Cum facem față insuccesului școlar și ce le spunem copiilor?

Dr. Bogdan Fițiu, medic psihiatru pediatru, specialist format in diagnosticarea si tratamentul tulburarilor de dezvoltare, de comportament, de gandire si emotionale care pot sa apara la copii si adolescenti cu varsta cuprinsa intre 0-18 ani.

În aceste zile încărcate de emoții față de examenele curente sau de apropierea bacalaureatului ne gândim din ce în ce mai mult la performanțele copiilor noștri. Părinții își pun mereu în gând sau uneori cu voce tare întrebări adresate copilului “Oare ai învățat suficient? Vei lua oare notele dorite de mine/de noi?”. Astfel de gânduri și îngrijorări se adaugă emoțiilor normale în momentele înfruntării unei examinări.

Frica de insucces sau teama de un eșec este una normală și de înțeles pentru oricine pentru că trăim în culturi care pun preț pe realizările copilului adeseori în detrimentul sănătății sale psiho-emoționale. Facem absolut tot ce putem pentru a oferi copiilor oportunități de învățare cât mai calitative pentru că știm că acestea aduc rezultate în viitor și pentru că orice părinte își dorește acel “mai mult și mai bine” pentru copilul său.

Cu toate aceste eforturi există momente în care rezultatele obținute nu se potrivesc cu așteptările și împreună părinții și copii se află în fața unui eșec, așa cum este perceput de fiecare dintre ei. Reacțiile părintelui în fața eșecului sau a unor rezultate mai puțin mulțumitoare au impact major asupra percepției copilului despre sine, despre valoarea sa ca individ și despre locul său în cadrul familiei.

Rușinea și furia vor trece, lecția rămâne

Există numeroase studii în psihologia educației care au analizat problema eșecului în cadrul evaluărilor școlare și impactul secundar asupra copiilor iar concluziile principale care reies din acestea sunt legate strâns de abilitățile de parenting cu care părinții au ajutat la gestionarea acestor situații. Acceptarea eșecului ca o situație normală parte a experienței de viață și practicarea auto-compasiunii față de sine poate întări capacitatea copilului sau a adolescentului de a tolera insuccesul, și reduce tendința de a resimți stima de sine doar în conexiune cu succesul școlar, popularitatea sau aspectul fizic. Auto-compasiunea este o practică simplă pe care părintele o poate arăta copilului și presupune să conștientizăm că uneori rezultatele imaginate nu vor exista în realitate, că rușinea sau furia resimțită sunt normale și temporare, și că uneori ele pot fi însoțite de senzații fizice normale (dureri de burtă, încordare a mușchilor, lipsa poftei de mâncare). Practic teama de eșec și eșecul sunt experiențe profund umane din care învățăm gestionarea unei situații viitoare.

Copii și adolescenții au nevoi diferite în funcție de vârstă și de gradul de  dezvoltare al abilităților de răspuns emoțional la experiențele pe care le trăiesc. Un lucru pe care îl au în comun este nevoie de a fi lăsați să eșueze. Probabil că acest concept este contrar nevoii parentale de protecție absolută din calea experiențelor negative, însă studiile ne confirmă că atunci când elevii greșesc sau obțin rezultate nedorite învață singuri responsabilitatea, organizarea și planificarea, abținerea de la anumite activități (de ex: jocul pe calculator in detrimentul pregătirii pentru evaluare) și își îmbunătățesc capacitatea de previziune a unor rezultate în funcție de munca depusă.

Atunci când comunicăm copiilor așteptările față de rezultatele școlare sau ale unor examinări putem discuta cu copilul sau adolescentul și această teamă normală de eșec sau chiar eșecul în sine. Normalizarea reduce senzația de teamă în fața examinării, însă în același timp părinții trebuie să fie atenți ca această discuție să nu cadă în extrema în care copilul să devină dezinteresat față de examinare. Practic fiecare părinte are nevoie să identifice nivelul de sprijin care trebuie oferit copilului, și apoi să se retragă treptat pe măsură ce copilul poate să acționeze singur bazându-se pe o fundație puternică de încredere în sine, tolerarea frustrării și modularea emoțiilor în cadrul unor examinări formale.

Citește și:

Utilizarea ecranului de către copii și adolescenți (partea 1)