fbpx

Cum arată greva profesorilor în Anglia – analiză realizată de Daniela Vișoianu, expertă în Educație

Daniela Vișoianu, expertă în Educație, analizeaxă modul în care se desfășoară greva profesorilor în Anglia. 

Cu proceduri diferite față de cele din România și mai multă atenție acordată copiilor vulnerabili, conflictul de muncă din Anglia reprezintă un studiu de caz care arată inclusiv ce impact are descentralizarea într-o asemenea situație.

Analiza realizată de Daniela Vișoianu, integral: 

Și în Anglia e grevă – un fel de…
#grevaprofesorilor, #ziua18
Greva lor ține cont de niște proceduri stabilite anterior. Tot așa, cu decizii de pe o zi pe alta, doar că sunt altfel de decizii.

Recomandarea generală este ca școlile să nu se închidă, dacă este posibil. Profesorii nu au obligația de a anunța în prealabil dacă sunt în grevă și nu există reguli privind momentul în care părinții trebuie să fie anunțați despre suspendarea cursurilor.

Pentru că acolo descentralizarea este reală, directorii sunt cei care decid să închidă sau nu școala. Nu există reguli privind numărul minim de angajați sub care o școală nu poate funcționa, mai ales că directorii pot folosi personal contractat temporar sau voluntari, pentru supraveghere și activități cu elevii, fără obligație de urmărire a programei școlare.

Așa că, uneori, părinții pot fi anunțați în dimineața zilei respective că școala nu are suficient personal și cursurile sunt suspendate. După pandemie s-a menținut opțiunea de continuare a educației la distanță, dar aceasta este opțională.

Și în Anglia, părinților le rămân la dispoziție variantele de concediu de odihnă sau concediu fără plată – angajatorii nu refuză, de regulă, cererile rezonabile.

Ceea ce mai avem de învățat în România este atenția pentru situațiile de vulnerabilitate: școlilor li s-a cerut să acorde prioritate elevilor vulnerabili și copiilor „lucrătorilor-cheie”. Dar aceasta a fost regula și în pandemie – școlile au fost deschise pentru prezența fizică a copiilor personalului medical, de exemplu. Școlile trebuie, de asemenea, să sprijine copiii eligibili pentru mese gratuite la școală în cazul în care acestea se închid.

Ca și înțelegere general acceptată, părțile se străduie să prevină sau să reducă orice perturbare a examenelor și a altor evaluări oficiale. Mai mult, National Education Union (sindicatul national) a emis un ghid în care se precizează că va sprijini măsurile luate pentru ca directorii de școli să „asigure nivelul minim de personal didactic necesar” în zilele de grevă, astfel încât elevii care urmează să dea examene să poată merge la școală. În context, cred că jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a din România nu au acces la meditații și, acum, nici de sprijinul profesorilor de la clasă.

Iată, pentru că tot nu s-a ajuns la etapa de semnare a Contractului Colectiv de muncă, poate că apar prevederi care să demonstreze și atenție față de elevi.
(simt nevoia și de alte perspective, această postare nu este o opinie împotriva protestului din educație, ci o exemplificare despre cum ne-am putea organiza mai bine pentru câștigarea drepturilor).

📷LaTerrian McIntosh on Unsplash

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.