fbpx

Dacă lectura ar fi o persoană, i-am duce niște flori și-am scăpa

de Gabi Bartic, CEO Brio

În fiecare 8 martie, zi cu o istorie ciudată, avem aceleași discuții însă  „ziua mamei ar trebui să fie în fiecare zi” – cam aceasta e cea mai frecventă. E drept că e un bun moment pentru cei care nu serbează în fiecare zi, sau măcar cu o frecvență rezonabilă, să-și spele din păcate. Deci, deși nu-s un mare fan al acestei sărbători, primesc inevitabilele scrisori de amor scrise de copil, inimioarele desenate pe cadouașe improvizate, florile și ce se mai întâmplă să primesc.

Cam așa m-am gândit și legat de Ziua Lecturii, zi de sărbătoare adoptată prin lege începând de anul acesta. Sigur că e bine să sărbătorim lectura într-o zi pentru că, știm asta, nu o prea sărbătorim în celelalte zile. Consumăm printre cele mai puține cărți și bunuri culturale pe cap de locuitor din Europa, până la recentul reviriment al festivalurilor de muzică nici prea multe evenimente muzicale nu consumam. În scurte vorbe, ca și în cazul femelilor pe care nimeni nu se prea omora să le valorizeze în tot restul anului, cred că e un bun moment să ne amintim să înșirăm într-o singură zi toate motivele pentru care nu (prea) citim: nu avem timp, nu se mai scriu cărți cum se scriau, cărțile sunt scumpe, mai bine vedem filmul, poate ascultăm audiobook-ul. Sau mai bine vreo recenzie de 1 paragraf, pierzi mai puțin timp și afli repede despre ce e vorba.

Toate aceste aspecte m-ar fi transformat într-o persoană extrem de puțin deranjată de introducerea încă unei zile în care iubim, festivist, o categorie de oameni sau vreun obicei. Lectura, ca și femeile din viețile noastre, se calificau, cred, la statutul de obiect central al afecțiunii întregii națiuni pentru o zi. Ba chiar aș fi propus, entuziasmată, o zi a muzicii. Sau a civismului. Sau a mersului pe jos.

M-a lovit însă o circulară pornită de la Ministerul Educației. În rezumat, ea spunea că în ziua Lecturii, exact la orele 11 și 14 se oprește orice activitate didactică și se citește timp de 15 minute. Obligatoriu. Nu-mi ajunge spațiul obișnuit al unei opinii pentru a spune cât de greșit mi se pare. Primul argument ar fi cel legat de orarul fix. E Ziua Lecturii, dar am ajuns deja la concluzia că e prea mult o zi, așa că iată, o reducem la 30 de minute în două prize scurte. Dar treizeci de minute OBLIGATORII. Cum ai putea să apropii copiii de un obicei altfel decât cu o obligație, nu? Cum ar fi ca, pe 8 martie, să dăm o circulară că femeile TREBUIE iubite exact la 11 și la 14? După aceea e business as usual. NU e deja trist că în exact templul învățării e nevoie de zile date prin lege să facem loc lecturii, nu e suficient că listele de lecturi suplimentare s-au transformat în interminabile prilejuri de indignare (chiar nu știu un subiect care să fi adunat mai mult consens decât acela că ele sunt absolut inutile – atât din partea celor ce oricum citesc cât și din partea celor pe care nu o listă suplimentară dar parțial obligatorie nu-i va face vreodată să citească). Mai trebuia să recunoaștem, prin circulare venite „de sus”, că dacă nu limităm intervalul și nu transformăm așa obicei plăcut într-unul obligatoriu, nimic nu se va întâmpla.

Vom avea știri festiviste cu copiii veseli care citesc, îi vom vedea și pe susținătorii legii spunându-ne că trebuia să pornim de undeva, tot ce voi reuși eu să gândesc va fi colega mea extrem de vehementă de prin clasa a 4-a care-i spunea într-o pauză colegului ei de bancă, cu o mână în șold și cu un ton nu foarte delicat „trebuie să fii prieten cu mine și să mă ții de mână”. Dacă lectura ar fi o persoană, cred că s-ar simți dacă nu agresată, măcar jenată de obligativitatea de a fi iubită de două ori exact marți, exact la orele 11 și 14 și exact pentru câte 15 minute.

1 comment

  1. Iriciuc Elena Mihaela spune:

    Super

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.