Închide
Copiii lor nu-s mai frumoși, nu-s mai deștepți, nu se nasc cu o stea în frunte. Practic de la naștere toți pornim cu același capital neuronal (bine, sunt și excepții).
Cu ce nu pornim în viață la nivel de egalitate, sunt șansele de dezvoltare a potențialului.
Cunosc mulți părinți români care preferă să își lase copiii în țară doar pentru a învăța într-un sistem educațional de o mai bună calitate până la terminarea liceului. Au constat că ritmul de predare este mult mai lent decât în România, și au senzația că elevii din Belgia au cunoștințe mult sub nivelul celor români. Personal cred că e discutabil aspectul ăsta (poate învăța mai lent dar mai bine, poate nu pun accent pe învățarea pe de rost a unor noțiuni nefolositoare în viața practică…nu știu).Cert e că au facultăți de top, recunoscute mondial…pe când noi…nope!
Despre altceva vreau să vorbesc. Majoritatea părinților belgieni își trimit copiii la muncă (job part time de vară), încă de la 16 ani. Vrei blugi, vrei să ai bani de cico? Pune mâna și muncește!
Eu asta nu am văzut în România. Sunt mulți studenți care își iau job part time, dar printre elevii de liceu, noțiunea asta este străină. Foarte puțini (care într-adevăr provin din familii sărace) încearcă să-și găsească de lucru pe timpul verii.
O fostă colegă de muncă belgiancă, cu o situație financiară foarte bună, i-a spus clar fetei de 16 ani: alinierea și în pas de marș îți găsești de muncă dacă vrei banii tăi. A ajuta-o să-și găsească. A luat cafenelele, restaurantele, instituțiile din comuna la rând, până i-a găsit post de femeie de curățenie la primărie, 4 ore pe zi . Mi-a spus că și ea a făcut asta la timpul ei, că e mai mult decât normal, și că e cea mai bună metodă să responsabilizeze copilul. Și da, are dreptate.
Un alt exemplu pe care îl am de la sursă direct. Copiii japonezi și sud coreeni fac singuri curat în școală. Ce înseamnă asta? Înseamnă spălatul podelelor din clase și holuri în genunchi cu cârpa și spălatul toaletelor. Nu, nu sunt fabulații, sunt realități povestite de oameni provenind din țările respective, și credeți-mă le spun pe cel mai firesc ton, fără să dramatizeze. Imaginea asta a fost, să zicem, un pic șocantă pentru mine.
Acum, câți din părinții români își îndeamnă copiii să meargă la muncă? Mi se pare mie, sau treaba aia cu: „Lasă-l să copilărească, doar are timp să muncească o viață” e logica aplicată de români?
Să copilărești până la 22 de ani pe banii părinților, ar cam trebui să fie o rușine. Asta am făcut eu, și îmi este rușine. Am dat doar meditații unor elevi în timpul facultății (bani de cico), dar nu m-am înhămat la lucru serios. Dar asta era normalitatea în care trăiam. Doar câțiva colegi de facultate și-au luat și job în anii de studii, și da, îi admiram, dar nu aveam pornirea să fac ca ei. Foarte urât din partea mea!
A trebuit să plec din țară și să înțeleg că nu a fost ok să trăiesc așa, să fiu ploșnița pe spinarea părinților, și am găsit un model mai bun, care e extins la nivel de nație și care cumva ajută societatea să evolueze mult mai sănătos.
Cum să avem o „țară ca afară” dacă mentalitățile străvechi nu se schimbă și nu se aliniază mentalităților de „afară”?
Text preluat de pe blogul ”Pe drumuri”, cu acordul autorului
Citește și
