Cu toții ne dorim să creștem copii sănătoși, cu o dezvoltare firească, astfel încât la vârsta maturității să poată conta pe o stare de sănătate excelentă, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Atingerea unui astfel de obiectiv începe, însă, din copilăria mică și continuă pe parcursul adolescenței. O stare bună de sănătate este produsul final al mai multor factori, printre care: alimentația. echilibrul emoțional, programul zilnic potrivit vârstei, dar și deciziile corecte din punct de vedere medical.
Iată câteva sfaturi ale specialiștilor, care te vor ajuta să îți faci o strategie corectă în ceea ce privește sănătatea copilului tău:
Aproximativ 8 din 10 persoane, bărbați și femei, se infectează cu virusul HPV la un moment dat în viață, fiind cea mai frecventă infecție cu transmitere sexuală. Infecţia cu HPV este implicată în apariția a 99% din cazurile de cancer de col uterin, în dezvoltarea verucilor genitale, și a altor tipuri de cancer ale organelor genitale masculine sau feminine (penian, vaginal sau vulvar), cancere anale și orofaringiene.
Vaccinarea anti-HPV este aproape 100% eficace în prevenirea majorității infecțiilor care produc leziunile colului uterin.
O întrebare firească este care e cel mai bun moment să facem acest lucru. Răspunsul este la începutul adolescenței. Explicația: este perioada în care organismul generează cel mai bun răspuns imun după vaccinare/E important să știi că, în România, vaccinarea anti-HPV este gratuită pentru fetele din grupa de vârstă 11-18 ani, fiind inclusă în Programul Național de Vaccinare. 100.000 de fete au beneficiat deja de această șansă și s-au imunizat.
De la 1 decembrie 2023, și băieții din grupa de vârstă 11-18 ani au primit această oportunitate și se pot vaccina gratuit. Este nu doar recomandabil, ci și foarte important ca și băieții să fie imunizați împotriva HPV, iar motivele sunt serioase și corecte: îi protejează pe cei vaccinați și, în același timp, contribuie la limitarea circulației virusului.
Photo 78931872 © Monkey Business Images | Dreamstime.com