoprotecție uitarea, „prăfuirea” informațiilor dobândite. Dar marele rost al învățării nu este acela de a acumula informații, ci de a-ți antrena creierul. Vrei să faci mușchi, faci flotări, abdomene, exerciții fizice, regulat și conștiincios. Lecțiile de la școală, temele pentru acasă, deși necesită eforturi și sacrificii, sunt exerciții pentru mintea noastră. Ne ajută să facem „mușchi la creier” J. Râdem împreună. Da, copiii au înțeles rostul. Avem fundație bună!
Ce crezi că nu trebuie să facă niciodată un profesor?
Sunt foarte multe lucruri pe care un profesor nu trebuie niciodată să le facă. De exemplu, un profesor nu trebuie niciodată să discrimineze copiii, indiferent de abilitățile pe care le au la disciplina pe care acesta o predă. Toți copiii sunt la fel de importanți. De asemenea, profesorul nu trebuie să îi facă pe elevi să creadă că el le „dă” notele. Pentru că, de fapt, elevii „iau” acele note, pe măsura eforturilor depuse. Sintetizând, cred că un profesor trebuie să facă absolut totul cu „inimă bună” și, prin legile prin care a fost făcută această lume, totul va veni de la sine.
Interviu de Ana Barton
Foto: arhiva lui Daniel Florescu
