fbpx

Cum poate fi predată matematica online, pentru elevii de școală primară: soluția unei ecuații complexe

Să faci un copil de școală primară să îndrăgească matematica înseamnă mai mult decât să îl apropii de cea mai exactă dintre științe. Mai mult decât să îl ajuți să rezolve probleme complexe sau formule elaborate.

Atunci când un copil începe să iubească și să înțeleagă matematica, întreaga lui structură de gândire va trece la un nivel superior. Raționamentele, logica, capacitatea de a-și demonstra enunțurile și de a-și susține argumentele vin, toate, la pachet cu apropierea de matematică.

De aceea, este important ca, încă din primii ani de școală, elevii să simtă că această știință înseamnă mai mult decât o materie școlară. Este cea mai sigură cale de a-i înțelege rostul și beneficiile pe termen lung. Un învățător care știe să îi îndrume reprezintă o resursă esențială. Atunci când acesta le arată, încă din primele clase, că valoarea matematicii se extinde dincolo de paginile manualului sau ale caietului de teme, cei mici vor deveni curioși să afle din ce în ce mai multe și să își perfecționeze nu doar cunoștințele, ci și modul de a raționa.

În perioada pandemiei, o astfel de misiune este și mai dificilă decât de obicei pentru majoritatea dascălilor. Restricțiile impuse de învățarea la distanță pot transforma predarea matematicii într-o problemă cu multe necunoscute. Este motivul pentru care Școala din Valiză, proiectul susținut de Vodafone România, a acordat o atenție specială acestei materii și a căutat cei mai buni profesioniști care pot inspira și alți dascăli. 

Lecția despre rotunjirea numerelor, susținută de profesoara Florentina Palcău, un dascăl cu 33 de ani de experiență, dovedește că matematica poate fi explicată și de la distanță, chiar și pentru elevii din școala primară. Analogiile cu viața reală îi ajută să înțeleagă nu doar subiectul în sine, ci și cât de frecvent îl folosim în existența noastră de zi cu zi.

Despre Școala din Valiză

Dacă încercăm să privim puțin dincolo de restricțiile epidemiei, vom vedea că, deși ușile școlilor sunt, pentru moment, închise, alte uși tocmai s-au deschis pentru alte oportunități. Mai familiarizați cu educația online decât până acum, copiii descoperă că pot avea acces la educație în multe alte feluri decât cel tradițional. Iar proiectul Școala din Valiză, inițiat de Fundația Vodafone, le oferă șansa de a face cunoștință cu lecții extrem de interesante și neconvenționale, din domenii foarte diverse. 

Accesul la tot acest univers de educație este liber și accesibil de oriunde. Încă un argument pentru faptul că, oricare ar fi constrângerile fizice, spiritul nu are și nu va avea granițe niciodată. Un lucru pe care copiii noștri îl vor înțelege, poate, mult mai devreme decât generația părinților lor.

În România, 1 din 3 copii nu are acces la învățământ digital și 30% dintre elevi nu au acces la internet. În multe zone din România rurală școala s-a oprit atunci când s-a mutat online.

Programul Școala din Valiză vine cu un ajutor concret acolo unde inovația ajunge mai greu și timpul pare că stă pe loc. Inițiatorii proiectului vor să schimbe aceste cifre si să aducă în zonele rurale tehnologia care ajută, deschide minți, naște idei, produce schimbare și evoluție. 

Școala din Valiză este un  instrument excelent și pentru profesori, pe care îi împrietenește cu tehnologia și le oferă o întreagă bibliotecă digitală, unde pot găsi inspirație și metode noi de predare, astfel încât elevii lor să depășească cu bine provocările acestei perioade.

primară

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.