”Colega cât a luat?” Altă întrebare!

de Corina Popa, cercetător la Asociația Spaniolă de Lingvistică Cognitivă și fondator InterEDU

„- Am luat 8 la test./ -Aha. Colega cât a luat?/ – 7./ – Aaaah, atunci e bine”, „X cum a putut și tu nu?”, „Care a fost cea mai mică notă din clasă?”, „Doar nu o sa fii tu rușinea școlii”. Sunt doar câteva replici care străbat, ca un frison epileptic, evoluția multora dintre copii. Unii dintre ei am fost și noi. Buni sau foarte buni, în viața fiecăruia dintre noi a existat măcar o dată un om transformat în standard. Iar standardul a întâlnit, la rândul său, propriul standard intangibil. La un moment dat, devenirea fiecăruia dintre noi a pendulat între speranța de a fi mai bun decât Y și temerea de a fi mai slab decât X.

Devenirea noastră a fost modelată de tortura pe care a sădit-o în noi competiția, iar „celălalt” ne-a fost de multe ori munte, nu hotar.

Pentru cei dintre noi binecuvântați cu harul de a transmite mai departe ce am învățat, astfel de amintiri nefaste trebuie să constituie un avantaj – acela de a fi experimentat deja irepetabilul, de a fi înțeles exemplul lui „așa nu”. Cu alte cuvinte, o lecție din care să fi înțeles că nu trebuie să te compari cu nimeni pentru a-ți confirma că meriți.

Mai ales la vârstele mici, alteritatea însăși este marea experiență de cunoaștere – puiul de om nu își mai aude numele strigat cu alint de vocea mamei, ci devine un nume între atâtea altele ordonate alfabetic în catalog. Ușor, ușor, ordonarea alfabetică se va transforma, la sfârșitul anilor, într-o ierarhie, în premianți și codași, în copii aflați în lumina laudelor sau în umbra eșecului. Nimic aparent anormal, viața însăși pare pentru mulți o luptă pentru glorie și pentru ceea ce unii numesc „succes”. Problema e ca cei care ajung la sfârșitul anului pe podium sau în afara lui să nu fi fost privați de prima lecție. Iar aceea nu este nici de mate, nici de română, nici de științe. Nu o găsim în orar și nu o evaluăm prin note. Prima lecție este despre toleranță și despre nevoia de e evolua fără a compara. O lecție fără planificare, fără structură, fără notare. Cu doar câteva principii care ne-ar ajuta să fim mai buni cu noi și cu ceilalți:

  1. Nu există copii buni sau răi, deștepți sau slabi. Polarizarea anulează, frustrează, învrăjbește. Există elevi buni la…. și cu mai multă nevoie de atenție la….. .
  2. Invidia este doar o recunoaștere a neputinței noastre. Costă timp, energie, bucurie. Toate câștigate, dacă înveți să admiri, să apreciezi, să accepți.
  3. Înainte de a contesta tot ce prindem și de a ne crede nedreptățiți, putem aștepta măcar zece ceasuri și încerca să privim a doua oara în ograda noastră și în a celorlalți. Dacă ai deja dreptate, nu înțeleg de ce mai e nevoie să ți-o faci singur.
  4. Colegul cu 10 pe linie nu e obligatoriu și cel mai fericit.
  5. Colegul care știe și rezolvă tot la mate va fi și mai măgulit dacă va fi învățat să fie un al doilea profesor pentru colegii mai nepricepuți. Cât stai să faci teorie și să întrebi „x cum a putut și voi nu?”, mai explici de trei ori lecția.
  6. Explică-i la prima lecție elevului că performanțele vor fi diferite, dar că atenția și dragostea ta pentru fiecare dintre ei vor fi egale.
  7. Mereu vor fi alții mai buni decât noi, după cum mereu vom avea impresia că suntem mai buni decât alții. Spune-le copiilor, care te văd un zeu al fizicii, cât de stângaci erai la muzică și ce puțin înțelegeai la biologie. Dar cât de norocos ai fost că ai avut puterea să găsești și să cultivi ce ai mai bun.

Lăsați comparația să rămână doar o figură de stil. Nu mai cultivați frustrări și invidii. Consecințele sunt extrem de greu de reparat în cazul adulților, care pot deveni niște permanent nemulțumiți, introvertiți, egocentrici și eterni competitori. Să te zbați pentru tine nu înseamnă să te lupți cu ceilalți. Căci, în final, laudele se uită, popularitatea se stinge, diplomele se îngălbenesc și doar conștiința noastră rămâne măsura tuturor lucrurilor. În fond, nu competiția cu ceilalți, ci devenirea în raport cu ei reprezintă adevărata eternitate invizibilă, dincolo de hotarele trecătoare.