fbpx

Cum reușește masa caldă să reducă abandonul școlar, în timp ce e respinsă de parlamentari

Masa caldă oferită elevilor a redus abandonul școlar într-o comună din județul Iași. Mai mult, a dus la creșterea notelor obținute de copii. Parlamentarii coaliției de guvernare, însă, au respins zilele trecute amendamentele opoziției, la dezbaterile din comisia de învățământ a Camerei Deputaților, printre care se afla și cel referitor la masa caldă pentru elevi.

Primăria Tomești din județul Iași a anunțat finalizarea implementării unui proiect cu fonduri europene destinat limitării abandonului școlar pentru copii și reconversiei profesionale pentru adulți. Potrivit datelor publicate de reporteris.ro, statisticile proiectul implementat timp de 28 de luni arată două detalii importante: copiii care au beneficiat de after school și masă caldă au revenit la școală, iar notele pentru aproape jumătate dintre toți beneficiarii au crescut.

„Noi am început cu experiență zero la proiecte și acum ne-a crescut și numărul de elevi și avem copii care s-au mutat aici de la școală din Iași. Au fost 800 de ore de after school, au făcut teme cu profesorii lor, au fost în tabere la Predeal, Bran, Brașov, au avut pachete de igienă, de rechizite și subvenții de 600-1.200 de lei pentru familii. Noi vedem altfel succesul: în 2021 aveam 15 elevi în risc de abandon școlar. După doi ani, 13 dintre ei au revenit la școală și o frecventează, doar doi au abandonat și sunt oricum plecați din localitate. În 2021, 40% dintre elevii diu proiect aveau note de 3 și 4, maxim 5. Acum au note de 5, 6 și 7”, a declarat Bogdan Liviu Lavric, directorul Școlii Chicerea, citat de reporteris.ro.

Senatoarea USR Silvia Dinică atrăgea atenția, săptămâna trecută, că parlamentarii coaliției au respins amendamentele opoziției, la dezbaterile din comisia de învățământ a Camerei Deputaților, printre care și „cel mai util instrument de combatere a abandonului școlar”: masa caldă.

„Resping masa caldă în școli pentru toți elevii. Resping Școala de la 8 la 17. Resping și alte investiții în infrastructură școlară, ca toți copiii să învețe într-un singur schimb. Amendamente de bun simț propuse de USR în Legile Educației au fost respinse în Comisia pentru învățământ de PSD-PNL și AUR. Însăși Ligia Deca a dat directiva de vot, motivând că toate inițiativele nu pot fi îndeplinite până în 2030, termenul înaintat de noi. Efectiv, ministrul Educației a declarat că în următorii 6 ani nu are în planuri rezolvarea niciuneia dintre problemele acute ale învățământului, aflat deja pe aparate. Nu vor să lupte cu abandonul școlar prin cel mai util instrument: prânzul cald care să îi aducă pe copii la școală”, a afirmat Silvia Dinică.

Silvia Dinică (USR): Nu vor să lupte cu abandonul școlar prin cel mai util instrument, prânzul cald

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.