Daniel face parte din a doua generație de absolvenți ai Liceului Internațional Avenor și, așa cum a făcut și pe durata liceului, se bucură de oportunitățile pe care i le oferă viața de student având în permanență în minte obiective pe termen lung. El a povestit, într-un interviu publicat pe blogul Avenor, despre experiența sa în liceu, dar și despre adaptarea la o universitate din străinătate.
Avenor: Unde ești acum și ce studiezi?
Daniel: Sunt student în anul 3 la Universitatea Bocconi din Milano unde studiez Informatică și Economie. În plus, pe durata unui semestru am făcut parte dintr-un program de schimb de studenți care mi-a oferit posibilitatea să studiez la Universitatea Manchester câteva cursuri foarte interesante, printre care și instrumente financiare derivate, un subiect de interes pentru mine.
Avenor: Cum ai luat decizia de a studia Informatică și Economie?
Daniel: Am aplicat mai întâi pentru o licență în finanțe la Bocconi, dar ulterior m-am răzgândit. Asta după ce mi-am dat seama că industria în care mi-ar plăcea să lucrez, mai exact trading-ul, a devenit puternic dependentă de tehnologie. Prin urmare, am decis să aplic din nou pentru o specializare în Economie și Informatică și nu regret alegerea mea. Specializarea pe care am ales-o la Bocconi este aplicată și practică, sau cel puțin mai aplicată și mai practică decât celelalte opțiuni disponibile 😊. Acest program îmi permite să îmi îmbunătățesc abilitățile de codare, dar și să obțin o înțelegere teoretică a multor concepte de Inteligență Artificială și Informatică.
Avenor: Cum te-a pregătit Avenor pentru viața la universitate?
Daniel: Studiul matematicii, statisticii, informaticii și economiei la A Levels mi-a asigurat, din punct de vedere academic, o tranziție ușoară de la liceu la primul an la facultate. Din perspectivă interpersonală, la Avenor mi-am dezvoltat abilitatea de a interacționa cu oameni care provin din medii culturale diferite și, având șansa de a studia într-un mediu internațional, mi-a fost ușor să mă integrez și să-mi fac prieteni în momentul în care am ajuns la universitate într-o altă țară.
De asemenea, trebuie să menționez că experiența profesională pe care am dobândit-o în cadrul programului de internship de la Avenor a fost crucială în selectarea mea ca stagiar la Bank of America, experiență de care m-am bucurat pe durata verii.
Avenor: Ce sfaturi ai pentru actualii noștri studenți? La ce ar trebui să acorde atenție? Ce ar trebui să facă mai bine în timpul liceului?
Daniel: Pe măsură ce crești, viața devine din ce în ce mai grea pentru că devine reală. Prin urmare, orice pregătire prealabilă este mai mult decât binevenită. Cel mai bun sfat pe care îl am este ca fiecare să încerce să exceleze la ceva ce le place cu adevărat. Școala este importantă, dar este doar o cerință. Ca să mergi mai departe cu succes trebuie să treci dincolo de ceea ce înveți în clasă pentru acele materii care te interesează cu adevărat.
Nu am fost unul dintre elevii care s-au distrat foarte mult în liceu. Pot spune însă cu siguranță că, cu cât am progresat mai mult din punct de vedere profesional, cu atât am început să mă distrez mai tare.
Deci, mesajul ar fi să nu ezitați să munciți cât mai mult acum, în liceu, deoarece efortul vostru va da roade iar distracția care urmează este mult mai plăcută.
Avenor: Dacă ar fi să menționezi o persoană, o experiență sau o oportunitate din viața ta de student, care te-a influențat/ ajutat/ influențat în mod decisiv, care ar fi?
Daniel: În general, aș spune că viața la facultate a fost o experiență în sine iar șansa de a-mi face noi prieteni și de a descoperi culturile italiană și britanică au reprezentat niște lucruri extraordinare. Cel mai important însă, este că universitatea mi-a oferit oportunitatea de a studia ceva care era aproape de interesele mele și că a făcut într-un mod lin tranziția către viața reală.
Avenor: Care sunt activitățile tale co-curriculare la facultate?
Daniel: La fel ca în liceu, pe lângă cursurile prevăzute în program, m-am implicat în activități co-curriculare aflate în strânsă legătură cu interesele mele. Astfel, m-am alăturat unor asociații studențești: un club de piețe financiare și un club de gestionare a activelor al cărui lider am și devenit după un an.
Împreună cu doi prieteni, am încercat să lansez un start-up în vara dintre primul și al doilea an de facultate, dar am descoperit rapid că este ceva ce necesită multă experiență și angajament, ceva ce mi-aș dori totuși să încerc poate mai târziu, în viața mea profesională.
Avenor: Dacă ar fi să transmiți un mesaj unuia dintre profesorii tăi de la Avenor care te-a influențat într-un mod decisiv la un moment dat, care ar fi acest mesaj?
Daniel: Toți membrii echipei educaționale de la Avenor m-au susținut pe tot parcursul gimnaziului și liceului. Cu toate acestea, aș dori să mulțumesc în special celor două persoane al căror sprijin a fost exponențial în dezvoltarea mea.
Prima persoana este Mihaela Ancuta, care a fost o mare sustinatoare încă din prima zi în care am venit la Avenor. Ca parte a testului de admitere, a trebuit să rezolv niște probleme de matematică. Am greșit 40% din test făcând confuzie între tangentă și cotangentă. În ciuda greșelii mele, doamna Ancuța mi-a văzut potențialul și mi-a oferit șansa de a merge mai departe. Din acel moment, dânsa m-a susținut constant, încurajându-ma să cred în pasiunea mea, să excelez la matematică și m-a ghidat în toate provocările cu care m-am confruntat în liceu. Din acest motiv, îi voi fi pentru totdeauna recunoscător.
A doua persoană a fost Diana Segărceanu, care a fost un model extraordinar pentru cineva care își dorea să devină un om de afaceri de succes. Diana a susținut constant interesul meu profund pentru piețele financiare și m-a încurajat să vorbesc despre pasiunea mea, prezentându-mi inclusiv oameni importanți din industrie, ca de exemplu Peter Barta și Valentin Neacșu.
Cel mai important, sunt recunoscător pentru mediul de susținere creat de doamna Segarceanu la Avenor, un mediu care încurajează cu adevărat elevii să-și urmeze pasiunea, indiferent care este aceasta.
1 comment