Copiii abuzați de lângă tine

Pe stradă, în magazine, la locurile de joacă, vedem părinți care țipă la copiii lor, îi jignesc, uneori îi și lovesc. Majoritatea oamenilor întorc capul sau trec mai departe pentru că, nu-i așa?, „e treaba lor, copilul lor, familia lor“. Nu, nu-i așa.

Știri peste știri. Despre oameni care sunt bătuți în caselele lor de membrii familiei lor. Unii sunt chiar uciși. Vecinii lor au auzit poate ani de-a rândul certuri, scandaluri, zgomotele loviturilor, dar n-au făcut nimic. „Nu mă bag, nu e treaba mea, e casa lor, familia lor, să se descurce.“ Unii se descurcă, dar nu toți. Dintre cei care nu se descurcă, unii rămân cu traume îngrozitoare, iar alții își pierd chiar viețile.

La noi, încă se consideră că fiecare părinte își educă copilul așa cum crede el, părintele, de cuviință. Copilul este considerat un fel de proprietate vie a părintelui, acesta poate, în ochii societății, să facă ce vrea cu el. „Eu te-am făcut, eu te omor.“ Cuvintele astea încă se mai aud în România și nu se aud rar. Astea sau variațiunile lor.

Mulți dintre cei care, cu bună-credință, intervin atunci când un copil este abuzat lângă ei au parte de injuriile părinților acelui copil, au parte și de amenințări. Oricum, sunt invitați să-și vadă de treabă și să se ocupe de copiii lor, de familiile lor. „Proprietarii“ de copii sunt foarte înverșunați atunci când vine vorba despre apărarea „proprietăților“ lor. Apărarea copiilor de înșiși părinții lor, care-i abuzează.

E adevărat și că autoritățile nu intervin prompt, și autoritățile sunt tot oameni, mentalitatea lui „vezi-ți de treabă“ nu-i ocolește, însă dacă insistăm, dacă nu renunțăm, mentalitatea asta se va schimba, și nu într-un timp foarte lung, cel obișnuit în care se schimbă, istoric vorbind, mentalitățile.

Dacă facem ceva, dacă nu renunțăm, putem schimba mult mai repede. Iar acest ceva este să intervenim în continuare când suntem martorii unor astfel de abuzuri și să ne adresăm imediat și autorităților. Iar autoritățile, confruntându-se mai des și intens cu astfel de plângeri, își vor schimba atitudinea.

Dacă auziți că în blocul în care locuiți un copil este insultat și/sau lovit, sunați la 112, chemați poliția. Amestecați-vă în viața acelei familii, poate fi vital pentru copil. Dar nu doar despre copii este vorba, ci și despre adulți. Și ei sunt victime ale abuzurilor. În toamna asta, un tată și-a înjunghiat copilul de cinci ani, care dormea în pătuț, frustrat fiind că soția a fugit și n-a putut-o ucide. Tot de curând, o femeie, mamă a nouă copii, a fost ucisă în bătaie de către soțul ei și tatăl copiilor. Vecinii știau situația ei, dar, nu-i așa?, nu era casa lor, nu era treaba lor.

Treaba noastră nu e doar familia noastră, casa noastră. Treaba noastră e întreaga societate. O vrem sănătoasă, normală. O vrem, perfect, dar o ajutăm să și fie?