fbpx

Culmea conțopismului: Unii profesori cer adeverință că sunt membri ai unui grup de pe Facebook

Mara Luana Rauca, profesoară în învățământul primar, a dezvăluit, pe pagina sa de socializare, că într-un grup de Facebook dedicat cadrelor didactice unii profesori au adresat solicitări de adeverință a statutului de membru. Un profesor a adresat solicitarea în mod public pe grup, iar alte 64 de cadre didactice i-au urmat exemplul.

”Nu eu sunt administratorul grupului respectiv, ci doar un simplu membru. Mie mi-a trimis în privat o prietenă o poză cu acea cerere și atunci am căutat postarea respectivă în grup unde am și comentat că nu m-am putut abține.

Apoi am făcut printscreen acoperind numele persoanei și am distribuit la mine pe pagină revoltată fiind de ceea ce am văzut. Cele 64 de cereri erau la postarea doamnei în cauză. 64 de alți colegi care doreau o astfel de adeverință de la administratorii grupului. Unii zic că e o glumă. Eu nu cred asta fiindcă în ultimul timp am văzut pe multe grupuri cadre didactice care își pun adresa de e-mail în goană după hârtii”, a povestit Mara Luana Rauca pentru Educație Privată.

Ea a postat solicitarea sa inițială pe pagina sa de Facebook.

”Fără cuvinte și greață la maxim! Aceasta este goana unora, dar prea mulți după gradații. Ăștia sunt profesorii de VALOARE ai României..”, a comentat profesoara.
Într-un editorial scris pentru Educație Privată, profesorul Marcel Bartic comenta goana unor profesori după adeverințe:
”În sistemul nostru de educație, dimensiunea contează. Dimensiunea dosarului. Cu cât e mai mare, cu atât cresc și șansele de a beneficia de acest bonus. Nu contează cum. Și nu v-am povestit încă de certificatele de participare de pe la simpozioane sau tot felul de conferințe fantomă! Mai acum vreo doi ani au fost arestați niște cetățeni din București pentru că vindeau certificate false de participare, ați ghicit, în vederea gradațiilor de merit. N-o mai lungesc, că văz că v-ați enervat. ”

1 comment

  1. Baluba spune:

    Cretinul educational

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *