Închide
Judecătorul Cristi Danileț afirmă că toate părțile implicate în educație sunt vinovate, fiecare în felul său, pentru ascensiunea fenomenului de bullying și a actelor de violență din unitățile de învățământ. Danileț a publicat, pe blogul său, un manifest intitulat ”J`Accuse: toți suntem vinovați de bullying-ul și violența din școli!”, în care explică în ce constă culpa profesorilor, a părinților, a elevilor și a autorităților.
Fragmente din manifestul lui Cristi Danileț:
Această stare de lucruri a fost generată de o continuă diminuare a autorității profesorilor: unii nu pot fascina sau măcar interesa elevii, nu au vocație pentru învățământ și vin la școală ca la un simplu loc de muncă de unde obțin un salariu.
Diminuarea autorității profesorilor a fost favorizată de scăderea respectului față de ei datorat de părinți. Aceștia au devenit brusc atotștiutori, critici acerbi ai metodelor didactice, analiști ai manualelor școlare.
Avem legislație modernă și aproape suficientă. Ea, însă, nu este nici cunoscută sau înțeleasă de profesori, nici discutată la modul serios cu elevii, nici de interes pentru părinți:
Niciun profesor din România nu a auzit de Legea drepturilor copiilor din anul 2004. Niciunul nu știe ce responsabilități legale are față de minorii pe care îi educă;
Niciun profesor din România nu a citit în Codul civil din anul 2011 despre răspunderea sa materială pentru faptele comise de elevii săi și cum se poate îndrepta contra copilului și a părinților acestuia dacă este insultat pe Facebook sau Instagram;
Legea educației din anul 2011 este mult prea stufoasă și prea tehnică. Nimeni nu are timp să o citească și este prea greu de înțeles;
Statutul elevului din 2016 este luat în derâdere de către profesori, chiar ascuns în unele unități școlare, invocat de elevi doar când e vorba de drepturi (în special când e vorba de uniforme și părăsirea școlii de către elevii majori) și este total necunoscut de către părinți;
Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar apărut acum două luni este un document ce conține 200 de articole, mult prea tehnic pentru a fi înțeles ușor de adulți, darămite de copii;
Parlamentul a greșit când a crezut că rezolvă problema legiferând un fenomen social numit bullying, pe care l-a transformat, astfel, într-un fenomen juridic. Legea din anul 2019 nu a produs vreun efect până acum;
A fost nevoie de norme de punere în aplicare a legii în anul 2020, emise de Ministerul Educației. Au fost o mulțime de profesori și psihologi invitați pentru scrierea/validarea acestor norme, dar niciun jurist specializat în lucrul cu minorii;
Au fost sute de programe dezvoltate la nivel de școli sau de ONG-uri pe tema bullying-ului. Aproape toate conțin erori conceptuale și, oricum, nu au produs rezultate vizibile și de durată. Dar proiectele au fost bifate, rapoartele completate și banii cheltuiți.
Tolerarea bullying-ului produce un sentiment de insecuritate și generează indisciplină care are consecințe din ce în ce mai serioase. Prima consecință este cu privire la folosirea telefonului mobil:
Nu există elev care să nu aibă telefon la școală. Sunt țări în care minorul nu poate fi proprietar al unui telefon, pentru a-l face responsabil pe adultul care i l-a înmânat. Noi nu avem astfel de reglementări. Din contra, legea din România nu permite părinților să verifice conținutul comunicărilor pentru copiii mai mari de 14 ani; profesorii din școli sau educatorii din centre nu pot verifica în telefon comunicările fără acceptul elevului;
Se ajunge ca elevii mici să fie umiliți de cei mai mari care îi pun să stea in genunchi în fața lor și a colegilor, îi lovesc în public sau îi abuzează în toalete, acte pe care le filmează și le urcă pe youtube;
Deși regulile sunt că un minor sub 13 ani nu poate avea cont pe social-media fără acceptul părinților, în România sunt copii sub această vârstă care și-au falsificat data nașterii și au deschis conturi pe FB, Insta, TikTok, SnapChat fără ca părinții să știe sau să fie interesați de aceste aspecte;
Unii elevi deschid conturi pe social-media în numele unor colegi și chiar al profesorilor pentru a-și bate joc de ei. Nimeni nu știe căile legale prin care se poate stopa acest lucru, iar poliția este depășită de astfel de situații încât preferă să nu primească astfel de sesizări sau să nu le rezolve;
Schimbarea pozelor cu minori în ipostaze sexuale este infracțiunea de pornografie infantilă. Tribunalele se confruntă cu o explozie de minori șantajați cu astfel de imagini de prieteni, iubiți sau străini. Faptul că simpla deținere a unor astfel de imagini este infracțiune nu interesează pe nimeni.
