fbpx

Cea mai scumpă școală din lume, acuzată că tolerează practicile de tip bullying

Cea mai scumpă școală din lume, situată în Elveția, este acuzată că tolerează practicile de tip bullying.

Un raport publicat astăzi de un membru al Observatorului Internațional asupra Violenței în Școli arată cum, în ciuda taxelor mari, unele școli private nu reușesc să-și protejeze elevii de agresiunile grave și de bullying cibernetic, relatează agenția Globe Newswire.

Un exemplu prezentat în raportul respectiv se referă la Institutul Le Rosey, considerat cea mai scumpă școală din lume, care face obiectul unui dosar judecătoresc în Elveția. Instituția este acuzată că a eșuat să protejeze un elev.

Taxerle de școlarizare la Institut Le Rosey depășesc 113.000 de dolari pe an.

Dr. Eric Debarbieux, profesor emerit la Universitatea Paris-Est și membru al Observatorului Internațional asupra Violenței în Școli, a avertizat că unele școli private nu reușesc să-și protejeze elevii împotriva intimidării și să mențină o atmosferă de toleranță și respect.
Dr. Eric Debarbieux a discutat despre modul în care unele școli nu reușesc să-și instruiască în mod adecvat personalul, ceea ce duce la pierderea sau banalizarea unor incidente grave de intimidare. Victimele nu sunt luate în serios sau, chiar mai rău, sunt pedepsite pentru că denunță agresiunile- așa-numita „dublă pedeapsă”. El a solicitat școlilor să se asigure că toți angajații înțeleg datoria lor de a proteja elevii și de a-i instrui cum să gestioneze incidențele grave de intimidare.
Debarbieux a afirmat că acesta este „deseori” cazul în „cele mai prestigioase instituții”, care sunt adesea preocupate de reputația școlii și, prin urmare, „negarea hărțuirii este cea mai puternică”
.În special, dr. Debarbieux discută un exemplu în acest sens: Institutul Le Rosey – cea mai scumpă școală din lume.
Din cauza unui presupus eșec de a acționa din partea școlii, Radhika și Pankaj Oswal, părinții unui elev, au întreprins acțiuni legale în Elveția împotriva instituției de învățământ.
În urma afirmațiilor cu privire la incidente grave de intimidare împotriva copilului lor, părinții și-au exprimat îngrijorarea față de profesorii din școală și au cerut să se ia măsuri pentru a asigura siguranța copilului lor.
Cu toate acestea, ei spun că nu a fost luată nicio măsură și membrii personalului au încercat să minimalizeze problema.
Dr. Debarbieux a menționat că personalul Le Rosey nu a luat această problemă atât de serios cum ar fi trebuit.
Profesorul susține că Le Rosey nu a arătat nicio dorință de a recunoaște faptul că a existat o problemă și, în schimb, a anulat reînscrierea copilului, fără o justificare corespunzătoare. De asemenea, școala a refuzat să-și ceară scuze, potrivit familiei, descriind presupusa intimidare ca „o scurtă dispută banală între adolescenți ”.
Expertul a explicat cum acesta este un caz clar de „dublă pedeapsă”, în care victima nu este pedepsită doar de agresorii săi ci și de persoanele care ar trebui să o protejeze – în acest caz personalul școlii.
Dr. Eric Debarbieux a spus: „Pe baza faptelor care mi-au fost prezentate, Le Rosey ar fi trebuit să ia problema mai în serios, astfel încât să evite hărțuirea continuă a elevului. Orice acțiune întreprinsă în aceste cazuri trebuie să caute întotdeauna să asculte și să protejeze victima. Din păcate, victimele pot fi pedepsite chiar de școală – permițând bătăușilor să se simtă validați în acțiunile lor”.
Raportul solicită școlilor private să stabilească politici clare de prevenire, pentru a se asigura că există un mecanism sigur pentru ca victimele să își exprime orice îngrijorare și să se asigure că acestea sunt ascultate și luate în serios.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.