fbpx

Cum NU am reușit cu Twitch

Twitch

de Cristian Dinu, cofondator Learn Forward

Fundal:

În vară am început, din dorința de a ajuta lumea o serie de sesiuni video. Acesta este anunțul inițial (link):

După o conversație cu o elevă a unui liceu din București despre cum se învață informatica în România, mi-am dat seama că trebuie să fac ceva în legătură cu asta.

De săptâmâna viitoare încolo, voi începe o serie de „meditații” online la informatică pentru oricine vrea să fie mai pregătit și pentru școală și pentru bac. Cred de asemenea că cei care lucrează deja în software, dar vor să înțeleagă niște fundamente (niște algoritmi, medii de dezvoltare, C++), se vor putea bucura și ei.

Mai multe detalii în orele și zilele următoare, pe măsură ce pun la punct logistica. Formatul va fi video streaming în direct (eu, ecranul și un fel de tablă) în conversație cu participanții via chat.

 

Am pregătit și un fel de manifest:
https://github.com/cdinu/bata-la-info

După un început destul de promițător, două luni mai târziu participarea se apropia de zero. Am decis să opresc (acum 2 săptămâni) să reflectez înainte de a relansa.

Mai jos sunt gândurile mele legate de ce a fost bine, prost și [încă în construcție] ce să fac mai departe.

 

–––-

Aceasta este povestea despre cum nu am reușit să fac din sesiunile mele video pe Twitch o reușită.

Am început pe 31 august. În aceste aproape două luni am fost în direct de 24 de ori, timp de 40 de ore (39,93 de ore mai precis). Timpul total de vizionare este de 189,73 de ore, iar 85 de oameni au dat “follow” canalului pe care l-am creat.

Participarea este mică, dar nu asta mă preocupă, cifrele sunt totuși de așteptat; sensul în care merg aceste cifre este prost. Am pornit cu aproape 15 spectatori simultani și am ajuns la aprpape 2.

Deși mă bucură per ansamblu, e clar că nu este o inițiativă reușită. De aceea am oprit-o: ca să pot să o repornesc mai bine.

Așa că a venit un moment de reflecție în care să văd ce a fost bine, ce a fost rău și de ce.

Ce a fost bine

Misiunea mea de aduce oamenii mai aproape de tehnologie, în special de programare, prin educație și exemplu personal.

Am simțit că ce am făcut a fost relevant și de valoare.

  • Lumea a fost entuziasmată, am primit multe bătăi pe umăr, laude, like-uri, gânduri bune. Le mulțumesc tuturor celor care m-au încurajat și lăudat. Ajută.
  • Sper că am reușit să înlătur pentru câțiva ideea că dezvoltarea de software e un domeniu de elită și sper că am făcut cava mai multă lumină în subsolurile programării.
  • Am oferit în medie două ore de divertisment pentru fiecare dintre urmăritori.
  • În cele câteva interviuri am avut plăcerea să cunosc mai bine oameni excelenți. Îi puteți cunoaște și voi, pe YouTube (link mai jos).
  • Secundar, mă cunosc mai bine și pe mine, am învățat lucruri noi și am căpătat câteva abilități foarte folositoare.
  • Am o bază de la care să pornesc mai departe.
  • Am strâns 7 lei și 10 bani pentru Codette. 🙂
    Pentru cei care nu știu, am promis că banii pe care îi strâng din streaming până la sfârșitul anului îi donez asociației Codette care promoveaza diversitatea, educația și creează oportunități pentru femei de a activa într-un domeniu tehnic.

Per ansamblu sunt mulțumit că am reușit să fiu autentic, chiar dacă asta înseamnă că pe alocuri am fost plicticos, cu bâlbe și lucruri nereușite (de exemplu am vorbit minute bune cu microfonul pus pe mute, credeam că arăt oamenilor ecranul dar ei vedeau tot fața mea). Așa e la început.

 

Ce n-a fost bine

Nu am reușit să strâng o masă critică de urmăritori astfel încât audiența să se mențină sau să crească. Numărul persoanelor, al vizualizărilor și al noilor abonați a scăzut sub un nivel acceptabil pentru timpul și efortul investite.

Știu că o astfel de inițiativă este un maraton, nu un sprint, drept urmare nu cifrele în sine sunt alarmante, ci, cum ziceam, declinul.

De ce cred că n-a mers bine

Nu știu precis care sunt cauzele, dar pot să speculez:

 

Eu

Timpul

Ca să iasă perfect, fiecare oră de streaming are nevoie de vreo alte două trei de pregătire. În mod ideal trebuie făcută o planificare cu obiective de învățare, scris scenariul, scris codul, făcută documentarea, făută promovarea, rearanjat codul să fie prietenos pentru începători, corecturi, comunicare. Nicio surpriză aici; toți care se ocupă de educație știu că ce face un profesor înainte de clasă e de multe ori mai mult decât în timpul clasei.

Pentru cele 40 de ore de streaming ar fi trebuit să mai adaug încă aproape 120. Aș fi ajuns la un total spre 160, adică cât o normă întreagă pe o lună, ceea ce evident nu este posibil pentru un amator.

În total cred că am alocat cam jumătate din cât trebuia. Insuficient pentru obiectivele mele. În august, când mi-am făcut planurile, intuiam că presiunea de timp va fi mare.

De aceea am sperat că pot să scap cu un format în care dintre cele trei sesiuni săptămânale una era efectiv de introdus concepte noi (partea cea mai grea pentru mine). A doua era de întrebări și răspunsuri unde teoretic pregătirea era minimală, dat fiind că răspunsurile veneau din cap, și a treia era un interviu.

Am greșit crezând că interviul se face mai ușor decât partea de teorie. În de fapt pregătirea unui interviu înseamnă contact cu invitatul, un cercetare legat de activitatea sa (astfel încât întrebările să fie relevante), de domeniul din care vine, pregătit întrebări, promovare, teste tehnice etc. Ceea ce face ca fiecare oră de interviu să însemne încă o oră și un pic de pregătire. Este o lecție bună de învățat și pentru cineva care vrea să facă podcast-uri.

Iar interviul ca aveniment, este,  evident, un univers în sine, un subiect greu și pentru jurnaliști cu experiență, iar pentru mine unul imposibil de făcut bine. Am avut niște rateuri destul de nasoale, în care am vorbit peste invitat, nu am făcut introducrerile bine.

Pe măsură ce am făcut mai multe am învățat să tac, ceea ce este aur.

Promovarea

O altă problemă pe care am avut-o a venit de la atitudinea că dacă fac o faptă bună se duce vorba. E adevărat, dar insuficient. 

Apoi au mai fost paradigmele limitatoare că:

  1. „Treaba mea e să produc conținut și să fac lecții, nu bannere și reclamă”
  2. „Nu fac asta pentru bani, drept urmare nu se potrivește, e imoral să o promovez.”
  3. „Sună a marketing, a vânzări, a laudă de sine”

Însă degraba faci ceva bun dacă nu știe nimeni de el. Ar fi trebuit să trec peste jenă și să acord la fel de multă atenție să promovez sesiunile mele în cât mai multe locuri și canale. La limită e mai important să știe lumea că faci decât că faci.

Ceva, ceva a fost: am pregătit niște bannere – care au fost foarte utile, doar că le-am pus doar pe contul meu de Facebook. În câteva săptămâni am saturat și cheful prietenilor și algoritmii rețelei. Nu am căutat alte metode, plus că audiența în scădere m-a demotivat să sun mai tare din trâmbițe.

Alegerea Audienței

Programa

Cred în continuare că învățarea informaticii în liceele din România este, în medie, un dezastru. O națiune are nevoie de o medie bună, nu de vârfuri înalte. Nu contează că ai câțiva olimpici (care sunt îndopați și oricum se cară, motivat, cu prima ocazie), în timp ce ai milioane de analfabeți funcțional.

Aș fi vrut să-i ajut pe cei ce se luptă cu materia – pentru ca nu au avut bafta unui prof bun sau al unui context de educație adecvat. Ori pe cei care îi interesează un fundament teoretic pentru cum funcționează computerele și programarea. Nu prea i-am găsit

O idee care părea bună,  dar în retrospectivă altă greșeală, este că am vrut să lucrez între constrângerile școlii românești. Am pornit vânjos cu limbajul de programare C++ cu toate că este un limbaj teribil de greu pentru începători (am trimis o propunere ministerului să îl schimbe via consultarea publică Smart Edu) când toată lumea este acum pe Web. Am pornit cu editorul Code::Blocks, cu toate că toată lumea folosește Visual Studio Code sau, și mai bine, browser-ul. Am pornit cu probleme de căutat divizori comuni într-un ecran negru, cu toate ca toată lumea face site-uri și joculețe grafice.

Nu numai că cele de mai sunt complicate și greu de înțeles, dar sunt și oribil de greu de instalat și rulat. Nu intru în detalii, dar alegerile de mai sus sunt o piedică inclusiv pentru specialiști, e de înțeles deci de ce profesorii au dificultăți, iar elevii sunt pierduți.

E ca și cum i-ai pune cuiva în brațe o vioară și i-ai zice: “Cântă! Ai tot ce-ți trebuie.” 

În acest context, dacă ești elev, ai două posibilități: ori ești foarte pasionat și înveți singur, ori nu ești. și drept urmare n-ai decât să abandonezi mental subiectul (încerci să fentezi sistemul pentru note, înveți pe de rost, copiezi de la colegul).

Nu îmi dau seama cum ar putea să existe o cale de mijloc – din cauză că programa și uneltele impuse sunt dificile și aride. Dacă ar fi fost “hai să facem o pagină de web ușurică pentru un subiect care ne pasionează” sau “hai să facem niște tutoriale și să aprindem aici un beculeț” poate era o șansă.

Iar eu, fără să știu, am încercat să adresez acel nivel de mijloc, care nu există. Cei care sunt pasionați știu engleză și în engleză sunt multe resurse. Cei sunt pasionați caută și învață singuri, cu YouTube într-o fereastră și făcând în cealaltă.

Pe ceilalți nu îi interesează subiectul sau le este frică să îi intereseze, din cauza traumelor cu C++ și căutare binară (un algoritm pe care l-am și uitat).

Iar în afara lor nu pare să fie prea multă lume, sau poate nu am dat eu de ea și ea de mine.

Lipsa (mea) de focus

Având “elevii de liceu din România” ca public țintă, nu “elevii de clasa a IX-a” sau a X-a, nu am putut să urmez programa și să fiu în pas cu ce au ei nevoie. Pentru că sunt patru ani, iar diferențele între a 9-a și a 12-a sunt mari.

Am încercat să prezint lucruri fundamentale într-un mod în care să fie de înțeles și util pentru toți, dar am pierdut în acest fel din relevanță.

Trebuia să fi luat și să fi urmărit niște manuale. Și să fie ca niște “meditații” pe bune. Speram ca nevoile să fie exprimate de elevi, în timpul sesiuniilor, dar a fost tăcere.

Elevii sfioși

Zoom e bun pentru o audiențe de câțiva oameni – dacă ai peste 6–7 devine greu, iar peste 15 imposibil să gestionezi ceva sincron. Profesorii care se descurcă cu o clasă întreagă pe Zoom au admirația mea; chiar și cei care nu se descurcă, dar încearcă.

De aceea am ales Twitch. Îmi oferă cea mai bună cale să fiu și în direct cu mulți, dar și să pot am o conversație cu ei, chiar dacă puțin în reluare. Ideea de la baza acestei platforme este însă că o parte semnificativă din cei care se uită și folosesc canalul de chat pentru comunicație.

Or asta nu prea s-a întâmplat. Publicul meu a fost foarte tăcut. Poate pentru că la șapte seara erau sătui de stat la laptop. Poate pentru că nu le-am pus eu întrebările potrivite pentru ca ei să răspundă. Poate pentru că le era rușine să întrebe (țin minte de la când eram eu la școală) crezând că dacă întrebi înseamnă că „ești prost pentru că nu știi” (citat real la care am fost martor când eram în gimnaziu).

Nu prea știu de ce, dar conversația n-a mers. Am vorbit ca televizorul în cea mai mare parte din timp, ceea ce e OK pentru YouTube, sau pentru televizor, dar nu e ok pentru sesiuni în care ideea e că facem ceva interactiv.

Platforma Twitch

Twitch permite un dialog cu comunitatea și este un loc în care lumea este autentică, informală și relaxată.

Ceea ce nu mi-a dat Twitch însă a fost un canal de comunicare cu cei interesați în afara celor trei-patru ore în direct. De asemenea nu îmi spune nimic despre cine sunt cei care se uită în acel moment la transmisiune. Am lucrat deci în orb.

La audiențe mai mari nu contează, dar în contextul meu ar fi fost foarte util să fie un grup de Facebook, un server de Discord unde să putem să discutăm mai specific anumite subiecte. Aici admir ce a reușit Cristian Presură.

În plus, atunci când audiența tace, Twitch nu mai are avantaje prea multe, iar YouTube este o platformă mult mai bună.

Un alt lucru important este că atunci când vrei să înveți programare, trebuie să pui mâna să faci. Uitatul la unul care vorbește nu e suficient. În ciuda faptului ca toată lumea le urăște, temele sunt esențiale.

Mi-a lipsit un canal de teme.

Ce vreau să schimb

Uitându-mă la ce a mers prost, am de lucru la: A. conținut, B. audiență, C. platforme, D. promovare, C. propria persoană.

A. Audiență

Atât dimensiunea populației, cât și procentul mai mic din populație cu astfel de preocupări, fac din limba română un dezavantaj. De aceea nu mai adresez numai publicului, ci oricine din lume, vorbitor de engleză.

În ciuda faptului că voi fi total în afara zonei de confort, cu câteva excepții, toate materialele și comunicarea vor fi în limba engleză.

Ținta nu mai sunt elevii, ci cei care doresc să învețe sau să înțeleagă mai bine subiecte de programare și tehnologie.

B. Conținut

Limbajele pe care le voi folosi pentru a crea conținut vor fi JavaScript (în principal) și Python (secundar, acolo unde se descurcă mai bine). Pentru a face totul cât mai accesibil, platforma preferată este Web-ul. Web-ul este independent de sistemul de operare (Mac, PC, Chromebook, la limită chiar tabletă) și nu necesită dezvoltare.

Estimez că vor fi două segmente: unul de oameni maturi profesional care sunt nevoiți să interacționeze cu tehnologia – profesori, manageri, consultanți non-tehnici, oricine dintre cei autointitulați “atehnici”, cărora le voi da vocabularul și ideile principale. Pentru ei materialul cel mai potrivit este video-ul scurt, însoțit de material scris.

Celălalt este segmentul tânăr entuziast cu care voi putea intra suplimentar în mai multe detalii. Pentru ei vor fi extra demonstrații practice la care ideal contribuie cu teme, întrebări și comentarii.

C. Platforme

Nu există nicio platformă care să poată să facă totul de una singură și toți cei pe care i-am urmărit și au succes folosesc mai multe soluții. Nu știu încă precis care sunt detaliile cocktail-ului de unelte, aplicații, site-uri, pe care îl voi consuma dar știu care sunt ingredientele: YouTube, Twitch, Twitter, LinkedIn, poate Medium, editor video.

D. Promovare

Aici sunt descoperit, dar o să învăț.

Ce e important însă este să trec peste ideea proastă că promovarea este un lucru secundar. Trebuie tratată ca parte egală cu celelalte elemente în pregătire.

E. Propria persoană

Voi rămâne autentic. Cel de pe ecran voi fi eu din realitate, nu un personaj inventat.

Schimbările de mai sus necesită efort și disconfort.

 

Despre autor

Cristian este Co-fondator și CTO la Learn Forward, creatorul Hypersay platforma de livrare interactivă a prezentărilor cu slide-uri. Learn Forward, fondat în București în 2012 de către Cristian Dinu și Paul Balogh, a lansat primul manual digital din România, realizând de asemenea manuale digitale interactive și platforme educaționale în timp real pentru clienți precum Art Klett și Ministerul Educației din Luxemburg.

Hypersay este folosit în întreaga lume de organizatori de evenimente, universități precum Cambridge, UCL, Universitatea de Arhitectură București, și companii precum Schneider Electric. Cel mai recent proiect: Hypersay Events, o platformă pentru evenimente online, va fi lansată în curând. Videourile sunt disponibile pe canalul lui de YouTube la https://www.youtube.com/channel/UCmIeH-QQInN__mdcWSsYNyA iar codul și documentele proiectului la https://github.com/cdinu/bata-la-info/

Twitch Twitch Twitch Twitch Twitch Twitch Twitch Twitch

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.