Cum le vorbim copiilor despre Holocaust?

Marcel Bartic, Little London International Academy
Holocaustul nu e temă ușor de abordat în lecțiile de istorie. Profesorul trebuie să țină seama nu doar de transmiterea informației ci și de formarea unor competențe și atitudini indispensabile unei societăți pluraliste. Activitățile propuse nu trebuie să sperie, să îngrozească ci să trezească emoție, compasiune, admirație pentru exemplele pozitive și dorința de a contribui la o lume mai bună. Copiii trebuie ghidați cu atenție într-o zonă a istoriei, în care sursele trebuie explorate interdisciplinar și din perspective diferite, într-o manieră flexibilă, adaptată vârstei și orizontului lor cultural. În pregătirea unei lecții legate de acest subiect, unui cadru didactic i-ar fi utile câteva sugestii.
Copiii trebuie să știe că istoria evreilor nu înseamnă doar Holocaustul. Comunitatea evreiască din România, spre exemplu, a avut o contribuție consistentă în modernizarea societății românești. În domenii precum cel al cercetării științifice, artei, literaturii, ideilor politice, cel  al antreprenoriatului de natură industrială sau bancară, evreii au avut o contribuție însemnată. În primul război mondial și realizarea Unirii din 1918, contribuția lor a fost unanim recunoscută și apreciată.  În jur de opt sute de mii de suflete trăiau, munceau și puneau umărul la construcția unei Românii moderne, în perioada dintre cele două războaie mondiale. Profesorul de istorie trebuie să-și conducă elevii prin labirintul istoric al unei comunități, care a făcut foarte mult pentru societatea românească. Poveștile de viață, memoriile, filmele documentare, vizitarea unor case monument istoric sau sinagogi pot fi resurse foarte bune în această privință.
O altă direcție, care ar putea fi explorată în predarea Holocaustului, se referă la familiarizarea elevilor cu situația evreilor de după război. Prezentarea acestei perioade dificile, de revenire la viața normală, de reconstructie a comunității, de regăsire a sinelui într-o epocă de confuzie identitară, poate oferi copiilor numeroase posiblități de a înțelege drama unor oameni, obligați să o ia de la început după ce au pierdut totul.
În egală măsură, poate fi discutată, invitând la reflectie, pasivitatea și lipsa de implicare a oamenilor obișnuiți în fața atrocităților care au marcat cel de-al doilea război mondial. Complicitatea prin tăcere și indiferență cu un regim criminal. Aspecte ce fac cu atât mai remarcabile acțiunile unor oameni ce au preferat să riște totul pentru a-I salva pe evrei și de a-și păstra, în acest fel, umanitatea. Exemple precum cel al Vioricăi Agarici sau Traian Popovici devin cu atât mai relevante cu cât potențialul lor de a inspira admirație și modele de urmat este unul foarte mare. De asemenea, trebuie subliniat că Holocaustul nu a fost un eveniment inevitabil. Dacă numărul celor care au ales să ia atitudine ar fi fost mai mare, poate că amploarea Holocaustului nu ar fi avut dimensiunile cunoscute astăzi.
Un alt aspect, care trebuie avut în vedere, este numărul mare de victime, cuprinzând o impresionantă diversitate socială, etnică, profesională sau culturală. Pe lângă evrei, o mulțime de alți oameni au avut de suferit din cauza naziștilor sau a susținătorilor lor. Romii, persoanele cu afecțiuni psihice, opozanții politici, prizonierii de război, homosexualii sau martorii lui Iehova sunt exemple ce pot fi invocate pentru a ajuta la înțelegerea corectă a fenomenului.  Profesorul de istorie trebuie să țină seama de faptul că nu trebuie făcute comparații între suferințele unora sau altora dintre cei care au fost ținta statului totalitar. De asemenea, încercările de a opune rezistență în fața procesului de exterminare reprezintă o temă  ce poate provoca interesante dezbateri și studii de caz.
Experiența didactică arată că imaginea, filmul, reprezentările grafice sunt de mare impact în predarea istoriei. În cazul Holocaustului însă, este recomandată prudență în utilizarea acestui tip de surse istorice. Scopul lecției nu trebuie să aibă drept scop declanșarea unor stări de șoc sau să lezeze sensibilitatea copiilor ci să contribuie la formarea unor atitudini. De aceea, cadrul didactic trebuie să selecteze cu discernământ acest gen de resurse și să țină seama de vârsta și specificul elevilor cu care discută.
De mare folos în predarea Holocaustului sunt activitățile cu copiii în afara școlii. Acolo unde este posibil, elevii trebuie să intre în contact cu supraviețuitori, specialiști, monumente istorice, de artă sau arhitectonice evreiești. Implicarea în activitățile de comemorare, vizitele la muzee sau memoriale ajută o bună cunoaștere acestei sensibile tematici.
Poate cea mai importantă latură este însă cea care reclamă onestitatea și respectarea adevărului istoric din partea profesorului. Convingerile personale, ideologiile politice sau religioase nu trebuie să afecteze prezentarea trecutului, așa cum a fost. Holocaustul este o temă cu un uriaș potențial de formare a personalității elevului. Antisemitismul, rasismul, xenofobia sau rasismul sunt manifestări care pot fi combătute prin exemplele date de studiul acestei perioade.
Evenimentele care au marcat ultimii ani au arătat, mai mult ca niciodată, cât de mult contează să transmitem copiilor ataşamentul pentru valori precum compasiunea, empatia, respectul faţă de demnitatea umană şi societatea democratică.