Competiția e bună, dar între copii. Nu între părinții copiilor

Florina Vaipan, profesoară de limba română, stabilită, în prezent, în Spania

Văd, în ultimele zile, tot mai mulți părinți îngrijorați de lipsa temelor pentru acasă si de niște reglementări (pe care eu nu le-am văzut negru pe alb încă) ce spun că temele pentru acasă se pot da acum doar cu acordul lor.
Bun. În afară de faptul că orice profesor care a făcut modulul psiho-pedagogic știe că elevul nu poate lucra mai mult de 1,5-2 ore la temele de acasă, nu văd de ce trebuie sa reglementeze ministerul aceste detalii. Fiecare cadru didactic își cunoaște elevii, iar temele pentru acasă se pot da și diferențiat, în funcție de capacitatea de receptare a copilului. Când încă lucram în învățământ, de exemplu, optasem pentru temele săptămânale, iar cele de zi cu zi se limitau la 1 – 2 exerciții de fixare a cunoștințelor noi. În niciun caz eseuri, caracterizări de personaje, texte argumentative lungi care să împună muncă de durată.
Hai, totuși, să vedem dacă are aplicabilitate. Orarul unui elev de clasa a V-a, de exemplu, pentru ziua de miercuri arată așa: Matematica, Biologie, Română, Engleza, Sport. Patru obiecte la care trebuie să se pregătească. Asta înseamnă să aloce jumătate de oră fiecăruia. Nu are tema la biologie, dar are de învățat. Noțiuni de botanica pe care le aude/vede prima dată în viață și cu care trebuie să opereze. Desene/imagini pe care trebuie să le înțeleagă. La română, i s-a predat narațiunea. Tema îi cere să demonstreze, pe baza definiției si trăsăturilor acesteia, apartenența la specie a unei opere literare. La matematică, câteva exerciții. De obicei multe.
Pe lângă acestea, copiii de azi fac activități extrașcolare, că așa e moda: sport, muzica, limbi străine, dans etc. Care și ele ocupă cel puțin o oră, iar cu tot cu drum până acolo și înapoi, două.
La ora, în 45-50 de minute, nu ai cum să asiguri fixarea cunoștințelor. Lucrul individual e foarte important și fără nu se ating nici măcar obiectivele specifice, nu performanță.
Copiii sunt diferiți. Ritmul lor de lucru și capacitatea intelectuală sunt distincte. Ceea ce unul reține în 15 minute altuia îi poate lua 40. Ceea ce unul redactează în jumătate de oră altul face într-o ora și jumătate. Nu ai cum să-i uniformizezi și să-i aduci la același nivel. Întotdeauna uniformizarea va fi în detrimentul elevilor foarte buni.
Soluții? Decongestionarea materiei și eliminarea elementelor teoretice care nu au aplicabilitate practică. Astfel profesorul ar avea în clasa mai mult timp pentru aprofundarea și fixarea cunoștințelor nou învățate. Niciodată nu voi fi pentru eliminarea completă a temelor. Acestea constituie un factor de responsabilizare și de dezvoltare a capacității de lucru individual, deosebit de importante pe tot parcursul vieții. Dar nici să transformi elevul din copil în robot, ajungând la oboseală cronică și depresie.
Și aici cea mai mare răspundere revine părinților. Ce crești? Copil sau elev? Sunt două chestii total diferite. Competiția e bună, dar între copii. Nu între părinții copiilor, care se bat cu pumnul în piept lăudându-se cu cantitatea uriașă de activități pe care i-o bagă pe gât celui mic.
Domnii de la minister demonstrează încă o dată că nu prea lucrează în cunoștință de cauză. Nu poți impune timpi și ritm de lucru generale când vorbești de individualități în formare. Nu poți aplica o normă în ceva ce nu depinde doar de factori externi. Ceva experți reali în psihologia copilului și didactică aveți pe acolo?

 

Citește și

”Nu există elev de nota 10!”