Daniel David: „Premierul are demisia mea pe masă”

ID 357739574 © LCVA | Dreamstime.com

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat luni seară, într-o emisiune TV, că premierul Ilie Bolojan are deja demisia sa pe masă. 

Daniel David a afirmat că nu acceptă concedieri sau reduceri salariale în sistemul educațional și de cercetare, în ciuda presiunilor bugetare din alte domenii. Ministrul a afirmat că și-a pus demisia la dispoziția premierului Ilie Bolojan, dacă principiile sale privind protejarea resursei umane din educație nu sunt respectate.

„Eu am spus foarte clar, iar premierul ştie, că are demisia mea pe masă: am spus că pe termen scurt, indiferent ce facem cu măsurile pe care le luăm şi ce gânduri avem, din educaţie şi cercetare nu dăm oameni afară, în alte sisteme vedeţi că se discută despre disponibilizări. În plus, noi nu tăiem salariile. Nu am vorbit de venituri, repet, vorbim de salarii”, a afirmat ministrul Daniel David, luni seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

Ministrul a reiterat că susține o abordare rațională și decentă în ceea ce privește finanțarea educației. 

„Premierul ştie foarte clar cum am discutat la preluarea acestui mandat. Eu am înţeles că analiza tehnico-financiară a scos în evidenţă aceste anomalii în zona educaţiei. Am spus da, le normalizăm, dar nu pot ieşi din cele două principii: raţionalitate, adică cum sunt practicile europene, şi principiul decenţei, cât ne permitem. Pe termen scurt, în educaţie şi în cercetare, nu cred că ne permitem să dăm oameni afară şi nici să ne gândim la reduceri de salarii”, a punctat acesta.

Pe termen mediu, Daniel David propune ca legea salarizării unitare să pornească de la un salariu brut egal cu media națională pentru profesorii debutanți. În ceea ce privește viitorul, ministrul a reafirmat angajamentul politic pentru alocarea a 15% din bugetul general consolidat pentru educație și 1% din PIB pentru cercetare până în 2030, fără prorogări.

„Pe termen lung, în ciuda crizei, politicul şi-a asumat aceste lucruri la solicitarea mea, în 2030 nu mai prorogăm 15 la sută din bugetul general consolidat de cheltuieli pe educaţie şi unu la sută din PIB pentru cercetare, ci ne apropiem treptat şi implementăm acel lucru. Invit pe toţi, şi pe elevi şi pe studenţi şi pe profesori… Ştiu că le este greu, pentru că dacă ai ceva şi pierzi nu ai cum să fii mulţumit, dar avem şansa să definim mecanismele la modul corect”, a conchis Daniel David.

Declarațiile vin în contextul unor măsuri de austeritate discutate la nivel guvernamental.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.