
Clase mai aglomerate și școli comasate, anunță ministrul Daniel David
Numărul minim și maxim de elevi într-o clasă va fi mărit, iar unitățile de învățământ cu un număr redus de copii ar putea pierde personalitatea juridică – sunt doar două dintre măsurile anunțate, marți, de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, ca parte a unui plan de eficientizare a sistemului educațional aflat sub presiunea crizei economice.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți o serie de măsuri menite să eficientizeze sistemul de învățământ în actualul context economico-financiar. Printre acestea se află mărirea numărului minim și maxim de elevi într-o clasă, precum și creșterea pragului de elevi necesari pentru ca o unitate de învățământ să beneficieze de personalitate juridică.
Potrivit ministrului, modificările vor fi implementate „în limite psihopedagogice și administrative”, în urma consultărilor cu experți din domeniu și partenerii de dialog social. El a precizat că reorganizarea va fi însoțită de investiții în infrastructura educațională, în special în mediul rural, acolo unde comasările ar putea avea cel mai mare impact.
„Se vor mări, în limite psihopedagogice și administrative, numărul minim și cel maxim de elevi într-o clasă. De asemenea, pentru a încuraja și o reformă a învățământului rural, se va mări numărul de elevi de la care o unitate educațională poate avea personalitate juridică. Acestea trebuie să fie însoțite de o dezvoltare și modernizare și a infrastructurii educaționale”, afirmă Daniel David.
Măsura este parte dintr-un pachet mai amplu de reforme cuprinse în Programul de Guvernare 2025–2028, fundamentat pe așa-numitul Raport QX, document asumat de actuala coaliție de guvernare ca plan de modernizare a educației și cercetării.
În același mesaj, publicat marți pe Facebook, ministrul a precizat că va propune ca normele didactice să fie mărite cu maximum două ore.
„Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (ex.: cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social”, a transmis Daniel David. Detalii despre acest subiect găsiți aici.
Daniel David va susține o conferință de presă joi, 26 iunie, de la ora 14:00, în care va detalia măsurile propuse și va prezenta un calendar al reformelor ce urmează să fie implementate.