fbpx

Cultura violului în societatea românească

de Marcel Bartic, profesor cultura violului

Recentele dezbateri referitoare la introducerea educației sexuale în școli au dezvăluit o opoziție puternică din partea unei bune părți a societății românești. Un mix de știri false, accente de homofobie și fundamentalism religios au îngropat discuția sub un morman de lamentări ipocrite și spaime închipuite. Lașitatea factorului politic, incapabil să-și asume o decizie curajoasă privind aceste cursuri, împreună cu atitudinea conservatoare a Bisericii, au dus la eliminarea unui proiect de lege care ar fi contribuit esențial la prevenirea abuzurilor la care sunt expuși minorii. Mulți dintre concetățenii noștri au rămas captivi ai unui discurs care inspiră doar credulitate și ignoranță.

Parcă mai lipsește ceva, nu credeți?

Parcă tot nu e suficient să ne lămurim cum și de ce au putut fi respinse, atât de agresiv, în spațiul public sau de la tribuna Parlamentului, niște ore de curs care nu fac altceva decât… educație. Cursuri care se fac în alte țări de zeci de ani, cu efecte reale în ceea ce privește o viață sexuală responsabilă sau diminuarea cazurilor de mame sub optsprezece ani. Care să fie atunci explicația?

Să mă iertați, nu am găsit o formulă mai delicată decât cea pe care am să o vă ofer în cele ce urmează. Cultura violului în societatea românească. Acesta trebuie să fie răspunsul. Un reflex de acceptare și toleranță față de agresiunile cu caracter sexual la care sunt supuse femeile. De la cazuri de hărțuire până la cele  cele cu violență, indiferent de vârsta victimei, urmate de blamarea victimei. “Și-a căutat-o”. “Cine a pus-o să meargă îmbrăcată așa pe stradă?”. Așa-i că ați auzit replicile astea de multe ori? Așa-i că v-a îngrozit și pe dumneavoastră insensibilitatea asta atroce a unor semeni de-ai noștri? Sigur că da. Mai există însă ceva, ce depășește cu mult capacitatea oricărei ființe umane, raționale, de a înțelege astfel de situații. Nu că așa ceva ar putea fi, în vreun fel, înțeles. Banalizarea cazurilor de abuz împotriva unui minor.

Nu de mult, o bună parte din opinia publică s-a scandalizat foarte că educația sexuală îi va învăța pe copii cum să se masturbeze. Nu mai discutăm de faptul că era un fake-news cât casa, rostogolit prin toată presa, rețelele sociale, pe care chiar și Biserica ortodoxă l-a promovat fără rușine. Că era un document despre care s-a spus clar că nu face parte din referințele academice ale cursurilor de educație sexuală. Un exasperant drob de sare, în forma lui paranoică. De remarcat însă că aceeași indignați de serviciu nu au schițat nici un gest după știrea cu primarul din Ștefănești, acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 12 ani. Păi da, au afirmat unii, lasă că știm noi, fata aia făcea și dregea, bietul primar e și el bărbat, nu? Puțini dintre participanții la acest spectacol grotesc s-au gândit că, la 12 ani, un copil nu are discernământ. Că nu are vârsta pentru a-și da consimțământul în cunoștință de cauză. Că e un caz hidos de pedofilie. Că toate legile din România și din lumea asta definesc o situație de felul ăsta drept un abuz grav, pedepsit prin Codul Penal.

La fel s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, când, un grup de tineri au violat o fată din județul Vaslui. Nu doar agresiunea în sine a fost una revoltătoare ci și reacția comunității din care aceștia făceau parte. Vecini, rude, prieteni, au luat partea agresorilor, învinovățind victima și încercând să le justifice gestul prin felul în care era îmbrăcată sau comportamentul fetei. Nu, nici atunci nu am văzut pe vreunul dintre acești indignați să spună ceva. Erau prea ocupați cu apărarea familiei tradiționale. Aia era amenințată atunci.

Un viol mic, mai treacă-meargă. Trece. Se împacă ei după. Cine știe, poate i-o fi plăcut chiar…

Recent, Ziare.com a publicat o știre cu o fetiță de zece ani, victimă a unei agresiuni sexuale comise de un grup de adolescenți. Titlul o menționa pe minoră drept “campioană la sex” iar acțiunea în sine era descrisă sub forma unor “scene fierbinți”. Articolul insinua că lucrurile s-ar fi petrecut cu acordul fetei, ignorând cu desăvârșire lipsa acesteia de discernământ. Redactorii acestei instituții de presă nu sunt la prima abatere de acest fel. Centrul Filia (Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen) au arătat că așa-zișii jurnaliști au mai publicat texte asemănătoare. Victimele pornografiei infantile sunt prezentate drept “protagoniste din ce în ce mai mici” iar cele ale violenței domestice ca fiind “crime pasionale”.  La ora la care scriu, după câteva zile de la publicarea acelui articol, redacția Ziare.com încă nu și-a cerut scuze public pentru acest grav derapaj jurnalistic iar editorul care a girat textul cu pricina, Cezar Pădurariu, este în continuare angajat și editează … ce-o fi numind el articole de presă. 

Astea sunt motivele pentru care nu am reușit să introducem educația sexuală în școli. Ignoranță  crasă, lipsă de empatie și toleranță față de agresiunile sexuale. Unii preferă să se bată cu cai verzi pe pereți, cum este neomarxismul sau ideologia lgbt, și să treacă cu vederea violul din propria bătătură. Adevăratul atentat la inocența copiilor nu o reprezintă educația sexuală ci indiferența noastră față de abuzuri. Ne place sau nu, atitudinea asta ne spune un singur lucru.

În România, există o cultură a violului.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *