Închide
Cum, cum puteți spune așa ceva, domnule ministru?
de Marcel Bartic, profesor
Cum, cum puteți spune așa ceva, domnule ministru? Cum?
Abandonul școlar nu este un fenomen care stă în puterea elevilor. Nu e ceva ce elevii își doresc sau ignoră. Aici nu trebuie doar să vrei. Trebuie să și poți. Și știți ce de nu pot, domnule ministru?
Permiteți-mi să vă ofer eu câteva exemple.
1. Diferențele majore între mediul rural și cel urban. Conform statisticilor din ultimii ani, un tânăr din mediul rural prezintă un risc de cinci ori mai mare să abandoneze școala. Asta pentru că, ar fi trebuit să știți deja, e posibil să nu aibă cu ce să ajungă la școală, nu există o infrastructură de transport sau, pur și simplu, nu există vreo școală decentă în apropiere.
2. Învățământul public românesc e gratuit pe hârtie. Serios, cine spune altceva ori minte ori n-are habar despre ce se întâmplă în școlile din România. Simplul fapt că trebuie să îmbraci decent un copil pentru prima zi de școală este, pentru multe familii din România, un lux pe care nu și-l permit. Nu sunt puține deloc cazurile în care copiii au spus „m-am lăsat de școală că n-a avut mama bani să-mi ia încălțări”.
3. Dacă ar fi așa cum spuneți dumneavoastră, iar decizia de a continua școala ține doar de elevi, de ce procentul celor care renunță la școală este cel mai mare din Uniunea Europeană? Tinerii au aceeași disponibilitate la efort oriunde ar fi. Doar că unora li se oferă șanse, altora nu. Uite, spre exemplu, în Croația au reușit să-l coboare la 2,1%. La noi de ce nu se poate, domnule ministru? Că nu vor elevii?
4. Să vă mai spun despre condițiile în care copiii învață în multe școli din mediul rural? Pe acolo, pe unde le cade tavanul în cap? Ia, poate mă lămuriți, ce motivație să aibă copilul ăla să continue școala?
5. Știți ce zice copilul ăla de la țară despre ce învață la școală? Nu înțeleg la ce-mi folosește. El știe doar că așteaptă prima ocazie să meargă undeva, să învețe o meserie și să facă bani. Ce curriculum le-am oferit noi acestor copii să-i ținem în școală, domnule ministru? Cum știm noi să le explicăm că au nevoie de școală? În săli de clasă cu o amărâtă de hartă pe-un perete? Așa credeți că-l mai motivați pe copilul ăla să vină la școală?
Încă ceva, domnule ministru.
Experiența dumneavoastră personală este irelevantă. A dumneavoastră, a mea și a celor care ne citesc.
Un ministru nu propune politici publice bazându-se pe experiențele personale, ci pe cifre. Pe date. Pe statistici.
Orice altceva e apă de ploaie.
Ministrul Dimian le cere elevilor să nu renunțe la școală: „Nu aveți nicio scuză”