Închide
de Monika Vrânceanu, jurnalistă româncă emigrată în Austria
Tocmai am lăsat copilul la grădiniță, aceasta fiind în aceeași clădire cu creșa. De fapt, e o grădiniță mică, cu trei grupe plus creșa, toate integrate în aceeași instituție din punct de vedere administrativ.
În septembrie am primit o scrisoare de la Primărie prin care eram anunțați că, din 1 noiembrie, Vlad are un loc la grădiniță. Cele trei grupe de grădiniță sunt toate mixte, cu copii de la 3 la 6 ani (6,5 uneori). Aceeași grădiniță în care a fost și sora lui, Cella. În mod normal, Vlad ar fi intrat într-o grupă diferită (la alte educatoare), dar am fost întrebată dacă am vreo preferință. Așa că am ales ca el să meargă în aceeași grupa, la aceleași educatoare la care a fost Cella vreme de mai bine de trei ani. Pe considerentul că am construit deja o relație cu ele.
Când a intrat Cella la grădiniță, avea 3 ani și o săptămână și nu știa boabă de germană (fusese la creșă în România). Cele două educatoare și o doamnă ajutor de educatoare au fost pur și simplu fenomenale. În două luni, Cella vorbea germana și abia aștepta să meargă la grădiniță. La sfârșitul grădiniței, Cella îi spunea uneia dintre educatoare „Mama Ilse” și le adora și pe celelalte.
Grupele lucrează foarte des împreună, copiii sunt scoși afară zilnic (fie soare, fie ploaie), fac drumeții în pădure, învață despre natură, animale, corpul uman. Au ore de sport, germană (pentru copiii care nu au prima limbă germana) și engleză, iar educatoarele schimbă fără nicio problemă scutece (zic asta pentru că citisem, pe un grup de Învățământ preșcolar din România, dialoguri halucinante în care educatoarele erau oripilate că ar trebui să schimbe ele scutece, era „sub pregătirea lor profesională”). Adică na, Vlad a început azi grădinița și încă poartă scutec, nu m-a bătut nimeni la cap să-l dezvăț și nici nu m-au amenințat că „nu-l primim cu scutec”. Mi-au spus doar, zâmbind, că cei mai mulți copii care intră la grădiniță cu scutec scapă de el în următoarele două-trei luni.
Educatoarea de la creșă a insistat ca Vlad să rămână la ea până ieri, 22 noiembrie, când a împlinit trei ani pentru a-l putea sărbători cum se cuvine alături de colegii de creșă. Asta deși în mod normal ar fi putut „scăpa” de el pe 1 noiembrie. Dar nu, ieri i-a organizat petrecerea de ziua lui, a primit și o minge cadou, iar la plecare a primit o mapă cu fotografii și toate activitățile pe care le-a avut în ultimul an și jumătate.
În ultimele doua săptămâni, Vlad a petrecut câte două ore și în grupa lui de grădiniță pentru a se obișnui, deși are acolo și foști colegi de la creșă iar clădirea în sine e mică, astfel că oricum toți copiii se cunosc între ei. Între timp, educatoarele i-au pregătit locul, cu cutie, plăsuță și fotografia pe panoul grupei.
În fiecare zi când ajung la grădiniță, am un sentiment de bine. E un loc unde am găsit înțelegere și cooperare, inclusiv la început, atunci când germana mea era deloc bună. Fiica mea a fost fericită acolo și revine de fiecare dată când are ocazia, măcar pentru a le îmbrățișa pe educatoare 
Mai am trei ani și jumătate, cu Vlad. Deja știu că-mi va fi dor de locul acesta. Intim, animat de oameni care da, îl sfințesc.
Postare preluată de pe Facebook, cu acordul autoarei.
