Certificatul verde nu înseamnă discriminare!

de Marcel Bartic, editorialist Educație Privată

Până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, romii din spațiul românesc au fost robi aflați în proprietatea domnului țării,  marilor boieri sau Bisericii. Puteau fi vânduți după bunul plac al stăpânului, bătuți, închiși sau omorâți fără ca acesta să dea socoteală cuiva. Copiii lor se nășteau robi iar dacă cineva se căsătorea cu cineva din această minoritate risca să i se atribuie același statut juridic. Cu puțin înainte de 1848, încă mai puteau fi găsite anunțuri prin ziarele vremii de felul „vând țigancă tânără”. În timpul regimului Antonescu au fost deportați în Transnistria peste douăzeci și cinci de mii de suflete în lagărele din Transnistria, de unde nu s-au mai întors decât foarte puțini. 

Asta este discriminare. 

Începând cu anul 1940, în România au fost adoptate legi antisemite prin care evreii au fost excluși din societate. Au fost dați afară din școli, spitale, universități, fabrici, li s-au confiscat bunuri, case, magazine sau proprietăți. Au fost obligați să presteze muncă forțată. Cea mai mică împotrivire sau revoltă împotriva regimului antonescian însemna condamnarea la moarte sau deportarea în Transnistria. Adică aproape același lucru. În timpul statului national-legionar, evreii erau bătuți,  torturați sau uciși în propriile case, așa cum s-a întâmplat în timpul pogromului de la București din ianuarie 1941. Au fost înființate comisii de românizare, un pretext pentru jefuirea și spolierea evreilor de tot ce aveau.

Asta este discriminare.

În 1940, dacă erai prins că întreții relații homosexuale, riscai între șase luni și doi ani de închisoare. Legislația avea să devină și mai aspră în timpul regimului comunist, fiind adoptat celebrul articol 200. În baza lui, se puteau da condamnări cu închisoarea de până la cinci ani. Detenția era un adevărat coșmar pentru cei care erau condamnați din acest motiv. Bătăile și umilințele erau la ordinea zilei și,  nu de puține ori, mulți dintre deținuții homosexuali și-au pus capăt zilelor pentru că nu mai suportau teroarea în care trăiau.

Asta este discriminare.

În România, femeile au fost, din timpuri imemoriale, privite drept proprietatea bărbaților de care depindeau. Puteau fi bătute,  umilite sau violate, legea era întotdeauna de partea bărbatului. Multă vreme i s-a interzis să între în biserică în perioada menstruației pentru că acest proces biologic era privit drept „necurăție”. Aveau obligația să poarte broboada pe cap pentru a-si ascunde părul pentru că acesta era un simbol al senzualității și nu trebuia să tulbure pioșenia bărbaților veniți la biserică. În timpul regimului Ceaușescu, în 1966, a fost adoptat un decret prin care femeilor li s-a interzis avortul. Multe dintre ele au ajuns sa-l facă în mod clandestin, suferind traume teribile sau chiar pierzându-și viața. 

Asta este discriminare. 

În România anului 2021, se fac eforturi pentru a stopa răspândirea unui virus ucigaș care a secerat deja viețile a mii de oameni. Nu doar răspândirea extrem de rapidă a bolii dar și ezitările sau incompetența autorităților au contribuit la moartea sau îmbolnăvirea, cu efecte grave pe termen lung a unui număr impresionant de oameni. În România nu au mai fost pierderi de vieți omenești de o asemenea amploare, în ultima jumătate de secol, decât la cutremurul din 1977 sau Revoluția din 1989. Printre puținele măsuri care să limiteze cât de cât extinderea numărului de îmbolnăviri se numără vaccinarea și introducerea unor restricții celor nevaccinati în scoli, instituțiile publice sau din mediul privat. Deși există o puternică susținere științifică pentru aceste măsuri,  sunt deja mai bine de două miliarde de oameni care s-au vaccinat în întreaga lume, deși sunt țări care deja respiră mai ușor pe fondul acesta al pandemiei, la noi sunt refuzate cu încăpățânare. Ba, mai mult,  orice restricție este văzută drept abuz și încălcare a drepturilor individuale, în ciuda faptului că în Constituția României este prevăzută limitarea unor drepturi în condiții de amenințare sanitară. Nu întâmplător, cei mai mulți dintre antivacciniștii care reclamă acum discriminarea la care sunt supuși, sunt aceiași care neagă Holocaustul, aprobă măsurile mareșalului Antonescu împotriva romilor și militează împotriva drepturilor LGBT.

Asta nu este discriminare. 

Este ipocrizie, analfabetism funcțional și inconștiență.

Este o revoltătoare lipsă de respect privind memoria celor care au suferit cu adevărat.