fbpx

Cum să fii HYGGE în educație

Photo Credit: CEBRA

de prof. Ioana Dan, coordonator activități non-formale, LTN

 

Danemarca deţine unul dintre cele mai apreciate sisteme de învăţământ din lume şi este ţara cu cei mai fericiţi locuitori la nivel mondial, după cum indică raportul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Mai mult, sistemul de învăţământ danez pune accent pe descoperirea din timp a abilităţilor fiecărui elev în parte, la care adaugă responsabilitate şi angajament, arată experţii, aspect atât de valorificat și în cadrul Modelului LTN – „Școală pentru viață”.

Între fericirea populaţiei daneze (hygge)– înţelegând prin asta o stare de bine, de linişte şi de mulţumire – şi calitatea şcolii există o legătură strânsă. Dar mai ales această calitate o dau metodele de lucru folosite şi relaţiile interumane care se stabilesc în mediul educaţional. Într-un studiu de specialitate, profesorul Erik Hygum rezumă în două cuvinte: Joacă şi învăţare în acelaşi timp. Când eşti copil şi te joci, înveţi ceva, dar o faci cu seriozitate. Copilul trebuie privit ca o persoană”. Creativitatea şi personalitatea sunt considerate ca esenţiale şi, de aceea, li se dă câmp larg de exprimare, inclusiv la propriu, multe activităţi desfăşurându-se în aer liber, în natură (și noi, la Liceul Teoretic Național, promovăm același mod de gândire prin programele noastre – de exemplu, în programul „La Pas prin Țara Mea” sau „Grădina LTN”). Ca urmare, „starea de bine” este esențială în educația daneză în toate aspectele vieții, poate mai importantă, chiar, decât rezultatele învățării (încă un aspect de care ținem și noi cont și care este cunoscut – dar și pus în practică – prin sintagma ce ne reprezintă: „La LTN înscriem elevi, nu note.”). 

În lucrarea pe care o recomand tuturor colegilor mei, dar și părinților din comunitatea LTN, Metoda daneză de creștere a copilului, sunt descrise obiceiurile familiilor daneze și cele șase principii de bază ale stilului danez de parenting, stil care ar putea avea influențe și în stilul de predare:

  • Jocul liber; 
  • Încurajarea autenticității și a încrederii; 
  • Dezvoltarea empatiei; 
  • Promovarea muncii în echipă; 
  • Creșterea cu respect a copiilor; 
  • Petrecerea unui timp de calitate împreună.

Metodele şcolii daneze au la bază câteva elemente cheie, pe care le vom detalia mai jos: 

  • la creşă şi grădiniţă – trecerea de la accentul pe latura medicală şi sanitară spre învăţare şi creativitate; introducerea metodelor de explorare și învățare prin explorare – activităţi în aer liber, cunoaştere prin experienţă proprie; pregătirea pentru viaţa şcolară (bucuria de a învăţa); stimularea bucuriei de a învăţa; introducerea de noi metodologii (creative, amuzante şi inovatoare); creşterea contactului pozitiv între mediul școlar şi părinţi; învăţarea prin experienţă; accent mai mare pe competenţele individuale ale copiilor; teorie mai puţină, îmbinată cu practică. 
  • ulterior, la școală, regulile după care se ghidează sistemul de educație danez pentru ca fiecare elev să se dezvolte în ritmul lui personal și să își găsească locul în viață sunt: 
  • Să fii cel mai bun la tot nu este cel mai important lucru în viață. În Danemarca copiii nu sunt educați pentru a avea rezultate foarte bune la teste, ci în ideea de a-și dezvolta propria curiozitate și interesul pentru autodezvoltare. Școlile îi încurajează pe copii să creadă că fiecare dintre ei este apreciat pentru propriile calități și abilități, și că, indiferent de notele pe care le obțin, fiecare dintre ei își va găsi locul în societate și va fi util comunității în care va trăi. Dacă facem referire la demersul didactic promovat de Liceul Teoretic Național, veți vedea că toate aceste premise sunt promovate atât prin activitățile academice, formale, cât și prin activitățile non-formale derulate. Ne dorim ca testele să nu reprezinte pentru elevii noștri un element de stres și încurajăm întotdeauna metode alternative de evaluare: portofolii, participarea la proiecte, lucrul în echipă sau chiar participarea la „ HYPERLINK „https://www.liceulnational.ro/modelul-ltn/jocul-ltn/”Jocul LTN”, proiect care vizează elevii claselor a X-a. Totodată implicarea elevilor noștri în ceea ce înseamnă Extra LTN are un rol important în dezvoltarea abilităților lor, dincolo de școală, în funcție de opționalele la care aleg să meargă.
  • Să te cunoști pe tine însuți este la fel de important precum a știi să scrii și să citești. Este vorba mai exact de faptul că școala daneză pune accent pe dezvoltarea personalității copiilor la fel de mult ca și pe dezvoltarea abilităților acestora. Legea daneză a educației stipulează că sistemul de învățământ primar nu trebuie să le asigure copiilor doar nivelul minim de cunoștințe și abilități, dar trebuie să îi ajute de asemenea pe copii să își dezvolte propria personalitate. Credem și noi cu tărie în acest lucru, iar o modalitate prin care alegem să realizăm acest demers este programul „ HYPERLINK „https://www.liceulnational.ro/modelul-ltn/invata-de-la-viata/”Învață de la viață”, atât de apreciat de elevi, profesori și părinți laolaltă. Este modalitatea noastră prin care alegem să îi expunem pe copii la ceea ce înseamnă schimbările produse în societate, dezvoltarea științei și tehnologiei, noutățile din domeniile profesionale de interes și legătura activităților școlare cu viața reală cu care tinerii se confruntă zi de zi.
  • Se descurajează total învățatul mecanic. În Danemarca se merge pe principiul că elevul trebuie să participe el însuși la procesul de învățare. Elevii sunt încurajați să caute informații ei înșiși, să facă propriile experimente și să analizeze sursele independent. Elevii sunt învățați să fie sceptici la ceea ce au spus alții, să pună întrebări și să își formeze propriile opinii. În felul acesta sistemul le insuflă elevilor respectul de sine și o înțelegere profundă a ceea ce sunt ei ca indivizi. Liceul Teoretic Național pune cu succes în practică aceste reguli, prin modul în care profesorii interacționează cu elevii, prin metodele de lucru folosite, prin abordarea personalizată, prin alternarea resurselor educaționale și prin modul în care îi implică pe aceștia și în activități non-formale, care completează ceea ce se întâmplă la școală. Elevii participă la realizarea revistei proprii a liceului, sunt reprezentați de către un Consiliu al Elevilor, se întâlnesc cu mentori, specialiști în domeniile în care profesează, în cadrul unor ore tematice, fac recomandări de lectură la Biblioteca LTN, descoperă antreprenoriatul prin participarea la „ HYPERLINK „https://www.liceulnational.ro/modelul-ltn/targurile-ltn/”Târgurile LTN”, au opțiunea de a-și alege activitățile din cadrul programului „ HYPERLINK „https://www.liceulnational.ro/modelul-ltn/mai-mult-decat-scoala-altfel/”Mai mult decât Școala Altfel”, Extra LTN sau pot chiar să înțeleagă, prin exemplu practic, ce a însemnat evoluția omenirii și dezvoltarea științei, în strânsă legătură cu interesele lor, participând la evenimentele care prezintă „ HYPERLINK „https://www.liceulnational.ro/2021/09/22/expozitia-ltn-obiectul-lunii-septembrie/”Expoziția LTN”
  • Se prioritizează starea de bine a elevilor și nu rezultatele. Deși Danemarca este una dintre puținele țări care nu pune accent pe rezultate, este una dintre primele 10 țări din lume ca nivel de educație și are al treilea cel mai bun sistem de învățământ superior din lume. În Danemarca opinia generală este că elevilor trebuie să le facă plăcere să învețe și să nu vadă procesul de învățare ca o suferință continuă care se mai alină în weekend. Da, și pe noi, la Liceul Teoretic Național ne interesează starea de bine a elevilor (vorbind chiar de starea de sănătate în aceste vremuri, în care cuvântul de ordine este pandemia). Suntem interesați de ceea ce le place, suntem atenți la nevoile lor, îi implicăm în toate proiectele liceului, le încurajăm talentele, îi sfătuim atunci când au nevoie, credem în ei și în ceea ce înseamnă, în prezent, punerea elevului în centrul demersul de predare. 

Suntem conștienți că întotdeauna e loc de mai bine, dar totodată ne bucurăm că împlinim atât de multe din criteriile care fac din sistemul danez unul de urmat. Fără dorință de perfecționare constantă am pierde din ceea ce înseamnă unicitatea învățării, aici la Liceul Teoretic Național. 

 

Bibliografie:

Alexander, Jessica Joelle; Sandahl, Iben Dissing, Metoda daneză de creștere a copilului, ed. Litera, București, 2018 

Wiking, Meik, Mica enciclopedie Hygge. Rețeta daneză a fericirii, ed. Litera, București, 2017

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.