fbpx

Cristina Cioabă: „Cred că fiecare profesor trebuie să-și pună întrebarea dacă elevii chiar știu să folosească ceea ce au învățat“

De Cristina Cioabă am auzit de la un copil. Mi-a spus că „doamna de română“ predă excelent, că e atentă la fiecare elev  și, ceea ce-l impresionase cel mai mult pe copil, că invită la ore scriitori români contemporani. Am vrut neapărat să o întâlnesc și vă invit să o cunoaștem.

De ce ai vrut să fii profesoară, Cristina?

Adevărul este că dintotdeauna am vrut să fiu profesoară. Cred că decisivă a fost întâlnirea cu câțiva profesori pe care i-am iubit mult și de la care am învățat mult. Apoi, îmi sunt dragi copiii pentru că în preajma lor mă simt mereu bine, mă umplu de energie și de încredere.

S-a întâmplat vreodată, după absolvirea universității, să iei în calcul și o altă profesie?

Sigur. Au mai fost și alte tentații, dar fără să fie decisive. În anii 90 (1995), meseria de profesor era considerată ultima variantă de luat în calcul după ce terminai studiile universitare. Mulți dintre colegii mei nici nu voiau să audă de așa ceva. Considerau un eșec personal o asemenea alegere. Din punct de vedere financiar era un dezastru, iar reputația meseriei de profesor era în cădere liberă. Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.

Cum a fost începutul tău în învățământ?

Am participat la prima titularizare organizată la vremea aceea. Am ales un liceu, un fost industrial. Am predat după manualele unice și, fiindcă mă înscrisesem și la cursurile de master (erau și ele tot la debut), am scris o lucrare de disertație chiar pe această temă. Deși apăruseră după revoluție, aceste manuale erau scrise în același limbaj de lemn al epocii de dinainte și împănate de enunțuri propagandistice.

La începutul anilor 2000 m-am transferat la gimnaziu mai ales din rațiuni practice (între timp aveam un copil și era pe drum al doilea, iar școala era foarte aproape de casă). În acel moment eram deja în epoca manualelor alternative.

Ai faima unei profesoare extraordinare și în același timp foarte pretențioase.

Sunt pretențioasă pentru că prețuiesc și respect potențialul și inteligența copiilor.

Predai limba și literatura română. Ai mai predat și altceva?

Am predat și limba franceză și latina, dar nu foarte mult.

Întâlnire cu scriitorul Florin Bican

Am văzut câteva opinii contradictorii în ce privește programa la limba și literatura română. Ce părere ai despre programă?

De anul acesta, funcționăm după două tipuri de programe, cele vechi și noua programă de la clasa a V-a. Discuția aici poate fi nesfârșită. În mod cert, nici vechea programă nici noua nu vor fi pe gustul tuturor, mai ales la noi, unde fiecare se pronunță pe orice subiect, chiar dacă de multe ori nu are nici măcar o vagă idee.

În privința gimnaziului, programa de limba și literatura română a fost mereu supradimensionată în ceea ce privește conținuturile legate de studiul limbii (ceea ce generic numim gramatică). Asta creează un dezechilibru. Noțiunile teoretice, analitica detaliată (de la fonetică până la sintaxa frazei) sunt destul de dificile și greu de asimilat de către copii, a căror capacitate teoretică și analitică este abia în formare la această vârstă. Excesul de abordare teoretică în detrimentul formării unor competențe reale în ceea ce privește folosirea corectă și eficientă a limbii strică mult. Cu alte cuvinte, stăm și despicăm firul în patru (studiem nouă tipuri de pronume, șapte feluri de numerale, explicăm teoretic virgule și cratime etc.), ca să constatăm când facem bilanțul că elevii nu prea știu să folosească corect nici cratima, nici virgula și nici nu prea înteleg un text. Știu să citească cuvinte, dar le scapă sensurile.

Aici cred că se putea schimba un pic mai mult în noua programă, dozând aceste noțiuni de limbă și prelungind studiul gramaticii și în programa de liceu.

Schimbarea esențială care s-a produs în programele de clasa a V-a este abordarea interdisciplinară, care mi se pare absolut necesară și binevenită. Și aici însă trebuie văzut în ce măsură nu facem aceeași greșeală supraîncărcând cu informații.

Așadar, cred că fiecare profesor trebuie să-și pună întrebarea dacă elevii chiar știu să folosească ceea ce au învățat.

Întâlnire cu scriitoarea Ioana Pârvulescu

Cum te raportezi la manualul unic și la interzicerea materialelor auxiliare?

Aici voi fi foarte tranșantă. Reîntoarcerea la manualul unic înseamnă pur și simplu revenirea la educația de tip comunist. Nu poți lăsa un singur om sau câțiva să decidă cum anume trebuie făcut un manual, adică cum e mai bine să pui în practică o programă. Aici varietatea ofertelor decide calitatea.

În privința auxiliarelor în discuție pot interveni nuanțe. Când sunt prea multe la clasă nu e chiar în regulă (mai ales la cei mici). Dar când e vorba de auxiliare pentru matmatică și științe (numite încă și azi culegeri) sau cele care oferă suport pentru pregătirea examenelor, ele devin o necesitate. Așadar, auxiliarele oferă un suport aplicativ de multe ori chiar mai bun decât manualul.

Există opere care ar trebui înlocuite cu alte opere?

Problema selecției textelor literare care sunt studiate în școală nu trebuie să țină cont de abordări extraestetice. Aceste aspecte au fost deja tranșate de Maiorescu și Lovinescu. Valoarea unui text literar se măsoară după criterii strict estetice. Aici nu prea mai avem ce adăuga.

În pivința adaptării textelor literare la vârsta elevilor și aici lucrurile sunt destul de clar lămurite, dacă citim cu atenție programele. În gimnaziu, nu se studiază propriu-zis literatură. Aici se studiază diverse texte literare, cel mai adesea fragmente, din perspective mai degrabă formale, legate de genuri și specii. De fapt, copiii dobândesc un instrumentar teoretic cu ajutorul căruia pot înțelege mai bine textele litarare în raport cu cele nonliterare. Adică învață să le citească și să le înțeleagă.

Să citești la 14 ani poezii de Eminescu sau un roman precum Baltagul nu mi se pare deloc inadecvat și nici dificil. Sigur, poți să alegi alte texte (sunt acum și texte ale autorilor contempoarani care au fost integrate deja în unele manuale), nimeni nu-ți impune însă să vorbești despre inadecvare și despre conținururi morale, mi se pare deplasat. Nu cred că e cazul să subestimăm inteligența copiilor și nici să-i infantilizăm. Singurele probleme pe care le pun aceste texte sunt cele legate de limbaj. Creangă este poate cel mai dificil autor în privința asta. Dar, când avem aplicații ca Dexonline, nu cred că e un mare efort pentru copii să-l citească și să se bucure de strălucirea lui.

Ce ar fi de schimbat aici are mai mult legătură cu liceul. Cred că se impune ca tinerii să citească și să studieze mai multă literatură contemporană pentru a avea o imagine a lumii în care trăiesc. Apoi, trecutul devine mult mai accesibil privit dinspre prezent. Poți studia, de exemplu, literatura secolului al XIX-lea  pornind de la Levantul lui Cărtărescu. Ar fi și mai atractiv, și mai eficient.

Mai mult, nu poți studia literatura română ca și cum ai fi un Robinson uitat pe o insulă aruncată în ocean. Fără literatură universală nu se poate. Nu-l poți înțelege pe Arghezi, dacă n-ai citit și Baudelaire. În plus, grav e că, de fapt, nu se citește. Se discută și se comentează sofisticat cărți pe care elevii nu le-au citit.

Literatura contemporană este bine reprezentată în programă, suficient reprezentată?

Aici chiar trebuie făcută o schimbare radicală.

Întâmpini dificultăți la predarea literaturii române vechi și moderne?

Orice text literar poate fi predat. Desigur, în anumite situații, trebuie ținut cont de vârstă.

Copiii ți-au spus vreodată că ar vrea să studieze altceva la română, și altceva?

Explicit, nu. Însă știu că cel mai mult le place să le povestești. Când le povestesc vreo carte (de curând le-am povestit Don Quijote) sunt fermecați. Sau când facem dramatizări. Le place să citim în bibliotecă, să vedem filme, de obicei ecranizări. Și să vorbească despre cărțile lor preferate.

Ce citesc elevii tăi? Cum îi îndrăgostești de literatură? 

Mulți dintre ei citesc cărți pentru copii. Sunt mult mai mulți acum cei care citesc, care sunt chiar pasionați de lectură. Acum există pe piață un număr mare de traduceri de foarte bună calitate din literatura pentru copii și într-adevăr se simte. Citesc cu plăcere și cărți ale autorilor români care scriu pentru copii. De altfel, am avut bucuria să-i avem chiar printre noi pe câțiva autori contemporani, Ioana Pârvulescu, Florin Bican, Adina Popescu. Pot spune că aceste întâlniri au însemnat foarte mult pentru copii. În privința lecturilor impuse, aici e mai dificil. Mai întâi le citesc eu fragmente și îi introduc puțin în atmosfera textelor, apoi le dau de citit săptămânal, îi pun să-și facă jurnale de lectură unde să-și noteze impresiile, facem diverse proiecte tematice. Evident, verific lectura și prin teste și ei știu că nu vor face față doar citind rezumate. Așa reușesc să citească și Amintiri din copilărie, și Baltagul, și Hanu Ancuței, fără să li se pară prea greu. Citim și poezie, de la Alecsandri la Cărtărescu.

Mai mult, avem o bibliotecă foarte frumoasă și o doamnă bibliotecară a cărei implicare a făcut adevărate minuni în a-i atrage pe copii către lectură. În fiecare pauză sala de lectură e plină. Doamna organizează cluburi de lectură, o trupă de teatru, o mulțime de activități extrașcolare. Suntem foarte norocoși s-o avem pe doamna Georgeta Dragomir alături de noi.

Ești și dirigintă, Cristina. Știu toți părinții cum să-și sprijine copiii în ce privește educația lor școlară? Dar extrașcolară?

În general, toți părinții își susțin copiii. Există însă, din păcate, și unii care nu înțeleg cât de importantă este educația pentru viitorul lor. Există și situații în care părinții nu au încredere în școală, iar atunci relația devine foarte dificilă, fiindcă nu mai există posibilitatea unei comunicări adevărate.

Ce le place cel mai mult copiilor la școală?

Ei vor răspunde fără ezitare că pauzele și activitățile extrașcolare.

Dar cel mai puțin?

Aici pot da răspunsul dintr-un chestionar aplicat chiar elevilor: orele în care nu se face nimic.

Unde mergi cu copiii când aveți activități extrașcolare?

În săptămâna Școala altfel se concentrează cele mai multe activități extrașcolare. Prefer să descopăr cu elevii zona din preajma Bucureștiului. Așa am fost cu ei la Mogoșoaia, la Piscu, într-un sat de olari, unde niște oameni inimoși au reușit să dea viață unui proiect unic la noi, dedicat patrimoniului cultural pentru copii. Apoi, îmi plac excursiile prin București, fiindcă am constatat că mulți dintre copii (noi suntem la periferie) nu-și cunosc deloc orașul.

Care este rostul poveștii în ce privește educația, Cristina?

Îmi place mult să deschid inima copiilor prin poveste. Și pot să certific că ei sunt fermecați atunci când îi prinzi în mreaja poveștii.

Râzi des, foarte des. Să fie ăsta unul dintre motivele pentru care copiii te primesc cu dragoste?

Într-adevăr îmi place să râd cu copiii, ei mă umplu de energie și de bună dispoziție, și asta îmi face foarte bine.

Ce ai schimba și ce n-ai schimba în sistem?

Aici ar fi mult de spus. Sistemul nostru de învățământ a suferit prea mult din cauza schimbărilor lipsite de viziune sau a schimbărilor care vizau diverse interese. Lipsa unei viziuni pe termen lung și care să implice toate nivelurile, de la primar până la învățământul superior, mi se pare a fi marea problemă a sistemului. Pe urmă, subfinanțarea. Vrem calitate finlandeză (în fine, un loc comun și aici), dar fără bani. Deficitul de profesori calificați vine tot de aici.

În plus, trebuie găsite soluții urgente pentru a stimula învățământul profesional. Deși cadrul legal este bine pus la punct, nu există încă interes pentru această zonă. Soluțiile sunt evident legate aici de admiterea la liceu, unde sunt acceptați și cei care au luat medii sub limita promovării.

Pe scurt, nu schimbarea permanentă este soluția, ci eficientizarea reală și asumată a sistemului.

Interviu de Ana Barton

Foto: arhiva Cristinei Cioabă