
Comisiile pentru învățământ ale Senatului și Camerei Deputaților l-au avizat favorabil pe Daniel David, propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. Audierile au scos la iveală viziunea sa pentru reformarea sistemului educațional, în contextul unui program de guvernare pe care l-a descris ca fiind „între austeritate și criză”.
Potrivit Agerpres, în zona învățământului preuniversitar, Daniel David a subliniat necesitatea regândirii curriculumului, cu accent pe planurile cadru, programe, manuale și formarea profesorilor. „Suntem în procesul adoptării noului curriculum pentru liceu. O variantă standard a fost deja adoptată și este în consultare publică o versiune pilot care va fi testată sistemic”, a declarat ministrul propus.
El a punctat că viziunea sa are în centru formarea unor „buni specialiști, buni cetățeni și oameni cu o bună calitate a vieții”.
În ceea ce privește infrastructura, David a precizat că, deși responsabilitatea principală aparține autorităților locale, Ministerul Educației se va implica în dezvoltarea laboratoarelor și în promovarea învățământului dual.
Totodată, a vorbit despre necesitatea reformării statutului cadrelor didactice, de la pregătirea inițială în universități și până la titularizare și evoluția în carieră. „Avem nevoie de o creștere a salariilor, lucru care a fost deja angajat după greva din 2023”, a reamintit el.
Daniel David a promis întărirea programului de școli pilot pentru a testa inovații educaționale. În ceea ce privește învățământul superior, a subliniat că obiectivul este integrarea absolvenților pe piața muncii și chiar transformarea acesteia de către cei cu studii avansate.
El a reamintit că universitățile au început deja asumarea unor misiuni distincte — de la educație, la cercetare avansată — care trebuie să se reflecte și în relația cu societatea.
Ministrul propus a vorbit și despre reformarea sistemului de cercetare, prin evaluarea tuturor unităților existente și prin reașezarea arhitecturii acestora. A menționat posibilitatea comasărilor între institute și universități pentru a reduce fragmentarea și a întări capacitatea financiară și științifică a actorilor din domeniu.
David s-a angajat la o „absorbție majoră, spre sută la sută, a fondurilor din PNRR renegociat”, menționând programe precum prevenirea abandonului școlar și universitar, „Școală după școală”, extinderea programului de la 8:00 la 17:00, susținerea educației minorităților și a românilor din diaspora.
În schimb, două programe vor fi amânate: cel privind cantinele școlare și cel de învățare remedială.
Pe componenta fiscală, Daniel David a subliniat două direcții prioritare: revizuirea normei didactice din preuniversitar și modificarea sistemului de acordare a burselor. „Bursele trebuie să funcționeze după două principii: raționalitate și decență”, a punctat el.
Avizul favorabil primit de Daniel David deschide calea numirii sale oficiale în fruntea Ministerului Educației și Cercetării.