Majoritatea statelor membre UE se confruntă cu o criză de profesori, vizibilă și la începutul acestui an școlar.
Potrivit Euronews, în 24 dintre cele 27 țări UE o mare parte din posturile de predare sunt neocupate la începutul fiecărui an școlar, adesea datorită salariilor scăzute, volumului mare de muncă și îmbătrânirii în cadrul categoriei profesionale a profesorilor.
Suedia este una dintre cele mai afectate țări, având nevoie de 153.000 de profesori calificați până în 2035.
În ceea ce perivește România, aproape 44.600 de profesori suplinitori au predat în școlile și grădinițele de la noi, în anul școlar 2023-2024, potrivit datelor Ministerului Educației, citate de Digi 24.
În Portugalia, unul dintre sindicatele profesorilor estimează că între 4.700 și 4.800 de profesori urmează să se pensioneze — „cel mai mare număr din acest mileniu”. Țara va avea nevoie de peste 30.000 de cadre didactice până în 2030.
Doar Croația și Cipru nu au raportat o lipsă de personal din domeniul educației, conform raportului Monitorul Educației și Trainingului al Comisiei Europene din anul 2023, în timp ce datele publice existente ale Greciei nu permit o evaluare precisă.
Majoritatea țărilor se confruntă cu o penurie de profesori, în special în ceea ce privește disciplinele STEM și personalul calificat în educația timpurie.
Sindicatul Muncitorilor din Educație și Știință din Germania, GEW, a avertizat că ar putea apărea o scădere a standardelor de calificări pedagogice pentru a compensa lipsa de personal.
Sursă foto: Freepik